Dacă PokerStars All Star Week ne-a învăţat ceva în prima zi, aceea a fost să nu-l subestimăm niciodată pe cel cu şansa a doua. În Ziua 2 am învăţat asta: Echipa PokerStars Pro nu are de gând să se predea uşor în faţa celor de la All Star Challengers.
Fără dubii, prima zi a fost una dezamăgitoare pentru echipa Pro. După înfrângerea în doar trei mâini suferită de Dennis Phillips în meciul 5, s-a ajuns la scorul usturător de 4-1. Doar Isabelle Mercier e reuşit să câştige.
"Mi-a făcut o mare plăcere să joc cu PKerBL, mai ales că ştiam că a fost campion la Sunday Million," a declarat Mercier. "Am încercat din răsputeri să controlez jocul şi să pun presiune maximă pe adversar de al început, să ştie cine este şeful în această partidă heads- up. Am abordat această provocare cu maximă seriozitate şi sunt mândră că pot să raportez această victorie căpitanului Victor Ramdin."
Echipele nu au avut prea mult timp de odihnă,însă. A început runda a doua . Uite cum s-a desfăşurat.
Meciul 6: Katja Thater Vs oblowski512 (NLHE)
Meciul de deschidere al zilei a început sub semnul precauţiei. Mai exact: Ambii jucători au ales să dea fold prima mână din blind-ul mic. Începutul mai conservator putea să facă pe unii să creadă că va urma încă o luptă titanică. Ne întrebam dacă vom vedea un alt maraton de 373 de mâini ca meciul între Victoria Coren şi Sumpas în prima zi.
Această idee însă a fost infirmată repede, când un turn imens de jetoane a alunecat în direcţia Katjei. Nu a urmat combinaţia tipică de flux - reflux a meciurilor heads-up - a fost totuşi un moment când s-a crezut că oblowski512 va lua măsuri înainte ca deficitul să devină prea mare.
Acest moment a venit la mâna 37, când o succesiune de cinci raise-uri preflop din partea Challengerului a degenerat într-un all-in din partea acestuia. Katja cu AQ nu era într-o situaţie prea plăcută împotriva AK ale lui oblowski512, dar flop-ul a servit o damă pentru reprezentanta echipei Pro.
Astfel, echipa Pro a redus din handicap şi scorul era 4-2.
Meci 7: Marcin Horecki Vs kAmIkAdZeEe (NLHE)
Dacă am fi ales meciuri vedetă înaintea începerii All Star Week, acesta era cu siguranţă printre acestea. Această confruntare între doi polonezi s-a născut în urma unor negocieri la turneele de selecţie. kAmIkAdZeEe era hotărât să se dueleze cu conaţionalul său.
Schimburile de focuri de la început au evidenţiat caracteristicile ambilor jucători, fără ca vreunul să fi riscat prea mult din jetoanele de start . Jocul small-ball s-a terminat brusc în mâna cu numărul 25.
kAmIkAdZeEe a dat call la un raise standard preflop. Pe flop au venit numai trefle. Horecki a pariat şi a fost întâmpinat instantaneu de un re-raise. Profesionistul a ales să pună presiune, a plusat şi el şi a fost plătit sec.
Pe turn au apărut ceva şanse la chintă, dar senzaţia tuturor era că niciunul dintre jucători nu are nevoie de îmbunătăţiri. Restul banilor au intrat în pot şi coliziunea putea fi dezvăluită - Marcin cu [3c] [5c] versus [Kc] [4c] kAmIkAdZeEe. Concluzia a fost un avantaj de 9880 la120 pentru Challenger .
Horecki s-a mai luptat timp de 12 mâini, dar dezavantajul era mult prea mare. Jucătorul Pro a fost răpus în final, când perechea de nouari a pierdut cursa împotriva K- J a adversarului..
Echipa Challengers a restabilit diferenţa de trei puncte. Era 5-2.
