ianuarie 2009 Archives

31 ianuarie 2009 13:05

RPT St Petersburg: Suferinţa lui Kravchenko

Există două lucruri extrem de frustrante care te pot demoraliza într-un turneu de poker: primul este să pierzi cu aşi, iar al doilea să fii eliminat pe bubble, chiar înainte premiilor în bani. Uneori, aceste două lucruri se întâmplă simultan; două ghinioane al căror rezultat este devastator.

Acesta a fost cazul pentru membrul Team PokerStars Pro Alex Kravchenko ieri. A avut o situaţie bună pe tot parcursul Zilei 2 a primului eveniment Russian Poker Tour de la St Petersburg şi urmărea să obţină o clasare foarte bună, dincolo de locul 18, care era primul loc plătit dintre cei 201 participanţi.

rptkrav.jpg

Alex Kravchenko: suferinţă cu aşi

Atunci când în turneu mai erau 19 participanţi Alex avea un stack de 50.000 de jetoane şi favoritul mulţimii a ajuns all-in plin de încredere având în mână A-A atunci când Alex Grischuk a făcut all-in înaintea sa, arătând apoi A-2.

O eventuală dublare ar fi făcut din Kravchenko, fost participant la masa finală a Evenimentului Principal WSOP, o adevărată forţă în turneu. Dar n-a fost să fie! Un doiar pe flop, şi încă unul devastator pe river a fost de-ajuns pentru a-l elimina pe Kravchenko pe locul 19, mai precis cu un loc înaintea premiilor în bani.

Norocul lui Grischuk nu avea să dureze foarte mult însă. După puţin timp acesta a ajuns all-in cu T-T şi a fost eliminat de Vadim Markushevsky, care avea A-K şi care a prins un popă pe river.

rptprize.JPG

Trofeul din sticlă - şi un telefon!

Acel pot i-a dat lui Markushevsky impulsul de care avea nevoie pentru a rezista şi pentru a ajunge la masa finală de nouă jucători, unde Dumitru Găina din Moldova este lider la jetoane, urmărind câştigarea premiului acordat câştigătorului, în valoare de 10.600.000 de ruble (aproximativ $300.000).

1. Dumitru Gaina, Kishinev, Moldova - 501.000
2. Sergey Popuk, Arkhangelsk, Rusia - 302.000
3. Sergey Solntsev, St. Petersburg, Rusia - 256.000
4. Vadim Markushevsky, Minsk, Belarus - 256.000
5. Anatoly Ozhenilok, St. Petersburg, Rusia - 203.000
6. Bulat Bikmetov, Novokuznetsk, Rusia - 181.000
7. Evgeny Zaytsev, Lubertsy, Rusia - 178.000
8. Alex Pantuhin, Kaliningrad, Rusia - 76.000
9. Oleg Suntsov , St. Petersburg, Rusia - 64.000

A durat 90 de minute pentru a se trece de la ultimii 10 jucători la ultimii nouă, în cele din urmă Mark Vronsky făcând all-in cu 9-9 şi pierzând contra J-Q.
Membra Team PokerStars Pro Vanessa Rousso a jucat şi ea în Ziua 2, dar lucrurile nu au mers foarte bine pentru ea şi pentru stack-ul ei foarte mic, puţin peste 10.000 de jetoane. În cele din urmă a făcut all-in cu un as şi a fost plătită de Q-7, iar un şeptar venit pe masă a însemnat eliminarea ei din turneu. A acceptat însă eliminarea cu multă graţie, urându-le tuturor 'baftă' în ruseşte. PokerStars l-a sponsorizat pe jucătorul Ivan Demidov, şi acesta fiind eliminat la începutul Zilei 2, pe locul 39.

Masa finală de mâine va începe la 3pm, ora locală. Dacă poţi descifra alfabetul chirilic - şi să recunoaştem că e destul de uşor.. SAU NU! - poţi urmări acţiunea prin intermediul lui Pavel Sychev, blogger-ul nostru din Rusia, aici. Dacă însă nu înţelegi nimic, nu te îngrijora - te vom ţine la curent cu cele întâmplate şi pe paginile obişnuite, puţin mai târziu!

30 ianuarie 2009 17:03

RPT St Petersburg: din Rusia cu drag

Să fim sinceri, a începe un nou turneu de poker este un fel de salt în necunoscut. Cunoşti destinaţia şi faptul că detaliile despre organizare şi formatul evenimentului vor reprezenta o premieră în istoria circuitelor de poker. Ceea ce nu ştii este câţi jucători se vor încumeta să descopere aceste lucruri singuri, înscriindu-se.

Când PokerStars a sponsorizat Russian Poker Tour, a făcut-o în speranţa că această nouă serie de evenimente va fi o completare de succes a calendarului de poker. Mai mult ca sigur, atunci când turneul a demarat în St Petersburg în această săptămână, a devenit clar faptul că încrederea acordată a fost fondată.

rptdemidov.jpg

Ivan Demidov: pe drumul către Ziua a Doua

Evenimentele secundare au fost bine primite, iar evenimentul principal, care a început aseară la ora locală 6pm, a depăşit toate aşteptările atrăgând 201 jucători, fiecare plătind $5.000 pentru a avea o şansă la primul titlu RPT.

Printre ei era şi un grup vesel de calificaţi PokerStars, doi membri ai Team PokerStars Pro - Vanessa Rousso şi favoritul local Alex Kravchenko - plus Ivan Demidov, jucătorul sponsorizat de PokerStars, rusul care a ajuns la masa finală din cadrul Evenimentului Principal WSOP 2008 din noiembrie.

Numărul mare de participanţi a luat organizatorii prin surprindere, iar directorul turneului Thomas Kremser a agreat mutarea la un format de zece mâini la începutul jocului pentru ca toată lumea să poată încăpea. Chiar şi atunci exista o listă alternativă de jucători care îşi aşteptau şansa de a intra în acţiune.

Datorită multor ieşiri spectaculoase la primele niveluri, au putut în curând să se aşeze. Primii eliminaţi au fost popularii jucători ruşi Sergey Rybachenko şi Alexander Kostritsyn, care nu a mai reuşit să adauge la cele $1,7 milioane câştigate în turnee.

Kravchenko (33.000), Rousso (10.900) şi Demidov (38.700) s-au calificat împreună cu alţi 69 de jucători pentru Ziua a Doua de astăzi, când Oleg Suntsov, devenit lider la jetoane peste noapte, se va întoarce cu un munte de 85.600 de jetoane pentru a conduce atacul spre masa finală.

rptrousso.jpg

Vanessa Rousso a plecat încântată de debutul său la RPT

Dacă poţi citi în limba rusă, sau chiar dacă nu poţi, dar ai o pasiune pentru cuvintele pe care nu le înţelegi, poţi încerca să urmăreşti acţiunea aşa cum se desfăşoară pe Blogul rus PokerStars. Lista premiilor poate fi găsită aici şi vom posta lista oficială cu numărul de jetoane de peste noapte de îndată ce o vom avea.

29 ianuarie 2009 13:02

Câştigătorii Paşapoartelor PokerStars sunt pregătiţi de plecare

În ultimele treisprezece luni am dezvoltat o prietenie cu Dustin Mele, primul câştigător al unui Paşaport PokerStars. Mele a câştigat Paşaportul PokerStars în decembrie 2007 şi în anul 2008, el şi prietena lui, Tracy, au devenit prietenii noştri şi parte a familiei. În timp ce am călătorit în jurul lumii cu evenimentele PokerStars, acest cuplu ne-a însoţit cu paşaportul câştigat de Mele.

Pentru Mele călătoriile s-au terminat deocamdată, dar avem alţi noi câştigători de Paşapoarte PokerStars care aşteaptă să îi ia locul.

În acest an, PokerStars a decis să elibereze mai multe astfel de documente. Mai exact, opt oameni vor călătorii prin lumea largă cu Paşapoarte PokerStars.

PokerStars a organizat recent trei turnee cu premii foarte mari. Aceste evenimente, în afara miilor de dolari, au oferit şi mult râvnitele Paşapoarte PokerStars. Jucătorii din top 100 TLB au fost invitaţi la unul dintre evenimente. Locurile 101-200 şi 201-500 au jucat în celelalte două evenimente.

Următorii jucători au câştigat premiile cele mai consistente.

Top 100 TLB

1. phillyJbizee (United States) - Paşaport cu 5 ştampile
2. delfino74 (Italy) - Paşaport cu 4 ştampile
3. Bruno GT (Brazil) -- Paşaport cu o ştampilă

Top 101-200 TLB

1. AOthegreat8 (United States) -- Paşaport cu o ştampilă


Top 201-500 TLB

1. jus2awsum (United States) -- Paşaport cu o ştampilă

Alţi trei câştigători ai Paşapoartelor PokerStars au obţinut vize în cadrul promoţiei Tournament Leader Board. Debordantul Shaun "shaundeeb" Deeb a câştigat un paşaport cu 5 ştampile. Un paşaport cu 3 ştampile a fost adjudecat de către derek8. Paşaportul lui BreakRibs va fi decorat cu 2 ştampile.

Pentru fiecare ştampilă în paşapoarte, jucătorii vor primi câte un pachet premiu gratuit la evenimente live organizate de PokerStars. Asta înseamnă că ei pot alege dintre oricare

29 ianuarie 2009 12:54

Breaking news: Phillips şi Schwartz intră în Team PokerStars Pro

Doar câteva zile mai devreme, am stat împreună la o coadă foarte lungă în aeroportul din Santiago, Chile. Coada a şerpuit printre barele despărţitoare şi a durat peste 45 de minute. Ocupantul locului trei la WSOP 2008, Dennis Phillips, stătea la rând la cinci minute în spatele nostru, încercând să ajungă acasă de la evenimentul LAPT, Vina del Mar.

"Ne revedem în curând," ne-am urat de mai multe ori în timp ce făceam eforturi să trecem de şarpe. Era mai mult un gest de politeţe decât ideea de revedere propriu zisă.

Tot în aceea săptămână, l-am văzut pe unul dintre tovarăşii lui Phillips de la masa finală în Vina del Mar. Cel care a terminat pe locul patru, Ylon Schwartz s-a autodepăşit şi a reuşit să ajungă foarte departe în evenimentul LAPT. În timpul acestui eveniment, cineva l-a întrebat dacă este dezamăgit de locul patru de la WSOP.

"Ştii tu, da şi nu," a răspuns.

Probabil acum ne dăm seama ce a vrut să spună.

Am aflat că Schwartz şi Phillips plănuiesc să se alăture Team PokerStars Pro în această săptămână. În acest moment echipa are 29 de membri. Phillips şi Schwartz vor fi #30 şi #31.

În caz că nu ştiai, Phillips este un contabil din St. Louis, Missouri, un obişnuit al camerelor de poker din oraşul său natal, cu mulţi ani de experienţă. După ce a jucat două mese finale la evenimente secundare din circuitul WSOP în 2007, Phillips a atras atenţia celor din oraşul său, dar şi a întregii lumi, atunci când a început masa finală de la WSOP ca lider la jetoane. Cunoscut în lume pentru pălăria roşie St. Louis Cardinals, „marcă înregistrată", Phillips a câştigat $4,5 milioane la World Series 2008 ocupând locul trei.

Dennis Phillips

Ylon Schwartz s-a născut şi a crescut în New York City. Jucător de poker în ultimii 15 ani, el a luat deja 11 premii în bani la World Series înainte de performanţa de excepţie de la masa finală din 2008. Schwartz este şi un jucător de şah remarcabil şi a făcut bani buni şi pe tabla de şah. La un moment dat i-a trecut prin cap să îşi ia cele 3,77 milioane câştigate la WSOP şi să dispară prin America de Sud. Acum, se înrolează în cea mai elitistă echipă de poker din lume.

Ylon Schwartz la evenimentul LAPT din Vina del Mar

29 ianuarie 2009 12:43

Provocarea de $10 a lui Daniel Negreanu

Daniel Negreanu este genul de individ care adoră provocările. Fie la mesele de poker, terenul de golf sau la masa de biliard, Negreanu va intra în competiţie aproape cu oricine. Acum, se va lupta cu el însuşi.

Kid Poker a decis să accepte o provocare aproape de neimaginat pentru un tip cu milioane de dolari câştigate din poker. Cu un bankroll de doar $10, Negreanu a început să joace la limitele micro la PokerStars. Urmărind un set de reguli bine definit, Negreanu şi-a propus să transforme aceşti zece dolari într-o sută de mii în doar câţiva ani.

De ce? Pentru că muntele este acolo.

Regulile

1. Va trece la o limită superioară doar când va avea bankroll de 500 de blind-uri mari pentru aceasta.
2. Buy-in-ul maxim într-o sesiune nu va depăşi 1/5 din bankroll.
3. Joacă doar jocuri NL hold'em pe bani, acolo unde este posibil full ring (9 jucători la masă).
4. Dacă bankroll-ul a fost dublat într-o sesiune, va părăsi masa când îi vine rândul la blind-uri pentru a proteja bankroll-ul.
5. Ajuns la nivelul de $5/$10, numărul de blind-uri cerute pentru a schimba mizele poate urca, la discreţia lui Negreanu.
6. La jocurile pe mize mari, buy-in-ul pe sesiune poate fi redus la 1/10 din bankroll, la discreţia lui Negreanu.
7. Când suma necesară atingerii sumei ţintă va fi mai mică decât 1/5 din bankroll, buy-in-ul va fi egal cu această sumă. Exemplu: Dacă 1/5 din bankroll este $4,50, dar ai nevoie de doar $2,50 ca să îţi îndeplineşti misiunea, buy-in-ul pentru sesiunea următoare va fi $2,50.

"Cred că o să fie o experienţă revelatoare," a spus Negreanu înainte de lansare.

Jucătorul Team PokerStars Pro a câştigat deja suficient la nivelul $,01/$/,02 încât să poată urca la nivelul următor. Momentan joacă la $,02/$,05. Aceste sunt statisticile jocurilor de până acum.

Mâini jucate: 786
Bani câştigaţi: $15,26
Bani câştigaţi per mână: $0,019
Pariuri câştigate per mână jucată: 97% dintr-un pariu
Palmares sesiuni câştigătoare - pierzătoare: 13-4 76,4%

"Dacă nu poţi să câştigi la acest nivel, mai ai mult de învăţat!" a declarat Negreanu. "Practicarea jocului limit hold'em timp de mai mulţi ani a fost foarte folositoare în jocurile la limite micro, în sensul înţelegerii cum să maximizezi valoarea mâinilor atunci când ai cărţi foarte puternice."

Negreanu în general se aşează la mese la ora 9am (ora României) pentru a juca în cadrul provocării de $10. Urmăreşte-i evoluţia la jocurile $,02/$,05, în încercarea lui de a ajunge la suma de $50.

26 ianuarie 2009 17:55

Lovitură dublă: Snookerfun campion din nou la Sunday Warm-Up

$112,642.80

Această sumă a fost câştigată de către priceputul şi norocosul câştigător din această seară, care a răzbit dintre 4.366 de jucători. Aceştia au pus fiecare la bătaie câte $215 pentru a lua parte la turneul Sunday Warm-up $750.000 garantat din această săptămână, deci fondul de premiere garantat de PokerStars a fost depăşit din nou. Un număr de 630 de jucători au reuşit să câştige cel puţin câte $349,28, iar cei de la masa finală au încasat câte un premiu de cel puţin $7.072,92.

Încercând să repete o recentă performanţă a sa, Snookerfun era din nou la masa finală Sunday Warm-Up, după ce a câştigat un premiu de $98.930 în noiembrie

(poţi citi despre această victorie aici, în engleză)

doktor007 n-a reuşit să compenseze dezavantajul la jetoane după ce a pierdut o cursă clasică 50/50 împotriva lui Iteopepe88 şi a rămas cu mai puţin de un big blind. Ultima sa mână, Jh-9h n-a putut face faţă celor trei pătrari ai lui spiderfrank, masa fiind 3h-8s-4s-Th-4d şi astfel masa finală la Sunday Warm-Up era formată.



SunWarmUp012509.jpg

(dă click pentru imaginea mai mare)

Locul 1: Iteopepe88 (9.242.162 în jetoane)

Locul 2: harima (4.658.533 în jetoane)

Locul 3: ToBeTheMan (2.236.256 în jetoane)

Locul 4: SexSeen (4.066.615 în jetoane)

Locul 5: Snookerfun (2.945.221 în jetoane)

Locul 6: emyjim (7.894.887 în jetoane)

Locul 7: J0hnny_Dr@m@ (2.621.260 în jetoane)

Locul 8: spiderfrank (5.564.812 în jetoane)

Locul 9: 21aek21 (4.430.254 în jetoane)

Toată lumea a început masa finală cu cel puţin 10 big blind-uri şi primul care avea să încerce ceva a fost J0hnny_Dr@m@, reuşind să câştige cu KQo împotriva lui harima la 3-bet-ul său, ultimul având J9o. harima nu a reuşit să facă nici chinta în capete şi nici măcar o pereche, masa fiind 4s-8h-Ad-Th-5h şi astfel J0hnny s-a dublat până în jurul valorii de patru milioane de jetoane şi lăsând-ul pe harima cu doar 1,4 milioane.

