Titluri Blog PokerStars

Recently in PokerStars news Category

12 ianuarie 2009 9:05

Retrospectiva anului 2008 la PokerStars

În fiecare an pe 31 decembrie contemplăm ultimele douăsprezece luni şi ne spunem că "Este imposibil ca PokerStars să se întreacă pe sine după anul pe care tocmai l-a avut." În fiecare an ne-am înşelat.

În 2008 PokerStars a dărâmat aproape toate recordurile existente. S-a întrecut în toate felurile posibile. Echipa de profesionişti PokerStars a continuat să uimească prin câştiguri la EPT, WPT, precum şi la World Series.

În acest moment suntem tentaţi să afirmăm că PokerStars nu va mai avea un an la fel de bun ca acesta. Însă din moment ce ne-am mai înşelat până acum de multe ori, credem că cel mai bine ar fi să spunem „Doamne, ce an!"

Iată o retrospectivă a anului 2008 în ceea ce priveşte PokerStars.


IANUARIE


Bertrand "ElkY" Grospellier câştigă 2008 PokerStars Caribbean Adventure

Nu era un lucru neobişnuit ca un câştigător al PokerStars Caribbean Adventure să devină un membru al echipei PokerStars Pro. Pentru John Gale a fost la fel. De asemenea şi pentru Steve Paul-Ambrose. A fost ceva de-a dreptul unic să vezi pe cineva făcând asta în ordine inversă. În ianuarie, Betrand "ElkY" Grospellier, membru echipei PokerStars Pro, a câştigat 2 milioane USD la PCA.

Dustin "neverwin" Woolf scufundă vaporaşele tuturor

Dustin "Neverwin" Woolf câştigă $48.000 la PokerStars World Championship of Battleship Poker în 2007 după ce elimină 64 de jucători.

La vremea respectivă spunea „Nu sunt trufaş; sunt în mână."

Dustin Mele câştigă PokerStars Passport

O clasare bună pe PokerStars Tournament Leader Board a fost mereu un motiv bun de mândrie. Începând din ianuarie 2008 a început să fie şi o sursă bunicică de bani. Întreabă-l pe Dustin Mele care a câştigat PokerStars Passport. Astfel şi-a permis - fără nici un ban din buzunarul lui - să meargă la zece turnee din toată lumea cu taxe mari de participare. Pentru a afla mai multe despre Dustin, citeşte scrierile lui autobiografice AICI.

FEBRUARIE

Mike McDonald în vârstă de 18 ani devine cel mai tânăr câştigător EPT

Trebuia să se întâmple la un moment dat şi nimeni nu s-a supărat când Mike "Timex" McDonald a devenit cel mai tânăr câştigător al EPT-ului. S-a întâmplat în Dortmund, Germania şi i-a adus lui McDonald mai mult decât un titlu. A mai luat acasă şi €933.600.

Mike "Timex" McDonald

Bigjoe2003 îşi cumpără casă cu FPP-uri

În ultimii ani am văzut oameni care îşi cumpără cărţi, călătorii şi maşini cu FPP-uri. În luna februarie a acestui an am întâlnit o premieră în materie de FPP-uri. Bine-cunoscutul jucător Supernova Elite, Bigjoe2003 a cumpărat o casă cu Frequent Player Points (Punctele de Jucător Frecvent FPP).

„Am crescut într-o rulotă, aşa că să locuiesc într-o casă de un milion de dolari a fost mereu un vis de-al meu," a spus bigjoe2003. „Apreciez enorm ajutorul primit de la PokerStars pentru a-mi atinge ţelul."

Casa cea mare a lui Big Joe

Tim Vance, calificat PokerStars din St Louis câştigă EPT-ul din Copenhaga

Prin poate cea mai tare afirmaţie dintr-un turneu de poker al anului („Mi-a plăcut să joc cu dumneavoastră, domnule, fac call..."), Tim Vance a câştigat primul său turneu important. Calificatul din St. Louis, Missouri a câştigat €834.590.

Calificatul .net merge la turneul NBC heads-up

Este un drum nebunesc să mergi de la un freeroll pe PokerStars.net la campionatul NBC Heads-Up de $20.000. Acesta a fost exact drumul pe care l-a făcut Alisha Kunze in februarie după ce a câştigat calificările.

Alisha Kunze

MARTIE

Victor Ramdin deschide Bursa de la New York

Nu este neobişnuit să vezi un profesionist PokerStars cu mulţi bani. Este mai puţin obişnuit să vezi unul deschizând cea mai mare bursă de valori din lume.