Meciul 8: Noah Boeken Vs Canuck (PLO8)
Cu toate că nimeni nu poate contesta faptul că jucătorii echipei All Star Challenger sunt deosebit de talentaţi, cele mai multe case de pariuri i-ar da favoriţi pe Profesionişti. Meciul 8 probabil este o excepţie.
Jucătorul PokerStars, Canuck este considerat specialistul jocurilor non-Hold'em din echipa Challengers şi cu puţină cercetare am descoperit că are un CV impresionant. Cel mai important: Canuck a fost primul campion WCOOP PLO8 în 2002.
Cum este de aşteptat în orice joc de Omaha, nu a trecut mult timp şi poturile au început să crească. Totuşi, structura cu multe jetoane, asigurată de Echipa PokerStars Poker Room Management a garantat jucătorilor că nu vor fi în pericol imediat.
După jumătate de oră de joc, clasa Challengerului a devenit evidentă. Au fost puţine momente în care să nu aibă control total asupra jocului. Când s-a ajuns la mâna 62, meciul era terminat. Boeken a început mâna cu 25% din totalul jetoanelor şi până la turn era all-in cu draw-uri la nut low şi nut flush. Mâna lui nu s-a mai îmbunătăţit, Canuck luând potul cu o pereche de popi şi echipa Challengers obţinea încă o victorie.
Meciul 9: Alex Kravchenko vs psimalive (NLHE)
Era imposibil ca echipa Pro să egaleze în ziua a doua, dar membrul rus al Team PokerStars Pro, Alex Kravchenoko era determinat să facă tot posibilul ca echipa lui să nu piardă şi mai mult teren . A luptat di răsputeri în primele 20 de minute şi avea avantaj la început în faţa lui psimalive. Deloc intimidat însă, psimalive a reuşit să preia conducerea După 40 de minute de joc, Kravchenko încă avea un avantaj de 1.800 în jetoane. Atunci a lovit măna decisivă.
Pe flop-ul [Kc] [4c] [8d], Kravchenko a ales prost momentul de a reprezenta o mânaă mare. După ce psimalive a pariat, Kravchenko s-a pus all-in. A fost un pariu aproape obscen de mare cu [6c] [8c]. [As] [Kd] a fost suficient pentru psimalive. Şi a ţinut.
Kravchenko nu şi-a mai putut reveni şi echipa Challengers a mărit avantajul la 7-2.
Meciul 10: J.C. Alvarado Vs 666 INRI (NLHE)
J.C. Alvarado este un membru relativ nou al Echipei PokerStars Pros şi în această seară a fost unul dintre cei mai valoroşi. Ultimul meci în seara trecută s-a terminat în trei mâini. Astăzi a durat mai mult, dar sub nici o formă nu a fost un maraton. Alvarado l-a depus pe 666 INRI în mai puţin de jumătate de oră.
După 67 de mâini, stack-urile erau practic egale. Alvarado avea cu doar 900 mai multe decât 666 INRO. După un limp al lui 666 INRI, Alvarado a dat raise. A fost plătit şi cei doi au văzut împreună flop-ul [Qc] [4h] [9h]. Ambii au dat check şi pe turn a venit [4s]. Alvarado a pariat şi a fost plătit din nou.
Pe river a venit [6s]. Pe monitor a apărut o explozie de pariuri, raise-uri, all-in-uri şi call-uri. De ce? Ai ghicit.
JC Alvarado: [Ah] [4c]
666 INRI: [3d] [4d]

Cu asta, Team PokerStars Pro a terminat ziua, dar cu capul sus.
Urmăriţi alături de noi şi meciurile de Miercuri.
ElkY Vs VOLCANO360 (NLHE)
Victor Ramdin Vs Aryamehr (NLHE)
William Thorson Vs Canuck (PLO)
Vanessa Rousso Vs PKerBL (NLHE)
Chris Moneymaker Vs bluffblocker (NLHE)
Mult noroc pentru toţi jucătorii şi ambele echipe.
Acest reportaj a fost făcut în colaborare cu HostBob de la PokerStars .