Norocul lui harima nu s-a schimbat, şase mâni mai târziu încercând să facă un raise până la 500.000 la nivelul 100.000/200.000 ante 20,000 şi rămânând cu doar 600.000 în spate, iar SexSeen a dat re-raise pentru toate jetoanele sale. Matematic un call era bun, aşa că harima a plătit cu Ks-9c, creând un pot de 2,7 milioane de jetoane. SexSeen a întors Ah-Qc, având avantaj până pe flop, care a fost Kh-Jd-6s. Acum harima era la conducere, iar SexSeen avea nevoie de un as sau de un zece. Turn-ul 3c nu a ajutat pe nimeni, dar riverul Tc i-a dat o chintă mare lui SexSeen şi astfel harima a încasat un premiu de $7.092,92 pentru locul nouă.

SexSeen nu-şi terminase încă numărul şi avea să se dubleze încă o dată, prin intermediul lui Iteopepe88 cinci mâini mai târziu, când valeţii săi au rezistat mâinii Ad-Qs a lui Iteopepe88, câştigând un pot de 9,8 milioane de jetoane. Acum deţinea şi şefia clasamentului, având mai multe jetoane decât emyjim, care avea 8,1 milione.

Curajul nu a fost îndeajuns astăzi pentru ToBeTheMan, acesta neavând un stack şi nici cărţi care să-i permită mai mult. După ce a plătit raise-ul minim al lui Snookerfun din big lind şi a rămas cu cu doar 488.000, ambii jucător au ajuns la flop, care a fost 3d-9h-4c. ToBeTheMan a încercat un stop-and-go cu Jh-Qc, dar Snookerfun primea un preţ foarte bun pentru un call, de aproximativ 4:1, aşa că a plătit cu Ts-Kc. Turn-ul 5h şi river-ul 2s nu a ajutat pe nimeni şi astfel ToBeTheMan a încasat un premiu de $10.915 pentru locul 8.

Mână imediat următoare încercarea lui Snookerfun de a repeta performanţa din noiembrie a devenit posibilă datorită lui Iteopepe88 şi cărţilor sale. J0hnny_Dr@m@ a făcut un raise din UTG+2 până la 540.669, iar Iteopepe 88 a făcut all-in pentru 4,1 milioane din buton. Fără să se lase mai prejos, Snookerfun, care avea mai multe jetoane decât Iteopepe88, avea aşi în big blind şi a plătit instant. J0hnny a renunţat la mână, iar Iteopepe88 a întors Tc-Ac. Masa nu prea l-a ajutat, fiind 4d-5d-Qs-3h-4c şi astfel potul de 9,1 milioane de dolari a ajuns la Snookerfun. Şi astfel Iteopepe88, care a fost liderul mesei finale, a fost nevoit să termine turneul pe locul şapte, pentru un premiu de $17.464.

J0hnny_Dr@m@ nu a oferit apoi nici un fel de suspans când l-a eliminat pe 21aek21. După un raise până la 669.666 din UTG, 21aek21 a făcut all-in din buton pentru 2,2 milioane de jetoane din cutoff ,blindurile fiind 125.000/250.000 ante 25.000. J0hnny avea să plătească cu Jh-Ad, rămânând cu încă 2,9 milioane de jetoane, în timp ce 21aek21 era mult în spate cu Tc-Ah. Cum am spus şi mai sus, nu a existat nici un fel de suspans, masa fiind Qd-2s-2c-9d-5d şi astfel 21aek21 a terminat pe locul 6, pentru un premiu de $26.196.

Douăsprezece mâini mai târziu SexSeven a revenit la joc, făcând un raise din UTG până la 685.485, moment în care spiderfrank a făcut all-in din big blind pentru 5,9 milioane. SexSeven avea încă cel puţin 6 milioane de jetoane pe lângă cele 6 pariate de spiderfrank, aşa că a dat call cu Ac-Kc şi fiind într-o postură foarte bună împotriva Ah-Tc. Potul de 12,6 milioane de jetoane era cel mai mare pot al turneului de până atunci şi încă o dată favoritul a învins pe masa Qs-Jc-6d-8d-6h şi astfel SexSeen avea acum un stack de peste 19 milioane de jetoane, în timp ce spiderfrank primea un premiu de $34.928 pentru locul cinci.

J0hnny_Dr@m@ a ajuns într-o situaţie foarte bună de a se dubla cu aşi împotriva lui Snookerfun care avea 8s-9s şi suspansul a fost maxim atunci când pe masă au venit Js-8c-Td-9d, dându-i acestuia din urmă două perechi. Dar river-ul Qd le-a dat ambilor jucători o chintă şi aceştia au ajuns să împartă potul de 8,2 milioane şi astfel J0hnny avea tot puţine jetoane, în timp ce Snookerfun avea nu mai puţin de 18 milioane.

Şapte mâini mai târziu J0hnny avea să încerce iarăşi să se dubleze împotriva unuia dintre cei cu stack-urile mari. De data aceasta J0hnny s-a înfruntat cu SexSeen fiind în small blind, nici unul dintre ei nefăcând raise preflop. Flop-ul a fost Jh-2s-8h şi J0hnny a făcut un bet minim, blindurile fiind 150.000/300.000 ante 3.000, acesta fiind urmat de un raise până la 765.885. J0hhny a răspuns imediat cu un all-in pentru 3,1 milioane de jetoane , fiind plătit instant de către SexSeen, care avea două perechi cu 8c-2h, în timp ce J0hnny era în căutarea unui şapte, având în mână 8d-7c. Turn-ul 2d a dat şansa unui pot split, dar river-ul nu a fost 8s şi Td şi astfel J0hnny_Dr@m@ este acum mai bogat cu $43.660, obţinuţi pentru locul patru.

După ce s-a jucat în trei o bună perioadă de timp, jetoanele au început să ajungă de la SexSeen către emyjim. O dublare şi câteva încercări de a fura blind-urile nereuşite şi SexSeen s-a văzut în situaţia de a nu mai avea prea multe jetoane la nivelul 200.000/400.000 ante 40.000. Un raise din partea butonului emyjim a fost urmat de all-in-ul de 7,5 milioane al lui SexSeen din small blind. Snookerfun a fost prins la mijloc, având doi nouari negri în mână. Acesta avea să plătească, în timp ce emyjim a renunţat la mână, văzând apoi că SexSeen avea doi pătrari roşii. Masa 8h-7d-8c-5d şi river-ul 5h i-au dat potul de 16,8 milioane de jetoane lui Snookerfun. SexSeen a încasat un premiu de $52.392 pentru locul 3 obţinut.

Iată care era situaţia la jetoane la începutul jocului heads-up pentru premiul de $112.642,80 acordat învingătorului:

Locul 5: Snookerfun (28.455.933 în jetoane)

Locul 6: emyjim (15.204.067 în jetoane)

Şi asta a fost tot.

Da, o singură mână de joc heads-up şi câştigătorul a fost desemnat, doborând recordul de doar două mâini la bătălia heads-up de la masa finală $1 Million Turbo Takedown.

Un raise standard până la 1,2 milioane din buton din partea lui Snookerfun l-a îndemnat pe emyjim să încerce să fure potul cu un all-in de 14,7 milioane. Dar Snookerfun avea o pereche de decari în mână şi era mult în faţa lui emyjim, care avea Ad-8s. Flop-ul 7c-9c-8d i-a dat lui emyjim câteva out-uri, dar Snookerfun avea acum şi o chintă în capete. Turn-ul Jh a completat chinta şi acum emyjim mai spera doar la un decar pentru un pot split.

Dar acesta nu a venit.

Astfel emyjim a încasat un premiu de $78.588 pentru locul 2. Felicitări dublului campion Sunday Warm-up, Snookerfun, care a câştigat un premiu de $112,642,80 pe lângă cei $98k câştigaţi în noiembrie!

Rezultatele turneului PokerStars Sunday Warm-Up din -01/25/2009

1. Snookerfun $112.642,80

2. emyjim $78.588,80

3. SexSeen $52.392,00

4. J0hnny_Dr@m@ $43.660,00

5. spiderfrank $34.928,00

6. 21aek21 $26.196,00

7. Iteopepe88 $17.464,00

8. ToBeTheMan $10.915,00

9. harima $7.072,92

26 ianuarie 2009 17:17

vballbobbi demolează competitorii şi câştigă $1 Million Turbo Takedown

Nu există valoare mai mare decât un freeroll care să plătească sume aşa de mari pentru atât de puţin timp petrecut la mesele pe bani, MTT-uri sau Sit and Go-uri aici la PokerStars. Turneul lunar $1 Million Turbo Takedown continuă să ofere jucătorilor ceva pentru nimic. Cu doar 5.000 Frequent Players Point buy-in sau o calificare prin sateliţi, îţi poţi asigura un loc şi o şansă la locul unu premiat cu $100.000. 8.866 de jucători au venit să participe în seara asta şi aproape jumătate dintre ei au plecat cu premii de cel puţin $90,00 demonstrând astfel cât de uşor este să iei bani aici. Intră pe link-ul de mai sus pentru detalii complete despre sateliţii disponibili, în cazul în care nu ai cele 5.000 de FPP-uri necesare pentru înscriere.

Două mâini puternice, un câştigător fericit şi un „bubble boy" al mesei finale. Din păcate pentru fra73, perechea lui de dame nu a putut rezista în faţa lui dark_check86 înarmat cu AK, deoarece pe flop a venit un popă, arătând uşa lui fra73, după ce pe masă s-au pus 4d-Jh-Kd-4c-2c.

TurboTake012509.jpg

(Dă click pentru o imagine mai mare)

Astfel a arătat masa finală Turbo Takedown din această seară:

Locul 1: Rugs6969 (1.354.414 în jetoane)

Locul 2: vballbobbi (5.735.684 în jetoane)

Locul 3: AR_GTAm (5.344.336 în jetoane)

Locul 4: mikiantimd (1.055.172 în jetoane)

Locul 5: dark_check86 (4.199.359 în jetoane)

Locul 6: jockel24 (2.372.603 în jetoane)

Locul 7: LFISBRTL (1.440.147 în jetoane)

Locul 8: jkopp984 (4.056.835 în jetoane)

Locul 9: a33bars (1.039.450 în jetoane)

mikiantimd nu a tras de timp şi s-a dublat repede, aceasta însemnând că unii jucători abia îşi ajustau scaunele virtuale la masa virtuală când el a deschis cu un all-in din blind-ul mic cu Ah-6s şi a fost plătit de către dark_check86 cu Kh-Js. Masa 7h-4s-Qh-2c-Qs nu a adus nimic pentru niciunul dintre jucători şi mikiantimd a pus mâna pe primul pot de la masa finală şi pe cele 2,1 milioane de jetoane.

Cu un stack sub zece blind-uri şi o pereche de şeptari roşii, fiind în cutoff, în timp ce toţi au dat fold până la tine, este situaţia ideală să te pui all-in. a33bars s-a trezit în această situaţie şi spera ca cele 216.000 de jetoane împinse în mijloc să se întoarcă fără luptă, dar colegul său short stack din poziţia de dealer, Rugs6969, avea o pereche de nouari şi a plătit în timp ce blind-urile au decis că rezolve câteva integrame între timp. Cărţile 6c-3c-Ks-8s-4h de pe masă nu au produs emoţii pentru jucători şi 33bars va avea $5.500,00 de cheltuit după ce a ieşit pe locul nouă, graţie celor 5.000 FPP-uri investite în această seară.

În timp ce AR_GTAm stătea calm pe stack-ul mare de 7,6 milioane, ceilalţi de la masă au avut poftă de acţiune. dark_check86 a cerut 300.000 din poziţia UTG+2 când blind-urile erau 60.000/120.000 ante 12.000 şi a găsit un client bun în persoana lui jkopp984, acesta făcând all-in de pe buton cu 1,4 milioane de jetoane. Blind-urile au dat fold şi dark_check86 a dat call cu doi valeţi şi i-au mai rămas 1,3 milioane de jetoane. Lui jkopp984 nu i-a mai rămas decât să spere că poate reproduce magia membrului Team PokerStars Pro, Greg Raymer, având 5d-5s. Magia nu a mai apărut, doar cărţile 8d-7s-8h-Qs-2c şi jetoanele lui jkopp984 au fot înghiţite de stack-ul lui dark_check86. Totuşi, $10.000 au intrat miraculos în contul lui jkopp984, graţie celor de la PokerStars, precum şi clasarea lui pe locul opt.



Cu 480.000 a deschis Rugs6969 din cutoff şi mikiantimd a răspuns rapid. "All-in". După ce investise aproape o treime din jetoanele sale, Rugs6969 a dat call, participând astfel la crearea unui pot de 4,1 milioane de jetoane, cu blind-urile tot la nivelul 60.000/120.000 ante 12.000. Mikiantimd era în faţă cu Ac-9 versus Qc-Jd ale lui Rugs6969 mărindu-şi avantajul după ce pe flop au venit 5c-5h-Ad. Dame sau valeţi nu au venit şi Rugs6969 a zburat din Turbo Takedown pe locul şapte, producând $15.000,00 cu această participare.

Masa finală a început lent, dar acţiunea s-a încălzit acum, deoarece deja chiar în mâna următoare dark_check86 s-a trezit victima agresiunii lui mikiantimd, când cel din urmă s-a pus all-in cu 6,1 milioane de jetoane, din buton, la raise-ul de 480.000 al lui vballbobbi din UTG+2. Era momentul perfect pentru dark_check86 să îşi trimită cele 4,2 milioane de jetoane în mijloc din blind-ul mic, deoarece avea doi popi. mikiantimd a întors Qc-7s, moment prost ales sau nu pentru un bluff? Flop-ul a adus Qd-7h-8c punându-l pe mikiantimd în frunte, 2h şi Ts oferind lui dark_check86 doar $20.000,000 pentru locul şase şi o altă poveste despre bad beat.

jockel24 şi-a dublat stack-ul mic de doar 2,5 milioane în mâna următoare cu pereche de treiari versus doiarii lui mikiantimd.

Două mâini mai târziu, vballbobbi l-a rănit grav pe LFISBRTL plătind all-in-ul acestuia din buton, el având Ac-Qs în blind-ul mic. În urma acestui call LFISBRTLa rămas cu doar $33.150 şi a întors cărţile As-7h. Masa a ţinut cu favoritul pre-flop de data asta, arătând Jc-Kc-6c-Jd-2s şi oferind potul de 5,9 milioane de jetoane lui vballbobbi. O dublare rapidă a prelungit prezenţa lui LFISBRTL până când AR_GTAm a avut grijă de el în mâna următoare. $25.000,00 a fost premiul pentru LFISBRTL, ocupantul locului cinci.

Jocul a mai încetinit un pic, jockel24 reuşind încă o dublare, dar menţinându-se pe ultima poziţie, până când vballbobbi şi AR_GTAm s-au luat la harţă. După un raise de 480.000 din cutoff, AR_GTAm avea de luat o decizie când vballbobbi a dat re-raise până la 1,2 milioane din blind-ul mare, la nivelul de blinduri 80.000/160.000 ante 16.000. A decis să plătească şi ambii au văzut flop-ul 2s-8d-9s după care s-a declanşat un război de raise-uri între cei doi, finalizat când ambele stack-uri considerabile au ajuns integral în mijlocul mesei. Pereche de popi pentru vballbobbi şi draw de chintă la două capete cu Jh-Tc avea AR_GTAm. Nu s-a completat nicio chintă pe turn-ul 9h sau pe river-ul Ah şi potul de 13,6 milioane de jetoane a fost înghiţit de vballbobbi. AR_GTAm a plecat cu $32.500,00 pe locul patru.

În scurt timp am aflat şi numele câştigătorului marelui premiu de $100.000,00. Mai întâi stack-ul mic al lui jockel24 a întâmpinat rezistenţă la all-in-ul său de 2,3 milioane când vballbobbi stătea la pândă în blind-ul mic cu perechea de valeţi. Ah-8c avea luptătorul jockel24, dar i s-a terminat benzina pentru această cursă, pe masă venind cărţile Qs-Qh-Kc-8s-9c adăugând 4,8 milioane de jetoane la avantajul lui vballbobbi. Pentru insistenţa sa jockel24 a fost premiat cu $40.000,00, terminând concursul pe locul trei.

Clasamentul la începutul unui joc heads-up de foarte scurtă durată (de doar două mâini):

Locul 2: vballbobbi (16748186 în jetoane)

Locul 4: mikiantimd (9849814 în jetoane)

Vballbobbi a luat blind-urile în prima mână, apoi blind-urile au ajuns la 80.000/160.000 ante 16.000 şi ambii jucători au devenit foarte activi pe flop-ul 7d-8h-6d, după ce vballbobbi a completat din blind-ul mic. mikiantimd a întrebat "nu ne putem înţelege sau cum?" în timpul războiului de raise-uri, având top pair (Jc-8s). vballbobbi nu zicea nimic în timp ce s-a pus all-in cu chintă (4s-5d) şi a fost plătit de către mikiantimd. Sperând doar într-un pot împărţit miraculos sau un decar şi un nouar pentru full, mikiantimd a ieşit oficial pe locul doi când Ad a apărut pe turn, $60.000,00 fiind premiul său pentru locul doi.

vballbobbi a avut cărţile potrivite în momentele potrivite şi a plecat cu un excelent $100.000,00 pentru un simplu buy-in de 5.000 FPP-uri, devenind campionul $1 Million Turbo Takedown!