Asta este exact ce a făcut Victor Ramdin în luna martie. Iar, în apărarea lui, asta s-a întâmplat cu mult înainte de prăbuşirea pieţii, aşa că nu daţi vina pe el.

Michael Schulze câştigă EPT-ul din Varşovia

Michael Schulze l-a depăşit pe Ricardo Sousa la heads-up şi a fost încoronat Campionul ETP-ul din Varşovia. Eforturile sale i-au adus €609.782.

Michael Schulze

Frequent Player Points transformate într-un cal cadou

Abia acum o lună, un jucător PokerStars şi-a transformat FPP-urile într-o casă. În martie, jucătorul PokerStars blego151 s-a decis să urmeze o altă cale. El şi-a transformat punctele într-un cal frumos pentru fiica lui.

Şi care să fie de fapt şi de drept numele calului?

Midnight Gambler.


jorj95 devine primul jucător Supernova Elite din 2008

Cursa către rangul de Supernova Elite a durat doar până în martie, când George Lind III, alias jorj95, a devenit primul jucător care în 2008 a câştigat un milion de puncte VIP. Ca toţi jucătorii care devin Supernova Elite, el a dobândit acces gratuit la evenimentul principal al World Championship of Online Poker, precum şi buy-in-ul pentru două evenimente live.

Hevad Khan câştigă Sunday Warm-Up

Hevad Khan, profesionistul PokerStars şi-a început seria bună din 2008 prin câştigarea în aprilie a $100.000 la turneul PokerStars Sunday Warm-Up. Link-ul de deasupra te duce la un interviu dat pentru Blogul PokerStars după victorie.

APRILIE

Hevad Khan câştigă din nou...de data asta la Foxwoods

Profesionistul PokerStars Hevad Khan a gonit din martie până în aprilie. Doar la câteva săptămâni după victoria de la PokerStars Sunday Warm-Up, Khan a câştigat un eveniment la Foxwoods Poker Classic ce i-a adus peste $100.000.

Începe Battle of the Planets

În aprilie PokerStars a inaugurat primul SNG Tournament Leader Board. Battle of the Planets este o competiţie săptămânală care dă jucătorilor de SNG peste $3 milioane USD pe an. Îşi va începe primul an complet în 2009.

Jason Mercier câştigă EPT-ul din San Remo

Penultimul EPT al sezonului a dat cale liberă unui calificat american PokerStars din Florida să câştige titlul din San Remo. Acesta a fost primul an în care European Poker Tour s-a ţinut în Italia. Mercier a câştigat €869.000.


Gavin Griffin şi Chad Brown se alătură Team PokerStars Pro

Team PokerStars Pro a crescut mult în 2008. O creştere impresionantă a avut loc odată cu venirea lui Gavin Griffin şi a lui Chad Brown. Ambii membri ni s-au alăturat la timp pentru a intra în Marea Finală EPT, turneul pe care Griffin l-a câştigat cu un an în urmă.

Glen Chorny este încoronat Campion al Marii Finale EPT

În cadrul unui turneu demn de numele său, EPT-ul ce a închis sezonul în Monte Carlo a adunat cei mai buni jucători ai lumii. Canadianul Glen Chorny a luat titlul şi premiul-monstru în valoare de €2.020.000.

Victoria Coren se alătură Team PokerStars Pro

După mulţi ani de prosperitate în calitate de jucătoare, scriitoare şi crainică, Victoria Coren a făcut următorul pas. S-a alăturat Team PokerStars Pro.

MAI

Julien Nuijten câştigă primul turneu LAPT

În mai a avut loc primul eveniment Latin America Poker Tour. Evenimentul din Brazilia a marcat începutul unui turneu care îşi va vedea al doilea sezon înainte de finalul anului. Julien Nuijten în vârstă de nouăsprezece ani a câştigat turneul şi $228.000.

Turbo Takedown este adăugat în programul permanent al turneelor

În februarie PokerStars a lansat o versiune de probă ce a devenit Turbo Takedown. Evenimentul de 5000 de FPP-uri se desfăşoară lunar, având un fond de premii de $100.000 şi premiul cel mare în valoare de $20.000.

PokerStars este în continuare susţinător Life Ball

PokerStars, un vechi susţinător al cercetărilor ştiinţifice SIDA, a ajutat din nou Life Ball printr-o strângere imensă de fonduri şi o gală în cinstea studiului pentru remediu împotriva SIDA. PokerStars şi jucătorii săi şi-au donat banii, strângând astfel peste €150.000, bani ce vor merge la Life Ball.

