St. Petersburg: februarie 2009 Archives

1 februarie 2009 16:23

RPT St Petersburg: De la zero la $300.000

Când începi masa finală a unui turneu având cel mai mic stack, ai două opţiuni: să nu arăţi nici un pic de teamă şi să încerci să câştigi, indiferent de cât de puţin probabil ar fi acest lucru, sau să joci cu risc minim şi să speri să urci câteva poziţii în clasament pentru un premiu mai mare.

Oleg Suntsov a fost exact în această situaţie ieri, începând masa finală a evenimentului inaugural Russian Poker Tour din St Petersburg atât de departe de ceilalţi încât se părea că va fi pierdut pe drum curând.

Thumbnail image for Suncov.jpg

Oleg Suntsov

De fapt, stack-ul său de 64.000 de jetoane era atât de mic încât ar fi trebuit să se dubleze de nu mai puţin de trei ori pentru a ajunge la nivelul stack-ului deţinut de Dimitru Gaina, din Moldova, care avea peste 500.000 de jetoane.

Cu toate astea Oleg fusese lider la jetoane în prima zi a turneului, un fapt ce indica dorinţa lui de luptă şi faptul că nu avea de gând să joace timid, cu gândul la un premiu mai mare decât cel pentru locul 9.

Şi s-a dovedit: voia să câştige, cu ardoare. După opt ore de joc şi-a luat premiul - peste 10 milioane de ruble ruseşti. Adică aproximativ $300.000.

O performanţă remarcabilă din partea tânărului rus, care este un jucător obişnuit în turneele din oraşul său natal, St Petersburg.

rptcheque.jpg

Suntsov, în dreapta, îşi revedică premiul

A fost o locaţie foarte potrivită pentru lansarea turului sponsorizat de PokerStars Russian Poker Tour. În total 201 jucători au plătit câte $5.000 pentru a juca, mult peste aşteptări, inclusiv jucători calificaţi la PokerStars, membrii Team PokerStars Pros Alex Kravchenko şi Vanessa Rousso şi Ivan Demidov, sponsorizat de PokerStars, care a ajuns la masa finală a Evenimentului Principal WSOP acum câteva luni.

Interesul pentru turneu a fost atât de mare încât directorul de turneu Thomas Kremser şi echipa sa au pregătit o listă suplimentară pentru a putea include pe toată lumea în turneu.

Iată cum a început masa finală:

1. Dumitru Gaina, Moldova - 501.000
2. Sergey Popuk, Rusia, 302.000
3. Sergey Popuk, Rusia, 256.000
4. Vadim Markushevsky, Belarus - 256.000
5. Anatoly Ozhenilok, Rusia, 203.000
6. Bulat Bikmetov, Rusia - 181.000
7. Evgeny Zaytsev, Rusia - 178.000
8. Alexander Pantukhin, Rusia, 76.000
9. Oleg Suntsov, Rusia, 64.000


Primul eliminat a fost Evgeny Zaytsev. Acesta a făcut all-in cu J-J împotriva lui Bikmetov, care avea Q-Q, şi nu a fost ajutat de cărţile de pe masă.

La puţin timp după, Suntsov a avut parte de prima sa dublare, împotriva liderului Gaina. Gaina a fost apoi eliminat când a făcut all-in cu un draw la chintă în două capete, dând peste draw-ul la culoarea nuts al lui Vadim Markushevsky, care s-a îndeplinit pe river.

rptgai.JPG

Dimitru Gaina

Pe locul 7 s-a clasat Ozhenilok, care a fost ghinionist cu As-Ks împotriva lui Bikmetov, care avea Q-8. Flop-ul a fost 8s-4s-9x, dându-i lui Bikmetov o pereche şi lui Ozhenilok un draw la culoarea nuts. Turn-ul a fost Qs, dându-i acestuia culoarea, dar river-ul a fost un alt 8 şi astfep Bikmetov a făcut full.

Următorul eliminat, la fel de ghinionist, a fost Sergey Popuk, care probabil credea că este în siguranţă cu A-A împotriva lui Alex Pantukhin, care avea K-Q. Nu a fost deloc aşa. Masa a fost K-Q-5-8-7 şi astfel Popuk a fost eliminat.

Pe locul 5 s-a clasat Bikmetov, care a dat cu A-8 peste Markushevsky, care avea A-J (turn-ul a fost un valet, iar river-ul un alt complet inutil valet). Markushevsky a dominat apoi o perioadă masa şi a fost norocos când l-a eliminat pe Solnstev pe locul 4, plătind cu A-5 şi dând peste 8-8, fiind salvat de asul de pe river.

rptmarkus.jpg

Vadim Markushevsky

Şi tot Markushevsky a fost responsabil şi pentru următoarea eliminare, cea a lui Pantukhin. De această dată Markushevsky a plătit cu Q-J împotriva 7-7 şi a prins un valet pe flop.

Suntsov era destul de tăcut, spre deosebire de Markushevsky care era pe val, şi cu toate acestea avea un stack de 800.000 când a început jocul heads-up, Markushevsky având 1,2 milioane.

Suntsov a câştigat câteva poturi mici şi a preluat conducerea, iar apoi, cum deseori se întâmplă, o mână monstru a încheiat turneul.

Markushevsky a făcut un raise până la 60.000, iar Suntsov a plătit. Flop-ul a fost 6-9-3 şi ambii jucători au mai pus câte 100.000 în pot. Pe turn - un cinciar - Suntsov a pariat 220.000, Markushevsky a făcut all-in şi a fost plătit. Markushevsky avea K-9, Suntsov Q-Q, iar doiarul cu totul neimportant de pe river a marcat victoria lui Suntsov.

Evenimentul a fost un adevărat succes, iar următoarea etapă RPT va avea loc la Moscova, evenimentul principal începând pe 25 februarie.

Suntem convinşi că toţi cei care au venit s-au bucurat de acest lucru.

Pentru relatări detaliate despre acest eveniment va trebui să înveţi limba rusă. Odată ce ai făcut-o, poţi citi totul pe Blogul în rusă.

Dar deocamdată îţi putem oferi o fotografie cu oraşul...

stpeters.jpg






About this Archive

This page is a archive of entries in the St. Petersburg category from februarie 2009.

St. Petersburg: ianuarie 2009 is the previous archive.

Find recent content on the main index or look in the archives to find all content.