Rezultatele finale Turbo Takedown (01-25-09)

1. vballbobbi $100.000,00

2. mikiantimd $60.000,00

3. jockel24 $40.000,00

4. AR_GTAm $32.500,00

5. LFISBRTL $25.000,00

6. dark_check86 $20.000,00

7. Rugs6969 $15.000,00

8. jkopp984 $10.000,00

9. a33bars $5.500,00

26 ianuarie 2009 14:49

ISANI câştigă Battle of the Planets din ianuarie şi duce trofeul în Olanda

Un an fiscal nou pentru poker şi un mod bun pentru jucătorul de turnee Sit and Go de a-l începe cu PokerStars Battle of the Planets $50.000 Triple Shootout freeroll. 439 de specialişti SnG s-au aliniat azi la linia de start după ce s-au calificat în cursele săptămânale pentru puncte, ca să lupte pentru premiul de $12.500,00 oferit câştigătorului. 81 de jucători au luat cel puţin $195,00 pentru câştigarea primei etape de triple shootout.

În acţiunea premergătore mesei finale, Snake1928 a fost ghinionistul care să rateze la doar un loc masa finală, când perechea de şeptari prinsă pe flop a pierdut în faţa lui cristian10 care avea un draw de chintă royală la două capete şi river-ul i-a adus cartea câştigătoare . În etapa a doua a triple shootout, JareemWeaver şi-a exprimat dezamăgirea cu un simplu "sick" scris în fereastra de chat după ce el şi OvBismarck au ajuns all-in preflop cu stack-uri aproximativ egale, JareemWeaver fiind favorit cu AQo faţă de A7o ale lui OvBismarck. Pe flop a venit Jh-7d-Jd , iar river-ul a mai adus un şeptar pentru a completa full-ul şi astfel primul calificat la masa finală a Battle of the Planets din ianuarie era desemnat, în timp ce pe alte mese mai erau până la cinci jucători rămaşi în luptă.

Cele mai frumoase susţinătoare la masa finală de astăzi o să le aibă NickLeeson95 , cel care l-a învins pe duvvard72 în heads-up, dacă "Playboy Mansion" este chiar adresa lui corectă. După ce Nick a reuşit să se califice, toate privirile s-au îndreptat spre masa numărul trei, unde patru jucători îşi disputau ultimul loc disponibil la masa finală . ZipZottel şi rikichipay au încins un heads-up de lungă durată, ajungând la nivelul de blind-uri de 400/800 ante 75, luptând pentru ultimul loc disponibil şi pentru cele câteva sute de dolari diferenţă între locurile 9 şi 10. În final, ZipZottel a câştigat cu big slick (AK) versus A4o, cărţile lui rikichipay, şi în ciuda faptului că ambii jucători au prins câte o pereche, rikichipay a fost eliminat pe locul zece, primind doar $195,00.

BoP012509.jpg

(Dă click pentru o imagine mai mare)

Locul 1: 3Shells

Locul 2: csabes

Locul 3: ZipZottel

Locul 4: NickLeeson95

Locul 5: KK-DOG4

Locul 6: kindaichi10

Locul 7: matt2120

Locul 8: ISANI (

Locul 9: OvBismarck

În etapa a treia din acest triple shootout toţi jucătorii a început cu câte 1.500 de jetoane, cu blind-urile pornind de la nivelul 10/20. OvBismarck s-a dezmorţit după aproape o oră de aşteptare pentru începerea acestei mese finale cu primul pot semnificativ luat în dauna lui KK-DOG4, când perechea lui de nouari s-a transformat în trei bucăţi pe turn şi în full pe river, aducându-i potul de 944 de jetoane. ISANI a arătat şi el multă determinare la început, câştigând cinci poturi consecutive, şapte din nouă, devenind lider la jetoane cu 2.350 cu blind-urile 15/30.

kindaichi10 a fost prima victimă a mesei finale când blind-urile au urcat la 25/50. După ce a dat raise de 400 din poziţia cutoff, kindaichi10 a fost plătit de către matt2120 din buton, blind-urile s-au aruncat , iar flop-ul a adus 7s-6d-4c. Folosind tehnica stop-and-go, kindaichi10 s-a pus all-in cu cu cele 625 de jetoane şi matt2120 a dat call având aproximativ acelaşi număr de jetoane. As-Qd avea kindaichi10 şi matt2120 cu o pereche de nouari era în avantaj. Avantajul s-a transformat în câştig sigur pe turn, când 9h i-a adus trei bucăţi şi kindaichi10 a ieşit pe locul 9, încasând un premiu de $775,00.

Aşa arătau stack-urile la pauză, blind-urile fiind 50/100:

Locul 1: 3Shells (1320 în jetoane)

Locul 2: csabes (1140 în jetoane)

Locul 3: ZipZottel (1200 în jetoane)

Locul 4: NickLeeson95 (875 în jetoane)

Locul 5: KK-DOG4 (2053 în jetoane)

Locul 7: matt2120 (2520 în jetoane)

Locul 8: ISANI (1725 în jetoane)

Locul 9: OvBismarck (2667 în jetoane)

O mână cu mai multe răsturnări de situaţie urma să îl distrugă pe NickLeeson95 când a încercat să îşi mărească un pic stack-ul mai mic şi a forţat cu cele 725 de jetoane, fiind blind-ul mic, după ce toţi au dat fold până la el. Dar KK-DOG4, cel care primise deja câteva lovituri şi mai avea doar 703 jetoane, a dat insta-call cu Ac-Td. NickLeeson95 a întors cărţile Kd-7d, confirmând că era la furat, dar flop-ul Kh-7c-Ad l-a pus în avantaj, aducându-i lui Nick două perechi. Qd pe turn părea să mărească şi mai mult avantajul lui Nick, eliminând câteva out-uri de carou pentru KK-DOG4, dar Ah pe river a întors din nou situaţia şi KK-DOG4 a luat potul de 1.406 jetoane, lăsând-ul pe NickLeeson95 cu un spectaculos număr de 72 de jetoane. A transformat oare aceste jetoane într-un stack de peste 1.000 de jetoane în următoarele două mâini, construind o altă poveste frumoasă de revenire?

Din păcate nu, astăzi nu a fost să fie.

Câteva mâini mai târziu, NickLeeson95 a dat call cu cele 814 jetoane rămase, blind-urile 100/200, el fiind în big blind şi confruntându-se cu un raise din buton din partea lui csabes. Ks-Qh avea Nick, As-7c csabes şi pe masă au venit numai cărţi mici, csabes făcând o pereche cu kicker-ul său, cărţile de jos fiind 8c-9s-2d-7s-4h, iar NickLeeson95 a fost trimis acasă pe locul opt, cu suma de $1.200,00, bani de cheltuială pentru iepuraşi.

KK-DOG4 a urcat rapid pe scara de jetoane după eliminarea lui NickLeeson95, s-a dublat împotriva lui OvBismarck, trecând cu AJo de AQo cu un valet prins pe flop. Apoi l-a trimis acasă pe matt2120 pe locul şapte când matt2120 s-a pus all-in cu 1.300 de jetoane din UTG, blind-urile fiind la 125/250 ante 25 şi KK-DOG4 a dat call cu Ac-Js din big blind. Ambele cărţi din Ts-9s erau vii pentru matt2120, dar masa 3h-Kh-Ks-Kd-8d nu l-a îmbunătăţit şi a trebuit să se mulţumească cu locul şapte şi suma de $1.700,00.

Într-o succesiune rapidă au ieşit jucătorii pe locurile cinci şi şase când patru mâini mai târziu OvBismarch, 3Shells şi csabes au participat la un all-in preflop în trei.

OvBismarck: 6d-9c

3Shells: 8s-Kd

csabes: Qd-Ac

csabes şi-a păstrat avantajul pe masa Qh-3h-Jc-7h-9d şi l-a lăsat pe OvBismarck cu doar 198 de jetoane, 3Shells părăsind competiţia pe locul şase, mai bogat cu $2.200,00. Mâna următoare OvBismarck a pus şi restul de jetoane în mijloc cu Ac-7s la raise-ul din UTG al lui ISANI. ISANI avea conectori de culoare, 9s-8s şi au făcut chintă pe cărţile 4d-Qh-7h-Tc-Jd pentru a se asigura că nu va mai avea loc nicio revenire. OvBismarck a încasat $2.735,00 pentru clasarea pe locul cinci.

ZipZottel a avut o participare liniştită la masa finală şi a reuşit să plece cu $3.350,00 de pe locul patru, după ce a rămas cu un număr foarte mic, de doar 850 de jetoane, blind-urile fiind de 125/250 ante 25. El a dat call, all-in din blind-ul mic , cu cărţile Kc-9c la raise-ul agresiv din buton al lui csabes. Din nou csabes a pornit favorit, întorcând doi valeţi negri şi făcând rapid un full pe flop-ul Ac-Jh-Ad. Era nevoie de doi popi pentru a mai schimba ceva, dar 5s pe turn şi 8h pe river, au redus numărul participanţilor de la patru la trei.

După câteva all-in-uri din partea celor trei jucătrori, ISANI a menţinut un avantaj autoritar şi a continuat să pună presiune pe csabes cu un all-in din blind-ul mic. csabes a decis să îşi încerce norocul cu 2h-Qs mai având doar 1.800 de jetoane. ISANI care avea 8.000 de jetoane liniştitoare, a întors o pereche decentă de şeptari care au rezistat pe masa 3d-Ac-8c-9h-Jh şi i-au oferit $4.500,00 şi locul trei pentru csabes, în timp ce învingătorul se pregătea de jocul heads-up împotriva lui KK-DOG4.

Aşa arăta situaţia înaintea scurtei bătălii heads-up:

Locul 5: KK-DOG4 (3087 în jetoane)

Locul 8: ISANI (10413 în jetoane)

Un avantaj de trei la unu la jetoane a supravieţuit unei dublări a lui KK-DOG4 şi cincisprezece mâini mai târziu ISANI a fost încoronat campionul Battle of the Planets. KK-DOG4 a început ultima mână cu doar 2.374 de jetoane când blind-urile erau 150/300 ante 25 şi după un raise de 900 din partea lui ISANI, s-a pus all-in cu cărţile 2d-Ah. ISANI a plătit instantaneu cu doi nouari (9h-9c). KK-DOG4 a făcut o pereche de doiari pe flop, dar nu mai mult pe masa 2c-3d-Qs-Js-8d şi a terminat turneul pe locul doi, premiat cu $7.000,00 pentru eforturile sale.

ISANI a transformat cele 13.500 jetoane de turneu pe mult mai realii $12.500,00 şi pe titlul de campion al Battle of the Planets din ianuarie!

Rezultatul final Battle of the Planets (01-25-09)

1. ISANI $12.500,00

2. KK-DOG4 $7.000,00

3. csabes $4.500,00

4. ZipZottel $3.350,00

5. OvBismarck $2.735,00

6. 3Shells $2.200,00

7. matt2120 $1.700,00

8. NickLeeson95 $1.200,00

9. kindaichi10 $775,00

26 ianuarie 2009 14:13

jnic00 devine cel mai nou campion al Sunday Million

Sunday Million logo.jpgPentru cei obsedaţi de matematică, numerele exacte, care nu necesită rotunjire de dragul simplităţii, sunt exponente ale frumuseţii. Aceştia vor fi bucuroşi să vadă cifrele de la turneul Sunday Million din 26 ianuarie. Un număr rotund de 8.500 de jucători au intrat în turneu, creând un foarte drăguţ fond de premii de $1,7 milioane. Uneori lucrurile mărunte sunt cele care aduc bucurie.

Pentru cei cărora nu le pasă de numerele rotunde şi alte lucruri similare, haideţi să trecem la acţiunea turneului. Aceasta a progresat aşa cum fac majoritatea evenimentelor Sunday Million, mişcându-se rapid către premii şi după 3 ore şi 50 de minute jucătorii rămaşi erau în bani. Graţie jucătorului DG786 care a plecat pe locul 1261 pentru a-i face loc lui RTiltskin acesta încasând $340,00 pentru locul 1260.

Imediat după ce turneul a intrat în cea de-a noua oră, jucându-se mână pentru mână, Gibb Stutz a făcut all-in preflop cu pereche de optari, iar flopp_deuces l-a imitat rându-i, având As-Kh. Marmotte21 a dat call cu pereche de dame, iar masa a venit 3d-Jh-5s-9h-7s, fapt care l-a trimis pe flopp_deuces în tribună pe locul 11, urmat de către Gibb Stutz pe zece. Ambii jucători au ratat masa finală care a început cu situaţia pe jetoane arătând astfel:

Locul 1: i_lv_beer (14.751.124 în jetoane)

Locul 2: jnic00 (13.538.955 în jetoane)

Locul 3: Flamarion (5.232.648 în jetoane)

Locul 4: Kris Merlot (14.146.860 în jetoane)

Locul 5: LastChance11 (3.150.250 în jetoane)

Locul 6: calytry (2.732.379 în jetoane)

Locul 7: rebel1100 (3.877.560 în jetoane)

Locul 8: PaperLamp (6.068.750 în jetoane)

Locul 9: marmotte21 (21.501.474 în jetoane)

2009 Sunday Million final table 01.25.09.JPG

Prima eliminare de la masa finală a venit foarte rapid, cum e şi normal atunci când sunt mai mulţi jucători cu stack-uri foarte mici. Din small blind, rebel1100 a făcut un raise iniţial la 600.000, dar PaperLamp a făcut reraise din big blind. rebel1100 a făcut all-in cu ultimele 3.517.560 de jetoane, având Ah-Qs, iar PaperLamp a făcut call cu Kc-Jh. Mâna all-in a rezistat la flop-ul 2s-7s-7c şi la turn-ul 9c, dar Js venit pe river i-a dat lui PaperLamp potul şi l-a trimis pe rebel1100 pe bară pe locul nouă cu $11.900,00.

Păstrând un pas rapid, Flamarion şi marmotte21 s-au implicat în nişte pariuri preflop care au dus la un flop 7h-Th-2d. marmotte21 a deschis cu un pariu, dar Flamarion a făcut raise all-in cu pereche de dame. marmotte21 a dat call cu 7c-6c şi pereche medie. Cartea 9c de pe turn a fost slabă, dar cartea 7d de pe river i-a dat lui marmotte21 trei bucăţi şi l-a eliminat pe Flamarion pe locul opt, care a valorat $19.550.

Fără să piardă timp, LastChance11 a făcut all-in preflop din small blind cu Td-7h, dar calytry s-a trezit cu o mână mai bună, având Ac-5c şi a făcut call din big blind. Cei doi au aşteptat să vadă ce aduce masa, adică 8c-3c-4h-Ad-8h, iar aceasta a însemnat sfârşitul pentru LastChance11, care a terminat pe locul şapte al turneului cu $29.750,00.

A fost nevoie de doi pentru a dansa tango în următoarea mână semnificativă, iar acei doi au fost jnic00, care a făcut raise preflop la 850.750 şi PaperLamp care a dat call. După ce a văzut flop-ul 5c-Qc-8h, PaperLamp a condus cu un pariu de 800.000, dar jnic00 a făcut raise. PaperLamp a revenit cu un all-in reraise pentru 7.345.560 cu Qs-7d în mână, dar jnic00 a dat call cu 5h-4c. 4d de pe turn i-a dat lui jnic00 două perechi, iar 5d de pe river i-a dat full, trimiţându-l pe PaperLamp acasă pe locul şase cu $42.500,00.

Jocul şi-a încetinit pasul o vreme, până când calytry a făcut all-in preflop cu As-9s. jnic00 a făcut call cu pereche de valeţi. Masa a venit în favoarea lui jnic00 când a arătat Jh-Kd-2s-6d-Th, iar calytry a fost eliminat pe locul cinci, care i-a adus o plată solidă de $59.500,00.

Următoarea eliminare a avut loc atunci când jocul s-a accelerat din nou, iar Kris Merlot şi-a împins stack-ul său mic, dacă-l putem numi aşa, de peste 9 milioane de jetoane în pot pre-flop. marmotte21 a făcut call şi a arătat o pereche de popi, care a arătat un pic mai bine decât perechea de decari a lui Kris Merlot. Masa a dat 8d-5h-Qs-Jd-2d, iar popii lui marmotte21 au rezistat. Kris Merlot a acceptat cel de-al patrulea loc şi cei $76.500 care l-au însoţit.

Discuţii despre o înţelegere au început între ultimii trei jucători, unde cei doi cu stack-uri mici au propus o împărţire egală. jnic00 avea un avantaj de peste 10 milioane de jetoane şi a răspuns că nu e "NICIO ŞANSĂ" ca el să accepte o înţelegere egală. Gazda turneului a propus nişte sume şi după nişte negocieri de genul "Frate" şi "de ce eşti aşa de egoist?" următoarele numere de jetoane au fost agreate, incluzând un bonus de $30.000 pus deoparte pentru campion:

jnic00 (36.806.422 în jetoane) = $148.788,86

marmotte21 (25.926.343 în jetoane) = $132.696,59

i_lv_beer (22.267.235 în jetoane) = $127.284,55

Jocul s-a reluat, iar în timp ce jnic00 şi-a menţinut un stack stabil şi conducerea la jetoane, i_lv_beer a fost cel care a arătat ceva agresiune la adresa lui marmotte21. Ciupind jetoane de la marmotte21 l-a făcut să ajungă cu circa 10 milioane de jetoane, în timp ce i_lv_beer a urcat în top, luându-i locul la conducere lui jnic00.

marmotte21 şi-a încercat în sfârşit norocul cu o mişcare all-in preflop pentru ultimele sale 14.271.898 de jetoane, iar jnic00 a făcut call. marmotte21 a arătat Qh-Td, dar a fost depăşit de mâna Ac-Qd a lui jnic00. Masa a adus 2c-9h-Jc-4h-4d, iar marmotte21 a fost trimis pe locul trei cu premiul convenit de $132.696,59.