PokerStars inaugurează prima cameră de poker din Macao

În mai, PokerStars a pătruns în noi teritorii prin deschiderea Pokerstars Macao, prima cameră de poker live din Macao. Sala de joc de la Grand Waldo Hotel and Cazino s-a deschis cu spaţiu pentru 160 de jucători. În continuare oferă jocuri cu cash precum şi un program bunicel de turnee săptămânale. Vezi tăierea panglicii AICI.

Valdemar Kwaysser câştigă LAPT-ul din San Jose

A trebuit să călătorească din Ungaria până în San Jose ca să o facă, dar Valdemar Kwaysser, calificat PokerStars, a câştigat primul sezon LAPT din Costa Rica. Eforturile lui i-au adus $280.000.

PokerStars sărbătoreşte aniversarea lui Moneymaker

Luna mai a marcat aniversarea a cinci ani de la reuşita revoluţionară a lui Chris Moneymaker ce a pus lumea pokerului pe o altă rută. După cum îşi aduce aminte toată lumea, Moneymaker a folosit un satelit de $39 ca să intre în World Series of Poker şi să o câştige, obţinând astfel $2,5 milioane. Pentru a celebra aniversarea evenimentului, PokerStars a creat Team Moneymaker, o echipă specială de jucători care să meargă la 2008 World Series şi să joace cu $39.

IUNIE

Jucători PokerStars ajută China scuturată de cutremur prin donaţii

După tragicele cutremure din China, PokerStars şi jucătorii săi s-au unit pentru a strânge fonduri ajutătoare cauzei. PokerStars a strâns toţi banii donaţi de jucători şi i-a donat Crucii Roşie pentru a alina suferinţa din China.

Lobby-urile PokerStars primesc un nou look

Toată lumea cunoştea vechile lobby-uri şi mese de pe PokerStars. Pe de altă parte, o mică schimbare este mereu bine-venită în viaţa tuturor. Ţinând cont de asta, PokerStars oferă o nouă înfăţişare arătoasă lobby-ului său.

Daniel Negreanu câştigă a patra brăţară

Era doar o chestiune de timp până când Daniel Negreanu o va fi făcut din nou. A câştigat turneu după turneu şi ştia că în cele din urmă îşi va lua şi a patra brăţară. A făcut-o la 2008 World Series. Negreanu a câştigat turneul $2.000 Limit Hold'em şi a luat peste $204.000.

PokerStars trimite un om pe vârful lumii

Sediul general PokerStars se află în Isle of Man în Marea Britanie. În iunie, un ofiţer de poliţie de pe insulă s-a trezit pe cel mai înalt vârf din lume, cu puţin ajutor venit de la PokerStars. În link-ul de deasupra puteţi găsi povestea lui, relatată chiar de el.

Barry Greenstein câştigă brăţara la Razz la World Series

Barry Greenstein avea deja două brăţări la activ în cadrul World Series, dar nu i-au fost de ajuns. A trecut cu brio prin Razz la World Series şi şi-a luat cea de-a treia brăţară.

William Thorson şi Marcin Horecki se alătură Team PokerStars Pro

Exact la timp pentru a intra în Evenimentul Principal al World Series, doi dintre cei mai de seamă profesionişti ai Europei intră în joc. William Thorson şi Marcin Horecki sparg gura târgului intrând la sfârşitul lunii iunie.

IULIE

PokerStars lansează PokerStars.tv

PokerStars a fost de mult inventiv, dar în luna iulie a făcut ceva atât de impresionant încât a necesitat un website nou. PokerStars a lansat o platformă web TV nou-nouţă pentru blog-uri video, transmisii live de la turneele PokerStars şi reluări ale turneelor online. Poţi urmări la PokerStars.tv.

Brazilianul Alexandre Gomes se alătură Team PokerStars Pro

Alexandre Gomes, un avocat în vârstă de 25 de ani din Curitiba, Brazilia, s-a depărtat de profesia de apărător al legii şi a început încet dar sigur să graviteze spre poker. În timpul World Series a luat decizia de a se alătura Team PokerStars Pro. A fost al doilea brazilian care s-a alăturat echipei, primul fiind Andre Akkari.

PokerStars face o petrecere imensă de World Series

PokerStars a fost mereu faimos pentru marile petrecerile date, dar ce a de anul acesta din World Series a pus capac. Starul petrecerii a fost faimoasa grotescă Dita von Teese care a încântat miile de oameni prezenţi.