Acţiunea heads-up a început cu următoarele valori:

Locul 1: i_lv_beer (38.995.013 în jetoane)

Locul 2: jnic00 (46.004.987 în jetoane)

A fost o adevărată bătălie în care i_lv_beer a încercat să ajungă în top. Cu un uşor avans la jetoane, el a încercat să încheie povestea şi să câştige făcând all-in după un flop Jh-Tc-5d. jnic00 a făcut call all-in cu Qh-Js, iar i_lv_beer a scos As-Th. jnic00 a continuat să-şi îmbunătăţească mâna atunci când i-a venit 8c pe turn şi 9d pe river, dându-i chinta şi dublarea, lăsându-l pe i_lv_beer cu mai puţin de 2,5 milioane de jetoane.

i_lv_beer a încercat să revină, mai întâi dublând prin jnic00 cu Kc-6s contra cărţilor Th-7d ale lui jnic00, şi încă o dată cu Qh-8s cu o damă venită pe flop contra asului liderului la jetoane.

În final, după jumătate de oră de acţiune heads-up, s-a decis. i_lv_beer a împins all-in pentru 13.262.320 cu Ks-3s, iar jnic00 a găsit o mână cu care să dea call - Ad-6c. Masa a dat 8d-7s-2d-Td-Qs, iar i_lv_beer a trebuit să se mulţumească cu locul doi şi cu cei $127.284,55 conform înţelegerii anterioare.

jnic00 a devenit cel mai nou campion Sunday Million şi a primit $178.788,86 pentru succesul său. Felicitări!

Rezultate Sunday Million pentru 25/01/2009:

Locul 1: jnic00 ($178.788,86)*

Locul 2: i_lv_beer ($127.284,55)*

Locul 3: marmotte21 ($132.696,59)*

Locul 4: Kris Merlot ($76.500,00)

Locul 5: calytry ($59.500,00)

Locul 6: PaperLamp ($42.500,00)

Locul 7: LastChance11 ($29.750,00)

Locul 8: Flamarion ($19.550,00)

Locul 9: rebel1100 ($11.900,00)

*bazat pe o înţelegere între trei jucători

Pentru mai multe informaţii despre modalităţile de înscriere şi calificare în viitoarele turnee Sunday Million, vizitează pagina Sunday Million.

25 ianuarie 2009 12:01

EPT Deauville: Kranich călătoreşte spre gloria EPT

Nimeni niciodată nu a câştigat un turneu de poker fără a face o cacialma ciudată, fără a da peste o carte aiurea, fără a pune o capcană ciudată şi fără a face vreun call eroic ocazional care ar fi putut la fel de bine să-l trimită în tribune. Tânărul de 28 de ani Moritz Kranich din Hamburg, Germania, a arătat tuturor că are priceperea necesară în Deauville săptămâna aceasta, devenind bine meritatul campion şi câştigător al premiului întâi în valoare de €851.400.

_MG_0435_Moritz_Kranich_EPT5Dea_Neil Stoddart.jpg
Moritz Kranich

Dar cel mai semnificativ call eroic din cariera de poker a lui Kranich a fost de fapt făcut de către oponentul său, tânărul de 19 ani Tristan Clemencon, atunci când el şi Kranich erau bătăuşii dominanţi într-o luptă în trei. Era o diferenţă de doar 100.000 între cele două stack-uri de peste două milioane ale lui Clemencon şi Kranich, atunci când germanul a făcut all-in pe o masă cu Tc-Th-8s. Al treilea jucător - francezul Arnaud Esquevin - la privit cu plăcere.

_MG_9959_Tristan_Clemoncon_EPT5Dea_Neil Stoddart.jpg
Tristan Clemencon

Clemencon s-a gândit peste cinci minute, căutându-şi eroul din el. Dar când Clemencon a făcut acel call, Kranich a fost cel care-şi strângea pumnul. Germanul a plasat capcana perfectă cu mâna sa J-10 şi Clemencon, trăgând o carte moartă, a rămas cu 8-2.

"Am jucat rapid gândind că dacă el are ceva în mână, îl va băga," a spus Kranich. "A căzut în plasă şi a dat call la check raise-ul meu."

Cu aceasta, Kranich, cunoscut anterior ca un specialist al turneelor multi-table de la PokerStars, aici fiind un calificat online, a urcat la conducere la jetoane pentru un heads-up scurt cu Esquevin.

_MG_0367_Moritz_Kranich_EPT5Dea_Neil Stoddart.jpg

Acela a luat sfârşit în mai puţin de o oră, încoronându-l pe cel de-al doilea campion german EPT al sezonului.

"Pokerul a luat avânt în Germania în ultimii doi sau trei ani," explică el. "Şi există mulţi jucători buni."

Printre care se află şi Kranich. El a avut o masivă conducere la jetoane la sfârşitul zilei doi din Deauville, jucând unul dintre cele mai bune jocuri de poker văzute în turneu în acest an pentru a ajunge în acea poziţie. El a părut a fi bătut în cuie pe poziţia de lider la jetoane pe parcursul mesei finale, după ce a navigat fără probleme prin ziua trei. Dar Clemencon şi-a ignorat vârsta fragedă, conducând un puternic atac francez pe teren propriu.

Când ne-am reunit în Casino Barriere de Deauville la 2pm, francezii au ocupat cinci din cele opt locuri de la masa finală, cu Clemencon în frunte.

_MG_9765_Neil Stoddart.jpg

Clasamanetul la jetoane era unul cu greutate atunci când a fost împărţită prima mână. Clemencon, Kranich şi jucătorul italian Andrea Benelli au avut fiecare peste un milion de jetoane, în timp ce Jorn Walthaus, un reprezentant singuratic al Olandei, şi cvartetul francez format din Esquevin, Jonathan Azoulay, Bruno Launais şi Thomas Delattre nu aveau decât puţin peste 500.000.

Aşa că stack-urile mici au început să cadă. Mai întâi, mâna A-10 a lui Delattre a intrat în coliziune cu mâna A-K a lui Launais. Unul la mână. Apoi Launais a gustat din propriul medicament atunci când mâna sa A-7 a alunecat în big slick-ul lui Esquevin.

_MG_9936_Bruno_Launais_EPT5Dea_Neil Stoddart.jpg
Bruno Launais

Walthaus şi Azoulay au urmat la cădere în mâini consecutive - din nou un accident cu A-rag contra A-K pentru Walthaus, apoi un J-8 împins de Azoulay s-a lovit de mâna A-2 a lui Benelli.

Singurul stack mic rămas încă în viaţă în acest moment era cel al lui Esquevin şi totul mergea conform planului pentru el. El a spus ieri că în ciuda numărului mic de jetoane, ştia că "orice se poate întâmpla ". Şi a avut dreptate.

_MG_9976_Arnaud_Esquevin_EPT5Dea_Neil Stoddart.jpg
Arnaud Esquevin

Benelli, unicul jucător cu experienţă anterioară la o masă finală EPT, şi-a încordat muşchii toată după masa, forţându-şi ascensiunea pe lângă Clemencon şi Kranich către conducerea la jetoane. Dar roata s-a întors într-un mod spectaculos împotriva lui Benelli: perechea sa de valeţi l-a costat o groază împotriva mâinii 9-7 a lui Clemencon, care a făcut două perechi, apoi aceiaşi valeţi, de data aceasta în mâna lui Esquevin, l-au costat pe el şi pe mâna lui Q-8 şansa la titlu.

_MG_9918_Andrea_Benelli_EPT5Dea_Neil Stoddart.jpg
Andrea Benelli

Aşa că am rămas cu cei trei care aveau să încaseze premii în bani în asemenea circumstanţe epice. Clemencon le-a spus mai târziu reporterilor francezi că el a crezut că a jucat greşit acea mână enormă contra lui Kranich, descriind-o ca fiind "cea mai proastă mână din viaţa mea ". Cu certitudine rezultatul a fost un dezastru pentru tânărul francez, dar el a jucat excelent toată săptămâna în Deauville şi este încă un erou în devenire.

La fel ca şi Esquevin, care a sfârşit cu €495.400 pentru locul doi, aproape exact un euro pentru o unitate de jeton din jetoanele pe care le-a avut la începutul finalei. Atunci arăta ca un stack mic; acum arată mult mai bine în contul bancar.

Cât despre Kranich, el se alătură acum prietenului său Sebastian Ruthenberg în panteonul câştigătorilor din sezonul cinci EPT, intenţionând, de asemenea, să se alăture soţiei sale Jessica într-o casă nouă în oraşul său natal Dortmund, cumpărată cu o mică parte din câştigul său de €851.400.

_MG_0390_Moritz_Kranich_EPT5Dea_Neil Stoddart.jpg

Per total, a fost o foarte bine venită revenire a întregului circ EPT pe coasta Normandiei şi în Deauville. Să nu aşteptăm să treacă trei ani până data viitoare, nu crezi?

Vezi toată acţiunea zilei de azi cu oricare, toate, unele sau niciunul dintre următoarele link-uri (în engleză):

Introducing the finalists
Level 23 updates
Level 24 updates
Level 25 updates
Level 26 updates
Level 27 updates
Level 28 updates


Şi nu uita că găseşti relatări şi în triumfanta germană, franceza plasată pe doi sau în nevăzuta-pe-nicăieri suedeză.

Filmele sunt disponibile la PokerStars.tv (în engleză), iar pe EPT.com găseşti relatări extinse despre acţiunea de azi, cu toate cărţile dezvăluite, în această noapte (în engleză).

O listă completă a câştigătorilor din Deauville pe pagina cu câştigători (în engleză).

Următoarea oprire, Copenhaga.

Toate imaginile (c) Neil Stoddart

24 ianuarie 2009 16:16

EPT Deauville: Allez les Bleus

Jumătate din jucătorii care au luat startul la EPT Deauville sunt francezi. Dintrei cei 48 care s-au clasat în bani până acum la Casino Barriere, 21 au ca drapel le tricolore. Iar mâine, la masa finală care va începe la ora 2pm, ora Normandiei, vor fi prezenţi 8 jucători. Cinci dintre ei, ai ghicit, sunt francezi.

Numărul mare de francezi de la acest turneu ne dă o indicaţie despre ce au făcut francezii în cei trei ani în care European Poker Tour nu a poposit aici.

_MG_4896_Neil Stoddart.jpg
Nu, nu asta...

>
_MG_9559_Neil Stoddart.jpg
...ci asta

Pokerul francez este în plină dezvoltare, şi noua vedetă care va putea lua locul lângă Betrand Grospellier şi David Benyamine ar putea fi tânărul de 19 ani Tristan Clemencon. El are 1.731.000 de jetoane pentru masa finală de mâine şi este lider detaşat la jetoane.

_MG_9529_Neil Stoddart.jpg
Tristan Clemoncon

Clemencon a făcut un call deosebit azi, cu dame împotriva all-in-ului curajos al lui Bruno Haddad făcut cu valeţi, după ce a observat o picătură de transpiraţie pe tâmpla lui Haddad. Se merită deci să-ţi urmăreşti cu atenţie adversarii.

Alături de Clemencon, mâine vor lua loc la masa finală şi compatrioţii săi Bruno Launais, Arnaud Esquevin, Thomas Delattre şi Jonathan Azoulay.

_MG_9824_Neil Stoddart.jpg
Jonathan Azoulay

Aceştia s-au clasat în faţa mult mai cunoscuţilor Michel Abecassis şi Vikash Dhorasoo, care au fost eliminaţi astăzi, şi Arnaud Mattern, Antony Lellouche, Nicolas Levi, Pascal Perrault şi Thomas Fougeron, care au fost eliminaţi în fazele de început ale turneului.

Faptul că am putut relata atât fără a menţiona jucători din altă ţară vorbeşte de la sine. Dar nu putem continua pe acelaşi ton din cauza unui om: Moritz Kranich, vedeta online de 28 de ani din Hamburg, Germania, care s-a situat printre liderii turneului toată săptămâna.

_MG_9576_Neil Stoddart.jpg
Moritz Kranich

Kranich, care şi-a câştigat locul la Deauville la PokerStars sub numele "cattenacio", a fost primul care a depăşit pragul de 1 milion de jetoane astăzi, iar la final avea 1.434.000.

Andrea Benelli, apărând pentru a două oară la o masă finală în acest sezon EPT, va avea şi el un cuvânt de spus mâine. Acesta are 1.195.000 şi este în mod clar într-o formă bună după ce a terminat pe locul 7 la Varşovia şi pe locul 6 la Londra cu lună înainte de asta.

_MG_9861_Neil Stoddart.jpg
Andrea Benelli

Jorn Walthaus, un tânăr de 25 de ani din Amsterdam calificat prin PokerStars, va purta speranţele olandezilor.

Aceasta este masa finală de mâine. Acolo nu îi vom vedea pe David "Devilfish" Ulliott, Ivo Donev sau Mika Paasonen, cu toţii veterani EPT dar care nu au reuşit să ajungă în Ziua 4. O listă completă cu jucătorii clasaţi în bani poate fi găsită aici.

Iar dacă vrei să citeşti în detaliu despre ce s-a întâmplat azi dă click pe linkurile de mai jos (în engleză).

The European long contest
Level 17 updates
Level 18 updates
Level 19 updates
Level 20 updates
Level 21 updates
Level 22 updates
Level 23 updates

Şi, ca întotdeauna, poţi citi Blogul PokerStars şi în alte limbi, precum germană, suedeză sau franceză.

Masa finală de mâine va începe la ora 2pm şi o vei putea urmări în totalitate prin transmisie pe internet mâine seară. Detalii complete vor fi disponibile mâine pe EPT.com.

Iar dacă nu mai ai răbdare până atunci, poţi urmări nenumărate clipuri video de la Deuaville şi nu numai pe PokerStars.tv.

Deocamdată vă spunem 'bon soir' din Deauville. Ne retragem până mâine.

_MG_4865_Neil Stoddart.jpg
Pauză până mâine

Toate fotografiile © Neil Stoddart.

23 ianuarie 2009 16:28

EPT Deauville: A trecut şi Ziua 2

Când jocul a început azi, părerea generală era că nu se va ajunge nici măcar aproape de ultimii 32 de jucători până la finalul zilei, ceea ce este un lucru de aşteptat pentru Ziua 2 de la un eveniment EPT. Toate semnele unei lungi zile de joc erau prezente: aproape 250 de jucători şi faza bubble a turneului, pentru început. Dar aşa cum Mama Natură reface echilibrul chiar şi în cele mai extreme condiţii, ziua de azi s-a abătut doar puţin de la norma de a ajunge la premiile în bani şi mai departe. Din jucătorii care au început jocul la prânz doar 47 au mai rămas în turneu la finalul zilei.

Pentru un bărbat şi pentru o femeie, eliminările au fost însoţite de o poveste, în locul banilor. Deţinător al unui loc 2 la un eveniment EPT, Gino Alacqua a fost eliminat înainte premiilor în bani, la fel ca membra Team PokerStars Pro Vanessa Rousso, fostul chitarist Ludovic Lacay şi campionul en-titre de la Deaubille Mats Iremark. Poveştile lor vor rămâne însă neauzite, pentru că natura jocului face ca cei care rămân în joc să monopolizeze toată atenţia.

_MG_4637_Neil Stoddart.jpg
Vanessa Rousso

Dintre cei rămaşi, germanul Moritz Kranich stă cel mai bine. Avea peste 550.000 de jetoane la finalul zilei.

_MG_9390_Neil Stoddart.jpg
Moritz Kranich

Veteranul EPT Michel Abecassis va reveni şi el mâine dintr-o poziţie de forţă, terminând şi el ziua cu un munte de jetoane. Adică în jur de 300.000. Dave "Devilfish" Ulliott şi-a început ziua printre lideri şi a terminat-o bine, urmărind să câştige cel de-al treilea turneu major de poker în tot atâtea săptămâni.

_MG_9155_Neil Stoddart.jpg
David Ulliott

În altă parte a sălii, Isabelle Mercier şi Rousso încercau să poarte stindardul PokerStars sus. Rousso a fost eliminată devreme şi astfel doar Mercier a rămas în cursă. Aceasta a reuşit să ajungă în bani, fiind eliminată la puţin timp după ce s-a ajuns la premiile în bani cu A-K vs K-K, încasând un premiu de €6,225..

_MG_9076_Neil Stoddart.jpg
Isabelle Mercier

Printre cei clasaţi în bani se numără şi Surinder Sunar (62), Gabriel Nassif (60), Freddy Deeb (56), Ricardo Sousa (58), unul dintre liderii de la începutul evenimentului Guillame De La Gorse (53) şi jucătorul PokerStars Olivier Busquet (51).

Ultimul dintre foştii campioni care a fost eliminat a fost câştigătorul EPT Varşovia, Joao Barbosa. Va trebui să aşteptăm până la Copenhaga luna viitoare pentru a vedea dacă un campion EPT îşi va dubla performanţa, dar performanţa lui Barbosa nu este deloc de neglijat. A fost cea de-a cincea clasare a sa în bani la EPT din şapte evenimente, unul dintre ele câştigându-l. Cred că este destul de clar cine este debutantul anului.

Şi deci cine a mai rămas în cursă?

Favoriţii vor fi Kranich, Ulliott şi Abecassis, atât datorită reputaţiei lor, dar şi numărului mare de jetoane. Dar Alessio Isaia, Vikash Dhorasso şi Ivo Donev vor avea şi ei un cuvânt de spus, cu siguranţă.

Poţi citi ce s-a întâmplat azi în detaliu folosind linkurile de mai jos, inclusiv relatări despre eforturile lui Barbosa, despre cele 120.000 de jetoane ale lui Dave Ulliot de dimineaţă şi altele (în engleză).

The great Devilfish mystery
Fallers and stayers
Thanks for playing
Offending the poker gods
Sympathy for El Diablo
Treading a familiar path
Hey, Otto man
The Fish talks
Chips and pics and video blogs
Cheering Tommy
The big reveal
The art of noise
Hands and stuff
Chips
Here come the Cavalieri
The fall of Scandinavia
Rocky Barbosa
Two Dutch players sitting next to each other
Never write off the Germans
All together now
Bursting the bubble
First of the fallers: Into the money
The latest on Devilfish Ulliott

Şi nu uita că avem relatări pe Blogul PokerStars şi în limbile franceză, germană sau suedeză? Aşa că poţi arunca un ochi pe ele când engleza ţi se pare prea uşoară.

Numărătoarea oficială a jetoanelor jucătorilor rămaşi în joc va fi publicată imediat ce va fi disponibilă şi nu uita că poţi citi despre ce s-a întâmplat la evenimentul LAPT din Chile aici .

PokerStars.tv are cea mai bună echipă în Deauville. Acolo poţi găsi clipuri video de la acest eveniment, precum şi clipuri de la alte evenimente PokerStars.

De asemenea, suntem bucuroşi să anunţăm că masa finală EPT Deauville va fi transmisă în totalitate, cu cărţile pe faţă, sâmbătă noapte, online. Transmisia nu va fi în direct, dar va fi prezentată ca şi cum ar fi în direct odată ce masa finală se va încheia. Detalii despre pagina de unde poţi urmări transmisia vor fi disponibile mâine.

Toate fotografiile din acest blog aparţin lui © Neil Stoddart, cu excepţia celei cu Mats Iremark, care a venit din partea blogger-iţei suedeze Lina Olofsson.

Până mâine, când se va juca până la masa finală, noapte bună de la Deauville.

_MG_4358_Neil Stoddart.jpg

23 ianuarie 2009 16:22

LAPT Vina del Mar: De la o jumătate de big blind la un titlu LAPT

de Brad Willis şi Change 100

Vina del Mar, Chile, este combinaţia perfectă de lux discret. Pentru a demonstra: hotelul Hotel Del Mar este un complex de cinci stele cu o sală de bingo la parter. Camerele sunt bine deservite, ca la orice eveniment PokerStars şi personalul restaurantului este prietenos şi nu va ezita să-ţi împacheteze restul mesei într-un recipient cu capac de argint, astfel încât să poţi servi o gustare şi în camera ta de hotel. Şi cu toate cu nu ne place să spunem despre ceva că este perfect, ceea ce am găsit aici este cat de aproape se poate.

Latin American Poker Tour a găsit acest oraş de pe coasta Oceanului Pacific şi a fost evident că ar putea fi o locaţie excelentă pentru o etapă din cel de-al doilea sezon. Jucătorii au venit din ţări din America de Sud, precum şi din ţări precum Islanda, Olanda şi Marea Britanie. Poate că buy-in-ul nu este la fel de mare ca la alte turnee de poker, dar emoţiile şi noutatea acestui eveniment au fost cu totul speciale.

Un număr de 216 jucători au plătit buy-in-ul pentru şansa de a câştiga o parte din fondul de premiere de peste jumătate de milion de dolari. Chiar dacă aceasta avea să fie cea de-a cincea masă finală a unui eveniment LAPT, până acum nu am avut nici un campion din America Latină. Acest lucru s-a schimbat aseară. După trei zile de joc (inclusiv un joc de două ore şi jumătate în faza bubble pe parcursul Zilei 2), avem un câştigător. Argentinianul Fabian Ortiz este campionul LAPT Vina del Mar.

Povestea, urcuşurile şi coborâşurile celui care a deţinut odată şi o discotecă va fi repetată de foarte multe ori, cu siguranţă. Spus cât mai simplu, când s-a ajuns la jocul în patru la masa finală, Ortiz mai avea jumătate de big blind. Acum însă este campion LAPT.

LAPT CHL_MainEventDay3FT_IJ2_4964.jpg

Povestea acestei evoluţii e destul de mare. Aşa că o să începem cu startul Zilei 3.

Ritmul de joc la masa finală putea fi comparat cu cel de ieri din timpul fazei bubble. Puteai măsura o orbită completă cu jumătatea de oră. Şi chiar mai mult decât atât.. Prima orbită a durat 40 de minute.

Chiar dacă lucrurile s-au mişcat încet la început, blind-urile în creştere şi natura de pariori înnăscuţi ale jucătorilor au schimbat lucrurile. Şi prima victimă avea să fie naşul pokerului din Uruguay, Jaime Ateneloff.

Damian Salas dovedise deja că este capabil de nişte mişcări surprinzătoare. La începutul jocului a făcut un re-raise şi a arătat că avea 9-2. Aşa că atunci când a făcut un nou raise până la 33.000, uruguayanul Jaime a văzut că are două cărţi care-i descriu vârsta, şi anume 7-7. Aşa că a făcut all-in pentru ultimele sale 80.000 de jetoane şi a fost plătit de Salas. Acesta din urmă avea Qd-Js. Flop-ul a fost perfect pentru Ateneloff: 6h-4s-4c.

Ca o paranteză, trebuie să spunem că în ultimele zile Humberto Brenes a adoptat strigătul de luptă al unui alt jucător de la masa finală, Jyries Aguad Saba aka Chiquitita (tradus aproximativ ca 'micuţul'). Brenes, prieten al lui Ateneloff, şi-a început munca de încurajare.

"Chiquitita! Chiquitita!" Brenes îşi încuraja prietenul de pe margine. 'Câte zile are săptămâna? ŞAPTE!', striga el.

Turn-ul a fost însă Qc şi acum avantajul era de partea lui Salas.

'ŞAPTE!!', a mai strigat încă o data Brenes, înaintea river-ului. Dar river-ul a fost 5c şi astfel Ateneloff a fost eliminat pe locul 9 în aplauzele publicului şi a încasat un premiu de $10.476.

LAPT CHL_MainEventDay3FT_IJG_6418.jpg
Ateneloff este felicitat de către Fabian Ortiz

Eliminarea lui Ateneloff nu a stârnit un val de all-in-uri, cu toată că la masă erau câţiva jucători cu stack-uri foarte mici. Printre ei era şi Eduardo Camia. Când Damian Salas a făcut un raise până la 42.000, Eduardo Camia a făcut all-in pentru 127.000. Salas nu s-a gândit prea mult înainte de a plăti. Camia, având As-9s, avea nevoie de mult ajutor împotriva lui Salas, care avea 9h-9d. Masa a fost Qs-5c-4d-4c-8d şi astfel Camia a terminat pe locul 8 pentru un premiu de $13.095.

Camia în aşteptare

Nu există nicio îndoiala asupra favoritului publicului din ultimele trei zile. Jyries Saba, chiar din Vina del Mar, a întrerupt liniştea de început din sala de joc de la Enjoy Casino cu un strigăt care a ajuns să-l definească. Strigătul său, 'Chiquitita', a depăşit graniţele lingvistice şi a fost adoptat de aproape toată lumea de aici.

Localnicii au venit pentru a-l încuraja pe favoritul lor azi şi strigătul său Chiquitita a răsunat de foarte multe ori pe parcursul jocului. La un moment dat, Saba mai avea doar câteva blind-uri. Şi-a revenit într-o perioadă şi se părea că are şanse chiar la victorie. Dar nu a fost să fie.

Fabian Ortiz a făcut un raise până la 45.000 din early, iar Saba a făcut call din small blind. Flop-ul a fost Ks-5s-4d, iar Saba a făcut aproape imediat all-in. Ortiz a plătit instant, având un stack puţin mai mare decât al lui Saba. Mulţimea s-a ridicat în picioare aplaudând şi strigând 'Vamo Chiquitita!'

Când cei doi şi-au arătat cărţile Saba avea Kc-Jc şi era într-o formă destul de proastă împotriva lui Ortiz, care avea Ah-Ad. Mulţimea a început să ceară un popă sau un valet, dar dealer-ul a dat 8s pe turn şi 6c pe river. Astfel Ortiz a câştigat potul, devenind liderul detaşat al mesei.

"CHI! QUI! TITA!" scandau susţinătorii lui Saba, în timp ce acesta, zâmbitor ca întotdeauna, strângea mâinile celor de la masa finală.

Trăiască Chiquitita

Până în acest moment poturile nu fuseseră foarte mari. Eliminarea lui Chiquitita însă a declanşat câteva alarme în minţile jucătorilor.

Damian Salas a făcut un raise până la 78.000, iar Giannelli a făcut apoi un re-raise până la 200.000. După ce Hernan Villa a renunţat, Fabio Escobar a făcut all-in, iar Salas a făcut fold. Trebuind să mai plătească doar 4.000, Giannelli a adăugat restul de jetoane, şi-a pupat cărţile şi le-a pus pe masă. Veşti proaste pentru Escobar. Giannelli avea Ad-Ks, în timp ce Escobar avea As-Qd. Masa a fost 5h-4h-2d-8d-9c şi astfel Escobar a fost eliminat.

Escobar recunoaşte victoria lui Giannelli's victory

După acest pot Giannelli a devenit pentru prima dată liderul turneului.

Eliminarea lui Escobar a părut să-l trezească din amprţeală pe cel care a avut mai tot timpul un stack foarte mic, Hernan Villa. După ce a avut un stack foarte mic pe tot parcursul zilei, acesta a ajuns all-in într-un final, dar nu a reuşit să câştige.

Toată lumea a făcut fold până la Fabian Ortiz, care a făcut un raise până la 115.000 din small blind, iar Hernan Villa a plătit, ajungând all-in cu cele 95.000 de jetoane pe care le mai avea. Orziz a arătat Qs-7c, în timp ce Villa avea 2d-6d. Flop-ul i-a tăiat aproape toate speranţele lui Villa - 7s-3s-3c, iar turn-ul Ts i-a definitivat soarta. River-ul 9h nu a mai avut nici p însemnătate şi astfel supravieţuitorul Villa a fost eliminat pe locul 5, pentru un premiu de $28.809.

Villa, sperând la o nouă supravieţuire

După câteve minute am avut parte de cel mai mare pot al turneului. Fabian Ortiz a făcut un raise până la 100.000 din buton, iar Damian Salas a făcut re-raise până la 300.000 din small blind. Ortiz a anunţat apoi all-in, iar Salas a plătit rapid şi astfel toate cele 547.000 de jetoane ale sale erau acum în pot. Salas avea Ac-Js, iar Ortiz Tc-Th. Masa a fost 9s-Kh-Jc-6c-6s şi astfel Salas a câştigat un pot de peste 1,1 milioane de jetoane.

Ortiz, rămânând cu doar 18.000 de jetoane, părea ocupantul sigur al locului 4. Nemaiavând nici măcar un big blind, acesta a început însă să sfideze şansele în mod repetat. După ce s-a triplat şi după încă o dublare, deja avea mai multe jetoane decât Leandro Balotin.

Cu doar 165.000, Leandro Balotin a făcut all-in, iar Ortiz a plătit, având, cu totul surprinzător, cu 55.000 de jetoane mai mult decât Balotin. Balotin a arătat Qs-5c, în timp ce Ortiz avea Ad-8d. Suporterii săi au început imediat să ceară dealer-ului ''dame''.

Flop-ul însă a fost Ah-2h-2d, şi astfel Balotin mai avea şanse doar cu un runner-runner. Turn-ul 6s i-a pecetluit soarta şi atunci când river-ul Jd a ajuns pe masa tăcutul jucător deja strângea mâinile celorlalţi de la masă.

LAPT CHL_MainEventDay3FT_IJG_6614.jpg

După o lungă pauză şi după ceva joc lent în trei, toată sala era aproape adormită. Era destul de târziu şi toată lumea putea fi iertată dacă a ratat raise-ul lui Vincenzo Giannelli până la 124.000 din buton. Toată lumea a ridicat însă din sprâncene când Damian Salas a anunţat un re-raise din big blind. Mai precis, all-in, pentru 520.000 de jetoane.

Giannelli s-a ridicat de pe scaun şi a spus că plăteşte. 'Nu încercam să fur', a spus acesta. Şi-a ridicat cărţile în aer şi apoi le-a pus pe masă: Ac-Qh.

Salas era în dezavantaj. Avea Ah-5s.

Mulţimea s-a dat de partea lui Giannelli, cântând un mic cântec special conceput în jurul numelui lui. Flop-ul 9d-3d-6s şi suporterii lui Salas au început să spere.

'Patru!', au strigat aceştia la unison.

Şi aşa a şi fost.. 4d pe turn.

Şi astfel, deodată Salas avea speranţe. Avea nevoie acum de un şeptar, de un doiar sau de un cinciar. Dar nu a primit decât un 8s.

Giannelli a început să alerge prin sală, fiind acum eroul unei anti-tragedii. Suporterii săi şi-au continuat cântecul, intensificându-şi eforturile la 'Venezuela!' şi domolindu-şi ritmul la 'Vincenzo!'.

Salas a terminat meciul într-un mod mai tăcut, încasând un premiu de $52.380.

Salas stă supărat iar Humberto Brenes se bucură cu Giannelli

Şi astfel s-a ajuns la o bătălie heads-up care părea foarte puţin probabilă mai devreme. De o parte era eroul operei cântate toată seara, iar de cealaltă parte un jucător care în urmă cu o oră nu mai avea decât un big blind.

La începutul jocului heads-up Giannelli îl domina pe Ortiz cu 1.524.000 la 637.000.

Povestea lui Giannelli avea toate ingredientele unei ascensiuni către top. Având un adevărat cor în spatele său, personalitatea lui Giannelli domina scena. Dar a fost nevoie de doar o singură mână ghinionistă pentru ca situaţia să se inverseze.

Giannelli a făcut un raise până la 120.000 din buton, Ortiz a făcut all-in din big blind şi Giannelli a plătit. Giannelli avea Ad-6c, iar Ortiz Kd-7c.

'As! As! As!', scanda corul venezuelean într-o parte a sălii.

Flop-ul a fost Tc-8d-6h, dându-i lui Giannelli o pereche de şesari, dar dându-i lui Ortiz şanse la o chintă în gaură. Suporterii săi au început imediat să ceară un nouar.

Turn-ul 9d.

Contingentul venezuelean a fost redus la tăcere, în timp ce cealaltă parte a sălii exulta. Acum venezuelenii cereau un şeptar pentru ca cei doi să împartă potul.

Dar nu a fost să fie, river-ul fiind 9s şi astfel Ortiz s-a dublat, egalizând situaţia. După această mână Ortiz avea 1,15 milioane de jetoane, în timp ce Giannelli avea 999.000.

Acum povestea lui Giannelli se putea transforma într-o tragedie şi atenţia era îndreptată asupra lui Ortiz. Având la un moment dat doar 15.000 de jetoane la nivelul 15.000/30.000, acesta avea acum şansa de a face istorie la LAPT, contrar tuturor aşteptărilor.

Şi nu a durat mult până ca acest lucru să se întâmple.

Mai repede decât se aştepta. Vincenzo Giannelli a făcut rause până la 130.000, Fabian Ortiz a anunţat all-in, iar Giannelli a plătit instant cu restul de 899.000 de jetoane ale sale. Ortiz avea As-Jc, în timp ce Gianelli avea Ah-Td.

Dacă până acum flop-urile, turn-urile şi river-ele au fost cât se poate de palpitante, la această mână masa a fost destul de 'seacă': 7c-Qc-4d-8c-6c.

Când river-ul a ajuns la masă, Ortiz a sărit în picioare şi a strigat 'Vamos!'.

După ce a acceptat felicitările suporterilor săi, s-a îndreptat către Giannelli. Elegant ca întotdeauna, acesta i-a ridicat mână lui Ortiz şi a spus + 'Campion!'.

Performanţa lui Giannelli i-a adus acestuia un premiu de $58.570.

LAPT CHL_MainEventDay3FT_IJG_6526.jpg

Ortiz, încă nevenindu-i să creadă, a spus apoi că a venit la turneu sperând să treacă de Ziua 1. Iar apoi a sperat să ajungă la masa finală. Ce s-a întâmplat după asta nu prea mai ştie. Dar chiar dacă el nu îşi mai aminteşte cu claritate, noi vom şti.

Iar apoi s-a îndreptat să-şi ridice premiul de $141.426.

LAPT CHL_MainEventDay3FT_IJ2_4947.jpg

***

Dacă vrei să revezi acţiunea de pe parcursul acestei zile, o poţi face folosind link-urile de mai jos (în engleză).