Cei Şase de la PokerStars Six ajung la masa finală din World Series

World Series a dat un nume jucătorilor de la masa finală amânată patru luni: Cei Nouă din Noiembrie. Două treimi din aceşti jucători au fost din rândul Pokerstars. Cei şase au plecat în Vegas pentru patru luni cu $900.000 în buzunar şi şansa de a juca la masa finală din noiembrie.


AUGUST

Jose Miguel Espinar câştigă LAPT-ul din Punta del Este

Primul sezon al turneului Latin American Poker s-a încheiat în Punta del Este, Uruguai. Câştigătorul evenimentului final a fost spaniolul Jose Miguel Espinar.

SEPTEMBRIE

Mats Sundin intră pe gheaţa PokerStars

PokerStars a clădit o echipă excelentă de profesionişti. În august, o legendă a hocheiului a intrat în rândurile ei. Mats Sundin s-a alăturat PokerStars în calitate de ambasador.

PokerStars lansează cel mai mare WCOOP al tuturor timpurilor

World Championship of Online Poker creşte în fiecare an. 2008 nu s-a abătut de la regulă. PokerStars a pus la bătaie premii în bani de peste $30 de milioane în timpul celor 2 săptămâni şi jumătate de turneu. Mai nou, organizatorii turneului au adăugat anul acesta noi evenimente, ca un impresionant high-roller cu buy-in-uri de la $10.000 până la $25.000.

Eddie Sabat câştigă APPT-ul din Macao

Asia Pacific Poker Tour a dat startul celui de-al doilea sezon în Macao. Eddie Sabat a adăugat pe lista motivelor de bucurie câştigarea evenimentului şi a $453.851.

Britanicii iau prima brăţară WCOOP

Oamenii din Marea Britanie au jucat multe evenimente WCOOP. Foarte multe. Dar prima brăţară au câştigat-o abia când Shane147 a luat primul eveniment WCOOP din 2008.

Nam Le câştigă evenimentul High Roller de la APPT

Toţi profesioniştii americani de poker ştiau numele lui Nam Le. Acum îl ştiu şi toţi asiaticii, din moment ce a câştigat peste 3,7 milioane de dolari Hong Kong în cadrul evenimentului High Roller al celui de-al doilea sezon APPT din Macao.

Sebastian Ruthenberg câştigă EPT-ul din Barcelona

Sebastian Ruthenberg era doar o stea căzătoare din Germania înainte să meargă la Barcelona. A ieşit campion EPT, câştigând €1.361.000.

Stevesbets îl înfrânge pe ElkY într-un eveniment heads-up de $25.000

Un eveniment online de $25.000 nu e uşor de găsit. La primul eveniment heads-up WCOOP ţinut de PokerStars, fenomenul stevesbets l-a înfruntat pe membrul Team PokerStars Pro Betrand ElkY Grospellier. Stevesbets a câştigat nu doar evenimentul, dar şi peste o jumătate de milion de dolari.

ckingusc câştigă brăţara WCOOP şi $1,26 milioane

World Championship of Online Poker a fost unul demn--de cartea recordurilor--cu premii în bani de peste $40.000.000. Cea mai mare parte a banilor au mers la ckingusc care a câştigat campionatul şi $1,26 milioane.

Yoshihiro Tasaka câştigă APPT-ul din Seul

La al doilea turneu al celui de-al doilea sezon APPT Yoshihiro Tasaka a câştigat $80.155.

OCTOMBRIE

Chris Moneymaker câştigă Million Dollar Men TOC

Cei trei campioni PokerStars World Series i-au înfruntat pe Cei de la PokerStars Six la un eveniment pentru a determina cui îi revine drepturil de a se lăuda. Primul dintre campioni, Chris Moneymaker a făcut legea.

Michael Martin câştigă EPT-ul din Londra

Favoritul tuturor, Michael Martin, aproape că a putut mirosi câştigul EPT-ului din martie. Londra a fost locul unde a câştigat titlul.

Jason Mercier câştigă...din nou

Jason Mercier, câştigătorul EPT-ului de abia câteva luni din San Remo, a mers la Londra şi a câştigat Million Pound Showdown-ul şi £516.000.

Daniel Craker câştigă acasă APPT-ul din Auckland

Una e să câştigi un turneu important. Alta e să câştigi un turneu important cu mulţimea din oraşul tău natal în jurul tău. Asta este exact ce a făcut Daniel Cracker la APPT-ul din Auckland.