Level 19 updates
Level 20 updates
Level 21 updates
Level 22 updates
Level 23 updates
Level 24 updates
Level 25 updates

Pentru a vedea o listă cu cei care s-au clasat în bani la acest eveniment, dă click aici. Iar pentru vorbitorii de spaniolă punem la dispoziţie Blogul PokerStars în spaniolă .

Atât am avut de spus din Chile. Sperăm sincer că vom reveni şi la anul aici, pentru Sezonul 3 LAPT. Între timp, următoarea etapă va avea loc peste şase săptămâni, la Punta del Este, în Uruguay.

Până atunci însă, adios, amigos.

Toate fotografiile aparţin lui Joe Giron/IMPDI

22 ianuarie 2009 16:04

LAPT Vina del Mar: Damian Salas se află la conducerea ultimilor nouă după o sesiune-maraton

Dacă Ziua 1 a LAPT Vina del Mar a fost marcată de acţiune, viteză şi de dorinţa totală şi de nestrămutat a jucătorilor de a ajunge acolo şi de a juca, Ziua 2 a fost total opusă. A fost nevoie de o sesiune de 15 ore pentru a ajunge de la 63 de jucători la cei nouă care vor reveni mâine după masă pentru a juca pentru titlul LAPT, mijlocul său fiind marcat de o bulă aparent infinită care a durat 90 de minute de joc, o pauză de masă de 90 de minute şi apoi alte 45 de minute de explozie.

Damian Salas a acaparat conducerea la jetoane la începutul zilei şi nu a mai trebuit să privească înapoi. După ce a luat poturi masive de la Nicolas Perez şi de la Alex Manzano, stack-ul lui Salas a ajuns la peste 200.000 înainte ca majoritatea oponenţilor săi să reuşească măcar să ajungă în zona de şase cifre.

Alexandre Gomes, singurul membru Team PokerStars Pro rămas în joc, şi-a găsit sfârşitul în turneu în cadrul uneia dintre cele mai dramatice mâini -- patru all-in-uri unde mâna sa A-Q a concurat cu A-6, Q-Q şi K-K pentru un pot monstruos. Popii au răzbătut iar Gomes a devenit istorie.

Deşi printre supravieţuitorii Zilei 2 s-au aflat şi cinci femei, ele au început să cadă una câte una. Shirley Rosario a suferit două înfrângeri groaznice atunci când mâna sa A-K a căzut în faţa unei mâini A-8 iar perechea sa Q-Q a căzut în faţa A-7. Melina Villegas a ratat banii la o duzină de locuri, iar Veronica Dabul a ieşit când mai erau doar 31 de jucători.

Am ajuns la bulă la ora 5:43 p.m. şi aceasta a rămas nespartă timp de aproape patru ore. Cu toate că cei prezenţi demonstraseră o înclinaţie către jocul riscant până în acel moment, aceasta a dispărut în ceaţă imediat ce au zărit banii. Cu toate că Directorul Turneului Mike Ward a sperat să-i trimită în pauza de masă imediat ce intrau în zona cu bani, a devenit evident că aceasta nu avea să se întâmple prea curând, astfel că la sfârşitul Nivelului 14 a declarat pauza de băgat la ghiozdan. Imediat ce toţi au revenit a mai durat încă 45 de minute de joc înainte ca Samar Hodali să devină finalistul de pe locul 28. All-in pentru doar puţin mai mult decât un big blind, ea a primit cinci call-uri la mână, mâna sa A-T eşuând în faţa unei mâini K-Q după ce un popă a ajuns în flop.

Cu toate că bula a fost lungă şi dureroasă pentru toţi cei aflaţi în sală (poate cu excepţia celor cu stack-uri mari care au luat blind-uri prin abandon), povestea zilei a fost "Chiquitita." Chilianul Jyries Aguad Saba a fost redus la doar 3.000 în jetoane atunci când Lander Aleman a prins un 3-outer pe river, dar a reuşit să se dubleze când slaba sa mână 9-3 a făcut trips din flop câteva mâini mai. Apoi a dublat din nou. Şi din nou. Şi din nou, de fiecare dată strigând "CHIQUITITA!" din toţi plămânii pe măsură ce cărţile cădeau. Saba şi-a călărit valul până la masa finală, unde va merge să joace cu 208.000.

Odată ce bula s-a spart, a durat mai puţin de o oră pentru a ajunge de la 27 de jucători la doar 18. Ultima femeie rămasă în joc, Maria Stern, a fost eliminată pe locul 19, astfel că am rămas cu doar două mese. Drumul de la 18 la 9 avea să fie o cu totul altă poveste, ziua luând sfârşit puţin după ora locală 3:00 a.m., atunci când Carter Phillips a devenit preferatul mesei finale.

Ultimii nouă vor reveni mâine după masă la 3 p.m. Iată stack-urile de jetoane:

Damian Andres Salas--412.000
Fabian Ortiz--347.000
Leandro Balotin--339.000
Fabio Escobar--300.000
Jyries Awad--208.000
Eduardo Camia--198.000
Jaime Ateneloff--128.000
Vincenzo Giannelli--122.000
Hernan Villa -107.000

Ziua de azi a fost un adevărat maraton, aşa că dacă ai ratat vreo parte a acţiunii, iată o retrospectivă a relatărilor din Ziua 2 (în engleză).

Level 10 live updates
Level 11 live updates
Level 12 live updates
Level 13 live updates
Level 14 live updates
Level 15 live updates
Level 16 live updates
Level 17 live updates
Level 18 live updates
Level 19 live updates

De asemenea, mai poţi verifica cine a terminat unde pe pagina noastră cu premiile LAPT Vina del Mar (în engleză). Şi cu toate că noi yankeii avem nevoie de mult mai mult timp cu softul nostru Rosetta Stone înainte de a îndrăzni să scriem în limba locală, citeşte Blogul spaniol PokerStars pentru relatări complete en espanol.

Toate fotografiile © Joe Giron/IMPDI

22 ianuarie 2009 15:47

EPT Deauville: A mai trecut o zi

Ieri, în jur de ora 7pm, boxa rezervată reprezentanţilor media putea fi luată drept cel mai bun loc din Deauville. Cea ce, să fim bine înţeleşi, nu este cazul, dar într-o succesiune rapidă pe acolo s-au perindat campionul WSOP Peter Eastgate şi apoi Luca Pagano, recordmanul clasărilor în bani la Eruropean Poker Tour.
Ambii aveau să descrie, din păcate, modul în care au fost eliminaţi din cadrul Zilei 1B de la EPT Deauville, o zi care a început cu 343 de jucători, dintre care doar 134 au rezistat până la final, o zi care a spulberat speranţele multor jucători renumiţi de a câştiga premiul cel mare de €850.000.

_MG_4352_Neil Stoddart.jpg

Printre starurile care s-au prezentat în Normandia pentru această zi îi menţionăm pe Dario Minieri, Julian Thew, Gavin Griffin, Salvatore Bonavena, Jan Boubli, Antony Lellouche, Andy Black, Davidi Kitai, Maria Mayrinck, Noah Boeken şi Jon Van Fleet. Nici unul dintre ei nu a rezistat însă până la finalul zilei.

_MG_8927_Neil Stoddart.jpg
Dario Minieri se pierde în umbră


_MG_8956_Neil Stoddart.jpg
Boeken eliminat

Alte vedete consacrate însă, precum Mats Iremark, Freddy Deeb şi Stephen Chidwick au reuşit să ajungă cu bine la finalul zilei, însă nici unul dintre ei nu se află în postura de lider la jetoane.

Şi asta pentru că azi am descoperit un bazin de jucători foarte buni aici în Deauville , mulţi neremarcaţi până acum şi destul de mulţi dintre ei francezi. În ciuda faptului că au fost exilaţi timp de trei ani din EPT, timp în care etapa EPT Deauville nu a existat, reprezentaţii ţării gazdă şi-au pus banii la păstrare şi şi-au îmbunătăţit calităţile de jucători de poker, cu gândul la asaltul final din această săptămână. Mai mult de jumătate din cei înscrişi azi au fost francezi, mulţi dintre ei au prosperat aici în Normandia.

În fruntea clasamentului de peste nopte se află un pluton de 8-9 jucători ,situaţi la mică distanţă unul de altul, fiecare având în jur de 50.000-60.000 de jetoane. Aceştia sunt Alessio Isaia, Joep van den Bijgaart, Pawel Chmiel, JB Bot, Ivo Donev, Michael Fratty, Cedric Valette şi Tristan Clemencon.

_MG_9001_Neil Stoddart.jpg
Pawel Chmiel

Printre ei şi un adevărat rechin: David "Devilfish" Ulliott şi-a continuat seria bună şi la Deauville şi a strâns un stack de aproximativ 58.000 de jetoane.

_MG_8949_Neil Stoddart.jpg
David Ulliott

Toţi aceştia îşi vor pune la bătaie jetoanele mâine, când supravieţuitorii celor două zile de joc de până acum se vor uni pentru Ziua a 2 a turneului. Jonathan Abdellatif (105.000), Guillaume De La Gorce (79.800) şi Manuel Bevand (72.500) vor începe jocul mâine din postura de lideri la jetoane.

Poţi rememora momentele importante de până acum prin intermediul linkurilor de mai jos (în engleză):

Day 1B intro: From the top
The star-studded field
Hold onto your hats
Chin stroking: here's Chin Sin Chang
Salvatore Bonavena's lost kingdom
Home from home: Maria Mayrinck and Stephen Chidwick
News nuggets
A video blog look back on day 1A
Dario done up and departed
Dave Ulliot: Bring in the old, take out the new
Thew survives Baer attack
Bonavena and Peter Eastgate: Champions of the short stack
Italians
Fracesco Cirriani: Express yourself
Lise Vigezzi: A round on the outside
Pawel Chmiel sending players out
L'argent. (That's French for "money".)
The pirate Pescatori is argh...
Late days news nuggets

Şi nu uita că poţi citi Blogul PokerStars şi în franceză, germană sau suedeză.

Numărătoarea oficială şi completă a jetoanelor jucătorilor rămaşi în joc va fi publicată aici imediat ce va fi disponibilă, iar între timp poţi citi relatările de la evenimentul din Chile, LAPT Vina del Mar, aici.

PokerStars.tv are, ca de obicei, cea mai bună echipă la EPT Deauville. Intră pe site pentru a urmări reportaje video despre acest eveniment, precum şi clipuri video de la evenimente PokerStars din trecut.

Toate fotografiile de pe acest blog vin din partea lui © Neil Stoddart, sau "Anti Toddlers" cum i-a spus un creator de anagrame astăzi.

_MG_4542_Neil Stoddart.jpg

Bună seara de la Deauville. Vom reveni mâine!

21 ianuarie 2009 15:26

EPT Deauville: De unde am plecat

Nenumărate atracţii îi pot seduce pe turişti în această parte a lumii. Străzile pitoreşti reprezintă doar scena şi mai impresionantului festival de film anual al oraşului Deauville, care în restul anului este unul dintre cele mai importante centre din Franţa pentru cursele de cai.

După această săptămână, va fi timpul pentru Deauville să fie recunoscut iarăşi ca un centru de excelenţă al pokerului francez după o dureroasă pauză de trei ani. Departe de sălile de poker aglomerate ale Parisului, Casino Barriere din Deauville reprezintă un important punct de reper pentru jucătorii de poker din Franţa şi din întreaga lume. Astăzi am văzut o parte din ceea ce înseamnă asta.

_MG_3571_Neil Stoddart.jpg

Înseamnă o cameră de turneu de o extravaganţă deosebită, localizată sub strălucitoarele candelabre ale sălii de bal . Locaţia este mărginită pe o parte de o plajă aurită, iar pe o altă parte de o întindere de verdeaţă specifică zonelor rurale. Iar cei mai buni jucători din lume vor ignora cu siguranţă şi pe viitor, cum au făcut-o şi astăzi, dificultăţile întâmpinate în drumul lor către această locaţie situată atât de departe de un aeroport internaţional, pentru şansa de a câştiga o parte din fondul de premiere de aproximativ 3 milioane de euro.

Aproximativ jumătate din jucători au început turneul azi, în număr de 302, atraşi de opt niveluri de poker excelent şi de un bufet incitant. La ora nouă numărul lor a fost redus la doar 125.Se părea că pauza de trei ani nici nu a existat.

Reprezentanţii Team PokerStars Pro au fost Vicky Coren, Vanessa Rousso, Alex Kravchenko, Bertrand "ElkY" Grospellier şi Isabelle Mercier Aceştia au avut parte de sorţi diferite. Cu trecerea timpului, Kravchenko a fost eliminat, fiind urmat în curând şi de Coren.

_MG_8267_Neil Stoddart.jpg
Vicky Coren

În timp ce Coren îşi strângea lucrurile, ElkY îşi dubla stack-ul pentru a rămâne în viaţă. Dar campionul de la ultimul eveniment high roller a fost eliminat cu doar câteva minute înainte de finalul zilei, supravieţuind pe parcurs de mai multe ori până să-şi piardă în sfârşit toate jetoanele.

_MG_8297_Elky_EPT5Dea_Neil_Stoddart.jpg
Bertrand "ElkY" Grospellier
_MG_8321_Neil Stoddart.jpg
Vanessa Rousso

Rousso a dat o reprezentaţie similară de cealaltă parte a sălii de dans, dar în loc să fie eliminată, Lady Maverick s-a dublat şi şi-a transformat stack-ul de 5.500 în aproape 20.000. Iar performanţa lui Mercier a fost una încă şi mai bună. Aceasta a adunat 46.000 de jetoane, după ce s-a dublat la începutul jocului şi a continuat puternic până spre sfârşitul serii.


Watch EPT Deauville S5: Interviu cu Isabelle Mercier în Ziua 1a la PokerStars.tv

Eroul zilei a fost însă Jonathan Abdellatif, care a fost liderul clasamentului pe jetoane pentru cea mai mare parte a zilei. În timp ce treceam pe lângă masa lui, am auzit unul dintre jucătorii de la aceeaşi masă spunând - 'Ai prins full din flop, ai prins chintă din flop. Mai vrei să faci şi altceva pe flop?' A fost o zi bună pentru belgian, care a terminat cu un stack de 105.000 jetoane.

Poate că toţi jucătorii au avut parte de o primire călduroasă în această parte a Normandiei, dar nu toţi au fost ajutaţi de zeii pokerului. Printre ei - Carter Gill, finalistul PCA Benny Spindler, finlandezul Jani Sointula şi foştii câştigători Pascal Perrault şi Arnaud Mattern. Membrul PokerStars ShootingStar Sebastian Ruthenberg a fost acompaniat de toţi aceştia pe tuşă după eliminare.

Nu toţi foştii campioni însă au avut parte de o zi proastă. Câştigătorul de la Varşovia, Joao Barbosa, a avut o zi destul de bună şi a terminat cu un stack de 38.000.

Până mâine, asta e tot de la Deauville. Eliminările din evenimentele EPT sunt întotdeauna dure - le poţi revedea pe cele mai importante dând click pe linkurile de mai jos (în engleză).

Glad to be back
Keeping watch
No daylight please, we're poker players
French Canadian
Incomprehensible
Couldn't call quick enough
Up to the Gill
Initials LL
Crash bang for Lang Van
Au revoir, Pascal
Confessions of Le Dangereaux's mind
The perfect combination
Esquevin askin' questions
Setting the record straight
Memorable Mercier moments
Grind over for Grospellier

Iar pentru cere vor să citească blogul în altă limbă decât engleză le reamintim că o pot face şi în germană, suedeză sau franceză; dar nu te descuraja dacă gramatica limbii suedeze te încurcă puţin.

Acestea sunt toate relatările EPT Deauville, accesibile printr-un singur click. Iar aici poţi găsi toată ştirile de la LAPT Vina Del Mar, dacă vrei să treci din Franţa în Chile. Iar pe paginile următoare poţi vedea clasamentul pe jetoane de la evenimentul din Chile chips şi de la cel de la Deauville
.

_MG_4352_Neil Stoddart.jpg

Vom reveni mâine cu mai multe relatări. Nu uita că poţi urmări şi reportaje video de la Deauville, precum şi clipuri de la o multitudine de la alte evenimente PokerStars, la PokerStars.tv.

Noapte bună din Normandia.

Fotografii (c) Neil Stoddart

21 ianuarie 2009 12:21

LAPT Vina del Mar: 63

Şase-trei. Este un număr cu o semnificaţie mai mare decât ai crede. De exemplu, când un cal şi-un măgar se iubesc cu foc, rezultatul este adesea un vlăstar cu 63 de cromozomi. De asemenea, acesta mai reprezintă şi numărul de jucători care vor juca în Ziua 2 a evenimentului LAPT de aici din Vina Del Mar.

Directorii veterani de turnee poker au un al şaselea simţ care este uneori uimitor. La începutul evenimentului LAPT din Vina del Mar, Chile, TD Mike Ward a anunţat că vom juca zece niveluri sau până când vom ajunge la 63 de jucători. Ne-a spus, în particular, că ştia înainte ca noi să începem, care dintre cele două situaţii va fi cea care va avea loc.

Exact când am început al zecelea nivel al zilei, 63 de jucători au rămas să-şi strângă jetoanele. Cu toţii nu numai că au ajuns mai devreme în pat dar - şi mai important - în Ziua 2.

Aşa cum am menţionat deja, aceasta este prima dată când Latin American Poker Tour a ajuns în Chile. Am venit la Vina del Mar ghidaţi doar de optimism. Ne-am bucurat de zecile de calificaţi PokerStars care s-au alăturat celor 50 de jucători chilieni şi tonelor de jucători din toată America de Sud şi din toată lumea. S-a înscris un total de 216 jucători cu scopul de a concura pentru fondul de premii de peste o jumătate de milion de dolari.

LAPT CHL_MainEventDay1_IJ2_4704.jpg

Printre ei s-au aflat membrii Team PokerStars Pro Humberto Brenes, Andre Akkari şi Alex Gomes. Doar Gomes a terminat ziua şi a făcut-o cu stil, având 82.750 în jetoane. Proaspăt ieşit pe locul patru, pentru un premiu de $750.000 la PCA, Gomes aşteaptă să intre în Ziua 2 aproape de vârful clasamentului.

LAPT CHL_MainEventDay1_IJG_5679.jpg
Alex Gomes, arătând şi ţinându-se tare

Brenes, din păcate, nu a răzbit. Perechea sa de aşi a intrat în coliziune directă cu o pereche de popi la mijlocul zilei. Cu toate că a prins 3 bucăţi, popii au făcut culoare cu 4 cărţi jos şi l-au trimis pe "lechin" în alte ape.

Rechinul a fost lovit

Andre Akkari a fost unul dintre ultimii jucători eliminaţi, perechea sa de popi fiind incapabilă de depăşi o pereche de aşi într-o bătălie all-in pre-flop.

Andre Akkari, numai zâmbet şi bine masat înainte de dezastru

LAPT Vina del Mar a fost încă o reuniune de familie pentru Brenes. Humberto a fost însoţit de fratele său Alex şi de cei doi fii ai săi Jose Humberto şi Roberto. Cel mai tânăr membru al clanului, Roberto, a fost singurul Brenes rămas în picioare la sfârşitul zilei.

Roberto Brenes (stânga)

Cu nume ca Dennis Phillips şi Ylon Schwartz pe lista de start, ştiam că va fi o zi interesantă. Când jocul a fost întrerupt azi noapte, totuşi, povestea centrală l-a privit pe Nicolas Perez. El a terminat ziua cu 90.050 de jetoane, numai bune pentru conducerea la numărul de jetoane şi pentru un somn liniştit.

LAPT CHL_MainEventDay1_IJG_5708.jpg

Printre stack-urile mari se află Alex Gomes cu 82.750, Fabian Ortiz cu 86.850, Brandon Demes cu 82.250 şi Alex Manzamo cu 70.650.

Alte personaje notabile ajunse în Ziua 2 sunt Veronica Dabul, Shirley Rosario, Melina Villegas, Maria Stern şi Leo Fernandez.

Shirley Rosario şi Leo Fernandez


Urmăreşte LAPT Vina Del Mar 09: Shirley Rosario în ziua unu la PokerStars.tv

A fost o zi atât de agitată încât rapoartele noastre au venit atât de rapid pe cât degetele noastre puteau să scrie. Dacă ai ratat vreo ştire din zi, te ajutăm noi. Pentru o istorie completă a Zilei 1, verifică oricare dintre link-urile de mai jos (în engleză).

Summer in Chile
Summer party in pictures
Welcome to the Garden City
Summertime stars
The tables of death
Topping off the down payment
A family affair
Where sand turns to gold
The painted man
The Magnificent Rise and Perilous Fall of Juan Carlos Alvarado
By the numbers
BrenesWatch Pt. 1
Ask not for whom the bell tolls
Costa Rican royalty
Alive at dinner
Five of one hundred
Ylon on Ylon
Representing the other side of the pond
BrenesWatch Pt. 2
More flopping, less flipping
BrenesWatch Pt. 3
Max is down, Maria is up
Akkari axed

Pentru a vedea clasamentul pe jetoanele, vezi pagina de jetoane LAPT Vina del Mar (în engleză). De asemenea, mai poţi vedea pentru ce se luptă jucătorii pe pagina de premii a LAPT Vina del Mar (în engleză).

În timp ce noi am scris în engleză toată ziua, vasta majoritate a oamenilor care au jucat şi au urmărit acest eveniment au vorbit în limba lor nativă. Ne-am ocupat de acest aspect pe Blogul spaniol PokerStars.

Jocul se reia la prânz, ora locală, miercuri. Vom fi aici pentru a vedea cine ajunge la masa finală. Am fi bucuroşi dacă ni te-ai alătura.

Dacă nu ne poţi aştepta să începem şi ai nevoie de doza ta de poker, colegii noştri din emisfera nordică fac o treabă de minune relatând evenimentul EPT din Franţa. Pentru detalii complete, citeşte blogul live EPT Deauville (în engleză).

Toate fotografiile & textul; Joe Giron/IMPDI

20 ianuarie 2009 13:54

LAPT Vina del Mar: Summer party în imagini

Este uşor să dai o petrecere pe timp de iarnă. Oamenii sunt îngheţaţi, plictisiţi şi prezintă un dezinteres general pentru toate lucrurile interesante.

Pe timp de vară, însă, altfel stă treaba. E greu să dai o petrecere şi să-i convingi pe oameni să vină. Însă, dacă PokerStars dă o petrecere, oamenii vin negreşit. Aceasta este situaţia aici în emisfera sudică la evenimentul LAPT din Vina del Mar.

Vezi ce s-a întâmplat la petrecerea de bun venit LAPT Vina del Mar, mulţumită fotografului Blogului PokerStars, Joe Giron.

LAPT CHL_Welcome Party_IJ2_4669.jpg

LAPT CHL_Welcome Party_IJG_5310.jpg

LAPT CHL_Welcome Party_IJ2_4657.jpg

LAPT CHL_Welcome Party_IJ2_4643.jpg



Oamenii pe care-i vezi mai sus alături de noi ceilalţi se pregătesc de culcare pentru a se pregăti pentru Ziua 1 a LAPT Via del Mar. Alătură-te nouă aici la ora locală 12pm pentru detalii complete de la Ziua 1.

19 ianuarie 2009 13:43

SpaceyFCB câştigă Sunday Warm-Up

warmup 1.18.jpg

O nouă duminică, un nou uriaş turneu Sunday Warm-Up la PokerStars. De data aceasta nu mai puţin de 4.180 de jucători au plătit câte $215 pentru o şansă de a câştiga premiul cel mare de peste $100.000. Iar după opt ore de joc, ultimii nouă jucători s-au aşezat la masa finală. Lupta pentru masa finală s-a terminat într-un mod brusc şi brutal, atunci când SpaceyFCB a făcut un full pe river, învingându-l pe 5thHeartAce cu şeptari vs dame. 5thHeartAce a încasat un premiu de $4.180 pentru locul 10 ocupat, iar ceilalţi nouă jucători rămaşi s-au pregătit pentru o lungă bătălie la masa finală.

Dar nu a durat mult până la primele victime. Având un stack foarte mic, wieselsen a făcut all-in din UTG având Kc-4s, iar SpeceyFCB a făcut re-raise din cutoff pentru a-l izola pe acesta, având în mână Ah-Td. SpeceyFCB a reuşit ceea ce şi-a propus, pentru că nimeni nu a mai intrat în joc, iar masa a fost Qs-8s-9c-Jh-3d, acesta făcând o chintă la damă, eliminându-l pe wieselsen pe locul 9, pentru un premiu de $6.771,60. Montilja a fost următorul care avea să cadă, făcând all-in din buton cu 9d-2d. IM CRU şi-a apărat însă big blind-ul având în mână As-6h, iar cărţile de pe masă nu au ajutat pe nimeni şi astfel Montilja a terminat pe locul 8, încasând un premiu de $10.450.

Nu de prea multe ori avem parte de suspans atunci când deţinătorul unui stack foarte mic, având în mână Ac-4c, dă peste aşii unui lider - Ah-Ad, dar eliminarea lui Gripen76 nu a fost lipsită de puţin dramatism. După un raise preflop din partea liderului la jetoane sanuk7, Gripen76 a făcut all-in. Wtfsvi a făcut imediat re-raise all-in, şi toată lumea a dat fold. Wtfsvi îl domina clar pe Gripen76, iar flop-ul a fost 6d-3d-As, astfel că Gripen76 avea nevoie de runner-runner pentru a nu fi eliminat. Turn-ul a fost una dintre cărţile care-i trebuiau, şi anume 5s. Orice doiar sau şeptar l-ar fi menţinut pe Gripen76 în turneu, dar river-ul a fost 6h şi astfel acesta a fost eliminat pe locul 7, încasând $16.720.



Wtfsvi avea să fie următoarea victimă, terminând pe locul 6 şi luând un premiu de $25.080 atunci când a pierdut o cursă 50-50 pentru tot stack-ul împotriva agresivului SpaceyFCB. SpaceyFCB a făcut un raise standard din middle cu Ah-Kd, iar wtfsvi şi-a apărat big blind-ul făcând all-in cu Jc-Jd. Flop-ul a fost prost pentru wtfsvi - 3d-2c-Ac, dar turn-ul 9c i-a dat un draw la culoare. Acum acesta mai avea nevoie de o treflă sau de un valet pentru a rămâne în turneu, dar river-ul 7s nu l-a ajutat şi astfel SpaceyFCb e preluat şefia clasamentului la jetoane.

Doar câteva mâini după pauză cjf123 a ajuns all-in preflop împotriva lui IM CRU având Ah-8s vs As-Js. Nimic neobişnuit nu s-a întâmplat, masa fiind 6s-3h-Ad-10h-5s şi astfel cjf123 a luat premiul de $33.440 pentru munca să din această zi. A durat destul de multă vreme pentru a se trece de la patru la trei jucători, şi iarăşi IM CRU a fost cel responsabil, când l-a eliminat pe Sibirn pe locul 4, pentru un premiu de $41.800. A fost un război clasic între blind-uri, IM CRU făcând raise preflop din small blind, iar Sibirn plătind din big blind. Flop-ul a fost 9c-As-10d, moment în care a izbucnit războiul. IM CRU a pariat având în mână Qh-9s, iar Sibirn a făcut all-in. IM CRU a plătit şi a fost bucuros să afle că era mult în faţa lui Sibirn, care avea Jh-9h. Turn-ul a fost Qs, ajutându-i pe ambii jucători, IM CRU având acum două perechi, iar Sibirn având un draw la o chintă în gaură. River-ul Tc nu a mai ajutat însă pe nimeni şi Sibirn a fost eliminat.

După ce i-a eliminat pe Sibirn şi pe cjf123 şi după o dublare făcută pe seama lui SpaceyFCB, IM CRU era liderul la jetoane la începutul jocului în trei. N-a durat mult pentru ca fost lider la jetoane sanuk7 să-şi pună toate jetoane în mijloc, IM CRU plătind din big blind având Ks-Ts. Şi call-ul a fost bun, pentru că sanuk7 nu avea decât 6d-4s. Niciunul dintre jucători nu a fost ajutat de masa 3s-8c-Qd-7c-As şi astfel sanuk7 a încasat premiul de $50.160 pentru locul 3.

IM CRU avea un avantaj de 2:1 la începutul jocului heads-up, dar acesta nu a durat prea mult. SpaceyFCB s-a dublat cu As-8d vs Js-6d pe masa Ah-7c-Jd-9d-2s şi acum avantajul era de partea lui SpaceyFCB. Jocul heads-up a mai continuat pentru o perioadă, dar IM CRU nu a reuşit să revină în postura de lider şi într-un final pe ambii jucători i-a lovit flop-ul destul de bine pentru a ajunge all-in şi turneul s-a încheiat.

IM CRU a făcut raise preflop cu Ks-Th şi SpeceyFCB a plătit. Flop-ul a fost 3d-Kh-2s şi SpaceyFCB a făcut check. IM CRU a pariat, moment în care SpaceyFCB a făcut check-raise. IM CRU a făcut re-raise, iar SpaceyFCB a făcut all-in, fiind plătit de IM CRU cu top pair, fiind însă mult în urma lui SpaceyFCB, care avea în mână o pereche de doiari, făcând set pe flop. Turn-ul 7h şi river-ul Ah nu l-au ajutat pe IM CRU şi astfel acesta a terminat pe locul 2, încasând un premiu de $75.240. SpacezFCB a câştigat $107.844 pentru locul 1 obţinut, la o masă finală unde nu s-a discutat niciodată la modul serios despre posibilitatea unei împărţiri a premiilor rămase în joc. Felicitări lui SpaceyFCB, jucătorilor de la masa finală şi tuturor celor care s-au clasat în bani la această ediţie a turneului Sunday Warm-Up!

19 ianuarie 2009 13:31

Felicitări lui LosChief pentru câştigarea turneului Sunday Million din 18 ianuarie

Sunday Million logo.jpgCel de-al treilea Sunday Million al anului a fost la înălţimea predecesorilor săi, având un fond garantat de peste $1,5 milioane şi o participare uimitoare. În timp ce jucătorii de turnee live traversează globul, venind de la PokerStars Caribbean Adventure care tocmai a luat sfârşit în Bahamas şi mergând către următoarea oprire a European Poker Tour din Deauville, Franţa sau către Latin American Poker Tour din Vina del Mar, Chile, jucătorii de poker online din lume nu trebuie decât să se autentifice pentru a juca. Şi datorită numărului impresionant de jucători înscrişi, premiul întâi a fost unul impresionant, depăşind $200.000.

Odată înscrierea încheiată, s-a determinat că 8.260 de jucători au venit pe catifeaua virtuală, creând un fond de premii de $1.652.000. Primii 1.260 de jucători aveau să câştige o parte din el, iar acel moment a sosit după 3 ore şi 45 de minute, atunci când ReckChaise a fost eliminat pe locul 1261. Aceasta l-a ajutat pe samostars să fie primul care câştigă cash în evenimentul din această săptămână, luând acasă $330,40 pentru terminarea pe locul 1260.

Cinci ore mai târziu, zece jucători rivalizau pentru un loc la masa finală Sunday Million. Pentru a pune capăt jocului mână pentru mână, Mr.Vargas_85 a luptat cu twopairdad, cu toate că nu şi-a aruncat toate jetoanele în pot decât după flop-ul 5h-Td-8s. Mr.Vargas_85 arăta bine, având pereche de valeţi, mai ales atunci când twopairdad a arătat o pereche de nouari. 9s de pe turn a rezolvat problema, dându-i lui twopairdad setul de care avea nevoie. 6h venit pe river a însemnat că Mr.Vargas_85 a ieşit pe locul zece cu $8.260,00.

Masa finală a fost decisă după cum urmează:

Locul 1: dyeti (5.459.890 în jetoane)

Locul 2: play2call (7.921.473 în jetoane)

Locul 3: Raccabacka (4.982.369 în jetoane)

Locul 4: Oracle MCA (11.041.821 în jetoane)

Locul 5: LosChief (12.200.744 în jetoane)

Locul 6: Birdstone44 (8.614.498 în jetoane)

Locul 7: twopairdad (18.272.833 în jetoane)

Locul 8: AngeL_fH (9.848.917 în jetoane)

Locul 9: swifterjet (4.257.455 în jetoane)

2009 Sunday Million final table 01.18.09.JPG

Acţiunea a început cu twopairdad la conducere. După ce s-a aflat între primii cinci în ultimele ore, de când mai rămăseseră zece mese în turneu, nu a fost nicio surpriză să-l vedem pe twopairdad în poziţie dominantă. Şi în aceeaşi poziţie avea să rămână pe măsură ce jocul progresa.

A durat ceva până ce jucătorii s-au acomodat unii cu alţii la masa finală, dar în sfârşit, unul dintre cei cu stack mai mic a făcut o mişcare. După ce twopairdad a dat un tipic raise preflop, Raccabacka a făcut all-in cu pereche de treiari din big blind doar pentru a vedea că twopairdad avea o şansă cu Ad-5s. Masa a adus 2d-5h-6c-8d-Jd, iar perechea de cinciari a învins, scoţându-l pe Raccabacka de la masă pe locul nouă cu un premiu respectabil de $11.564,00.

Următorul la eliminare nu a fost unul cu un stack mic, dar acesta s-a încurcat cu liderul la jetoane fără succes. Mâna a început suficient de inocent, cu AngeL_fH, twopairdad şi alţii făcând raise şi reraise pentru a vedea 2d-2h-5s pe flop. În pot au intrat mai multe milioane înainte ca 3h să intre pe turn, după care toate jetoanele lui AngeL-fH's au fost puse all-in cu Ac-As. twopairdad a arătat Ah-4h, iar Th de pe river a adus acea culoare pentru liderul la jetoane, care a luat potul în valoare de peste 22 de milioane de jetoane. AngeL_fH a fost eliminat pe locul opt, care valora $18.998,00.

play2call avea nevoie să facă o mutare şi a încercat-o cu pereche de pătrari. Oracle MCA a făcut call cu Ad-Jc şi cei doi au văzut pe masă 5d-Qc-Td-2s-Ah, iar river-ul a fost din nou cartea decisivă, eliminându-l pe play2call din turneu cu $28.910,00 pentru locul şapte.

Alt jucător care a ajuns short stack a fost dyeti şi cu toate că jucătorul s-a ţinut pe poziţii pentru o vreme, imediat ce a intrat sub 2 milioane de jetoane, el a forţat cu Ks-Td. LosChief a dat call din small blind cu pereche de valeţi, iar masa n-a adus suficient pentru a-l salva pe dyeti, atunci când a arătat 6h-4s-7s-Ts-7h. dyeti a fost eliminat pe locul şase cu $41.300,00.