ElkY câştigă la WPT

Poate că ElkY nu a câştigat o brăţară WSOP anul acesta. A fost aproape să câştige brăţara WCOOP de câteva ori. Acestea fiind spuse, a luat titlul EPT în ianuarie. Apoi în octombrie a câştigat la WPT. A câştigat turneul de la Festa al Lago de $1,4 milioane după ce a trecut de 368 de oameni. A scris despre asta AICI.

Hevad Khan câştigă $1 milion la Caesars

Am tot pomenit despre anul fantastic al lui Hevad Khan. La sfârşitul lui octombrie, când a câştigat $1 milion la Caesars Palace Classic, a devenit şi mai bun.

NOIEMBRIE

Ryan Fee câştigă LAPT-ul din San Jose

Al doilea sezon al LAPT a avut loc înainte de împlinirea unui an de la trecerea primul sezon. Americanul Ryan Fee a zburat rapid la Costa Rica şi la fel de rapid a câştigat turneul pe care l-a numit „uşor."

Peter Eastgate câştigă World Series din 2008

După luni de aşteptare pentru a juca la masa finală din cadrul World Series, Peter Eastgate a câştigat Evenimentul Principal şi brăţara. La 22 de ani, Eastgate este cel mai tânăr câştigător al Evenimentului Principal. El a câştigat $9.152.416.

Van Marcus câştigă APPT-ul din Manila

Van Marcus şi-a luat până acum partea de bani în cadrul APPT-ului, dar mai trebuia să ia titlul de campion. A făcut-o la Manila.

Joao Barbosa câştigă EPT-ul din Varşovia

Joao Barbosa era deja în ascensiune la European Poker Tour, dar asta nu i-a fost de ajuns. Aşa că a câştigat EPT-ul din Varşovia şi €367.141.


Negreanu câştigă British Columbia Poker Championship

ElkY a câştigat câteva titluri importante. La fel şi Hevad Khan. Daniel Negreanu nu se lasă mai prejos. Aşa că s-a dus acasă în Canada şi a câştigat British Columbia Poker Championship şi $371.000. Mai multe despre victoria lui poţi citi în relatarea călătoriei sale.

DECEMBRIE

PokerStars sponsorizează Thiago Camilo

PokerStars este destul de renumit pentru sponsorizarea unor evenimente măricele. Istoria s-a repetat în Brazilia, când PokerStars a ieşit pe pistă cu Thiago Camilo.

PokerStars iniţiază Russian Poker Tour

PokerStars are turnee în aproape toate colţurile lumii, dar imperiul său nu şi-a atins întreaga capacitate. Pe scenă intră Russian Poker Tour, o nouă serie începând din 2009.

Martin Rowe câştigă Marea Finală APPT

APPT-ul a încheiat cu succes al doilea sezon în Sydney, Australia. Titlul i-a revenit eroului local Martin Rowe care a câştigat $1.000.000 AUD.

Vanessa Rousso câştigă APPT Tournament of Champions

La mijlocul lui decembrie, Vanessa Rousso a câştigat APPT Tournament of Champions, precum şi o sumă mare de bani pentru No Limit, No Profit Initiative, o asociaţie caritabilă al cărui obiectiv principal este cercetarea cancerului.

Se stabilesc echipele finale live în cadrul World Cup

După o lună de calificări şi lupte, se stabilesc echipele finale live PokerStars pentru World Cup. Se vor întâlni pe 6 ianuarie în Bahamas pentru a desemna campionul WCP. Pentru mai multe ştiri despre World Cup, dă click aici.

Salvatore Bonavena câştigă EPT-ul din Praga

Sezonul EPT va continua în 2009, dar ultimul eveniment al anului a avut loc în decembrie la Praga. Titlul a fost luat de Salvatore Bonavena care a câştigat €774.000.

Imric_est câştigă World Blogger Championship of Online Poker

PokerStars a transformat World Blogger Championship of Online Poker pentru prima dată într-o serie de evenimente. Anul acesta, Imric_est a luat titlul de campion şi va juca la PokerStars Caribbean Adventure în 2009.

PokerStars sparge mii de recorduri

PokerStars a găzduit săptămâna Recordurilor Mondiale şi a spart aproape toate recordurile posibile. De la cel mai mare turneu de poker al tuturor timpurilor, cel mai mare număr de jucători online, cel mai mare Sunday Million, până la cel mai mare Sunday Warm-Up, PokerStars le-a spart pe toate.

***
Mulţumim pentru un an minunat şi pentru vizitele pe Blogul PokerStars. Un an nou fericit. Ne vedem în Bahamas pentru a da startul fantasticului an 2009.