Următorul jucător aflat în pericol a fost Oracle MCA, mai ales după ce a fost pus în cârje atunci când swifterjet a dublat prin el. Următoarea mână l-a văzut pe Oracle MCA împingându-şi ultimii 365.095 în pot cu Ah-Jc, care arăta bine atunci când twopairdad a arătat Kd-4c. Flop-ul nu a fost prea dăunător pentru jucătorul care făcuse all-in cu 9s-7d-4d, iar Ad a fost şi mai bun pentru Oracle MCA, dar 4h de pe river i-a dat lui twopairdad setul şi l-a aruncat pe Oracle MCA din turneu pe locul cinci, în valoare de $57.820,00.

La scurt timp, swifterjet a căutat să îşi dubleze jetoanele atunci când şi-a pus cele 2,7 milioane de jetoane all-in cu Jh-5s, dar twopairdad a venit cu pereche de aşi şi cu un call. Masa i-a dus speranţă cu Qh-Ks-Td, dar turn-ul şi river-ul i-au luat-o, cu 8s şi 4c. swifterjet a fost trimis pe banca virtuală pe locul patru cu $74.340,00 - care nu a fost un cadou de despărţire rău.

Jucătorul care şi-a menţinut conducerea la jetoane pe aproape întreaga durată a mesei finale avea să o piardă în curând; twopairdad a fost „săpat" destul de grav de către oponenţii săi prin intermediul unor dublări, rămânând în scurt timp cu mai puţin de 10 milioane. Când Birdstone44 a împins preflop din small blind, twopairdad a dat call all-in din big blind cu pereche de treiari, doar pentru a vedea că Birdstone44 avea out-uri cu Kh-Qh. Dealer-ul le-a dat Jc-8s-6s-Tc-9d, iar chinta a bătut perechea lui twopairdad, eliminându-l pe locul trei cu $91.686,00.

A început jocul heads-up cu următoarele cantităţi de jetoane:

Locul 5: LosChief (45.895.796 în jetoane)

Locul 6: Birdstone44 (36.704.204 în jetoane)

Aproape imediat, cei doi jucători au observat că vor să vadă numărul de jetoane în eventualitatea unei înţelegeri, iar administratorul le-a oferit sumele:

LosChief $153.134,80

Birdstone44 $151.560,40

Înţelegând că un surplus de $30.000 avea să fie rezervat doar pentru câştigător, jucătorii au căzut de acord iar acţiunea s-a reluat.

LosChief a demolat cu multă agresivitate jetoanele lui Birdstone44, împingându-l în final pe acesta să facă all-in pentru 13.084.204 cu Kh-Js. LosChief a dat call cu Kc-5c şi avea nevoie de o îmbunătăţire a situaţiei. Masa a venit As-9c-Ts-5s-8d, iar turn-ul a adus îmbunătăţirea pentru LosChief. Birdstone44 a fost forţat să se mulţumească cu locul doi şi $151.560,40.

LosChief a câştigat ediţia 18.01.2009 a Sunday Million şi a primit o sumă impresionantă de $183.134,80 pentru eforturile sale. Felicitări!

Rezultatele Sunday Million pentru 18.01.2009:

Locul 1: LosChief ($183.134,80)*

Locul 2: Birdstone44 ($151.560,40)*

Locul 3: twopairdad ($91.686,00)

Locul 4: swifterjet ($74.340,00)

Locul 5: Oracle MCA ($57.820,00)

Locul 6: dyeti ($41.300,00)

Locul 7: play2call ($28.910,00)

Locul 8: AngeL_fH ($18.998,00)

Locul 9: Raccabacka ($11.564,00)

*bazat pe înţelegere între doi jucători

Pentru mai multe informaţii despre modalităţile de înscriere şi de calificare pentru următoarele turnee Sunday Million, vizitează pagina Sunday Million.

12 ianuarie 2009 13:10

livelikunger trăieşte ca un rege după victoria din turneul Sunday Million!

Sunday Million logo.jpgÎn această perioadă a anului în Statele Unite duminicile sunt dedicate fotbalului. Însă, în tot restul anului duminicile aparţin pokerului online. Şi unde poţi să-ţi iei cel mai uşor doza de mari turnee de poker pe internet? Pe PokerStars. Răspuns corect!

Cel de-al doilea turneu Sunday Million pe 2009 a avut din nou o participare prestigioasă, calculatoarele pregătite şi un fond de premiere gigantic pus la bătaie. Suma garantată de 1,5 milioane de dolari a fost depăşită cu mult, datorită înscrierii a 8.268 de jucători, care au contribuit la un fond total de premiere de $1.653.600, care avea să fie împărţit în 1.260 de premii. Şi, cum primul loc a primit $200.000, acesta a fost un turneu cât se poate de serios.

A fost, de asemenea, un turneu relativ rapid. Mai mult de jumătate din participanţi fuseseră eliminaţi înainte de a se trece de a doua oră, şi a mai fost nevoie de încă o oră pentru a rămâne în joc doar locurile premiante. Eliminarea lui IchbinGott1, care a terminat pe locul 1261, i-a permis lui frontpage1 să intre în bani, el încasând 330,72$ pentru locul 1260. Din acel moment, ritmul rapid s-a reluat.

La masa finală s-a ajuns cu puţin timp înaintea celei de-a noua ore, după doar 15 minute de tensiune între ultimii 10 rămaşi, toată lumea dorind să aibă onoarea de a intra la masa finală a unui turneu PokerStars Sunday Million. În cele din urmă, U_TILT_ME a mers all-in preflop din small blind, iar AceDesertRat a dat call all-in cu ultimele 2.783.857 jetoane, având Kc-Qd. U_TILT_ME a scos la iveală Ah-6d şi, deşi pe flop a venit un popă, asul de pe river l-a eliminat pe AceDesertRat în chiar pragul mesei finale, el încasând $8.268.

Aşadar, masa finală arăta, în acel moment, în felul următor:

Scaunul 1: dxu05 (11.409.512 de jetoane)
Scaunul 2: Tophandler (4.759.696 de jetoane)
Scaunul 3: chicokim (17.721.353 de jetoane)
Scaunul 4: U_TILT_ME (19.185.352 de jetoane)
Scaunul 5: Kappe85 (6.087.080 de jetoane)
Scaunul 6: g0lfa (6.811.907 de jetoane)
Scaunul 7: Sir_winalot9 (5.570.202 de jetoane)
Scaunul 8: livelikunger (3.078.872 de jetoane)
Scaunul 9: Mexxximum1 (8.056.026 de jetoane)

2009 Sunday Million final table 1.11.09.JPG

În acest moment jocul a încetinit serios. La asemenea diferenţe între premii, precum cea de $7.500 dintre locurile 8 şi 9, era clar că toată lumea avea să încerce să rămână cât mai mult în joc, încercând să cucerească fabuloasa sumă pentru primul loc.

Însă, atunci când a sosit momentul să se spună adio cuiva, nu a fost vorba de unul din jucătorii cu short stack. Mexsximum1 a început mâna respectivă cu un raise, iar atunci când chicokim a dat re-raise, el a mers all-in cu peste 8 milioane de jetoane, având As-Kh în mână. chicokim a dat call cu Ah-Qs, iar pe masă au ieşit cărţile Qh-Ts-4h-Ac-5h, astfel că Mexsximum1 s-a trezit subit pe locul al nouălea, cu un premiu de $ 11.575,20.

Următorul care a riscat a fost Tophandler, care a mers all-in după un raise iniţial din partea lui chicokim; acesta din urmă a dat call cu Ah-Tc, în timp ce Tophandler a arătat cărţile Ad-9d. Pe masă nu a ieşit nimic util pentru nimeni - Ks-8s-3h-6s-6d - ceea ce a făcut ca Tophandler să termine pe locul opt, câştigând 19.016,40$.

Sir_winalot9 a primit o lovitură grea de la Kappe85, care s-a dublat pe spatele lui, după ce Sir_winalot9 rămăsese deja cu short stack; cu doar vreo două milioane de jetoane rămase, el a mers all-in cu Th-4d însă a primit call de la livelikunger cu Ah-7h. Pe masă venind doi şeptari - 7c-6h-8d-2s-7d - Sir_winalot9 a ieşit din concurs, încasând $28.938 pentru locul şapte.

La puţin timp după aceea, a venit rândul lui g0lfa să meargă all-in preflop, cu 7.231.805 jetoane şi cu Ts-9d în mână. chicokim a fost din nou cel care a dat call, cu Ac-Qs, pe masă mai venind doi aşi: Ah-3d-Tc-9c-Ad. Cele două perechi ale lui g0lfa nu i-au permis, astfel, decât să termine pe 6, cu un câştig de $ 41.340.

În acel moment, jucătorii au făcut o pauză în şirul eliminărilor, însă nu din rea-voinţă. Kappe85 s-a dublat de mai multe ori, ca şi dxu05 şi, în general, toţi cei cu short stack. A durat ceva timp până ce una din încercările de dublare a eşuat.

În cele din urmă, chicokim a dat primul raise, însă U_TILT_ME a dat re-raise all-in din small blind. chicokim a dat call all-in cu ceva mai puţin de 10 milioane de jetoane şi a fost plătit de U_TILT_ME, care a arătat cărţile Qc-Tc. chicokim, cu Ks-Qs, pornea în avantaj, însă pe masă au venit cărţi de culoare pentru U_TILT_ME: 8c-2s-8d-5c-Jc; astfel, chicokim a luat locul cinci şi cei 57.876$ aferenţi.

U_TILT_ME a trecut, însă, prin momente dificile atunci când mai mulţi jucători au reuşit să se dubleze pe seama sa: mai întâi dxu05, apoi Kappe85 şi livelikunger. dxu05 a câştigat un pot uriaş de 36 de milioane de jetoane în faţa lui U_TILT_ME. Văzând că o ia la vale rău, U_TILT_ME s-a decis să meargă all-in preflop cu doi valeţi, cu cele 12.815.590 jetoane rămase, iar livelikunger a dat call cu As-3h. Cum pe flop a venit un as, pe masă ieşind 6h-Ad-5c-9s-7h, U_TILT_ME a fost nevoit să se mulţumească cu locul patru şi $74.412.

Şi, câteva minute mai târziu, se cunoştea deja ocupantul locului al treilea. Kappe85, cu short stack, a mers all-in preflop cu Ts-5h, iar livelikunger a dat call cu 9s-6s. Din nou lui livelikunger i-a venit ce-i trebuia pe flop, toate cărţile extrase fiind Jc-9c-2d-Kc-Ac, astfel că perechea de nouari l-a eliminat pe Kappe85, acesta încasând respectabila sumă de $91.774,80.

Jocul heads-up a început cu următoarea situaţie la jetoane:

Scaunul 1: dxu05 (29045200 de jetoane)
Scaunul 8: livelikunger (53634800 de jetoane)

Imediat, cei doi jucători au cerut să vadă sumele alocate în cazul unei împărţiri a banilor, iar administratorul le-a făcut pe plac. $30.000 reprezentau suma suplimentară ce avea să revină învingătorului:

Scaunul 1: dxu05 = $147.490,79
Scaunul 8: livelikunger = $157.528,57

După ce şi-au urat succes unul altuia, cei doi rămaşi au continuat jocul. livelikunger nu a renunţat nici o clipă la ideea câştigării turneului, în timp ce dxu05 a avut nevoie de multe mâini până să poată face o încercare. Cu Tc-9d în mână, el s-a hotărât în sfârşit şi a mers all-in preflop, în timp ce livelikunger a dat call cu Ac-3h. Pe masă au ieşit 2s-8d-2c-5c-6d, astfel că livelikunger a triumfat datorită asului. Aşadar, dxu05 a terminat pe 2, primind, conform înţelegerii, suma de $147.490,79 în contul său de pe PokerStars.

livelikunger a fost, însă, cel care a câştigat turneul Sunday Million de pe 11 ianuarie, el încasând 187.528,57$. Felicitări!

Rezultatele turneului Sunday Million din 11.01.2009:

Locul 1: livelikunger (187.528,57$)*
Locul 2: dxu05 (147.490,79$)*
Locul 3: Kappe85 (91.774,80$)
Locul 4: U_TILT_ME (74.412,00$)
Locul 5: chicokim (57.876,00$)
Locul 6: g0lfa (41.340,00$)
Locul 7: Sir_winalot9 (28.938,00$)
Locul 8: Tophandler (19.016,40$)
Locul 9: Mexxximum1 (11.575,20$)

*pe baza sumelor stabilite la împărţirea în doi

Pentru a afla mai detalii despre cum să te califici şi să te înscrii la următoarele turnee Sunday Million, vezi pagina Sunday Million.

12 ianuarie 2009 13:08

aligator67 „îi mănâncă de vii" câştigând Sunday Warm-Up-ul

Emoţiile celui mai recent PokerStars Caribbean Adventure 2009 (vezi interviul câştigătorului Poorya Nazari aici) se pun la păstrat până anul viitor, iar noi ne întoarcem la mesele virtuale pentru marile turnee din week-end. Sunday Warm-Up-ul cu $750.000 garantat şi-a deschis uşile pentru cei 4.032 de jucători din această seară, dintre care câţiva probabil că încă mai petrec în camerele lor din Paradise Island, buy-in-ul de $215 dându-le şansa câştigării marelui premiu de $104.832. 585 de jucători au plecat acasă cu cel puţin $403,20, iar ultimilor nouă le-au fost garantaţi $6.935,04 pentru opt ore de muncă. Supernovele tmmy2win, throwinphins şi crisbus81 şi-au onorat statutul de jucători frecvenţi de la PokerStars ajungând la ultimele trei mese, unuia dintre ei revenindu-i misiunea de a împărţi marele premiu.

Cu un stack foarte mic când mai erau doar trei mese şi 15 jucători rămaşi în joc, un river norocos l-a ajutat pe BigRed0000 să prindă masa finală din postura de lider la jetoane. Iată ce a rămas din grupa care a jucat pentru suma de şase cifre menţionată anterior după ce ghinionistul JopperHarryN l-a întâlnit pe BigRed, top pair-ul său de pe flop fiind prea puţin în faţa celor două perechi arătate de BigRed0000:

SunWarmUp011109.jpg

(apasă pe imagine pentru a vizualiza o poză mai mare)

Locul 1: tmmy2win (4.291.604 în jetoane)
Locul al 2-lea: Vienna Bundy (4.415.244 în jetoane)
Locul al 3-lea: davrow (3.931.685 în jetoane)
Locul al 4-lea: throwinphins (917.511 în jetoane)
Locul al 5-lea: JPette333 (4.512.976 în jetoane)
Locul al 6-lea: aligator67 (4.444.710 în jetoane)
Locul al 7-lea: ramon123456 (2.346.528 în jetoane)
Locul al 8-lea: BigRed0000 (12.532.314 în jetoane)
Locul al 9-lea: killbillyboy (2.927.428 în jetoane)

Supernova throwinphins nu a pierdut deloc timpul când a început jocul la masa finală cu un all-in înainte ca PokerStars să întâmpine pe toată lumea la masă! Chiar de la prima mână, cu blind-uri începând de la 65.000/130.000 ante 13.000, throwinphins şi-a riscat ultimele 839.511 de jetoane rămase sperând să ia cele 299.000 de jetoane din mijlocul mesei. Dar JPette333 aştepta cu răbdare cu 4.5 milioane în jetoane în big blind, care i-au permis să plătească all-in-ul cu As-Jc. throwinphins avea două cărţi live sub forma Kc-9d. Flop-ul i-a lovit pe amândoi, arătând 9s-5h-Ad din care throwinphins spera să prindă ceva din cele cinci out-uri pentru trei bucăţi sau două perechi, dar turn-ul 3h şi 8s pe river nu l-au putut salva de la eliminare pe cel cu stack-ul mic. throwinphins termină pe locul nouă şi câştigă $6.935,04, ajutându-l probabil să îşi facă loc printre Supernova Elite.

Stack-ul lui BigRed0000 va suferi o lovitură considerabilă din partea celuilalt Supernova rămas la masă, tmmy2win. Cu masa arătând Qd-Td-Jc-Ks-3c, tmmy2win şi-a pus cele 2.6 milioane în pot pe river, iar BigRed0000 a plătit cu doi nouari având capătul inferior al chintei. As-Jd, evident cu chintă nuts, au făcut ca pot-ul de 8.2 milioane să-i revină lui tmmy2win, avansul în jetoane al lui BigRed0000 fiind redus la 9.3 milioane, suficient totuşi ca să rămână în frunte. .

Doar cinci mâini mai târziu va începe căderea lui Vienna Bundy. Întâi un raise la 640.000 din cutoff i-au adus lui davrow posibilitatea de a da un re-raise la 1.525.555, cu blind-urile crescând la 80.000/160.000 ante 16.000. Vienna Bundy a rămas în joc pentru a vedea un flop de 8d-6c-Kh şi a jucat un fel de stop and go, punându-se all-in instantaneu la vederea flop-ului. davron a fost de-a dreptul fericit să-şi pună în joc cele 1,6 milioane râmase având trei popi care au ţinut piept perechii de treiari a lui Vienna Bundy şi aducându-i câştigul pot-ului de 6,7 milioane de jetoane. Ghinionul l-a lovit din nou pe Vienna Bundy cinci mâini mai târziu, când a intrat din nou într-o pereche mare, de data aceasta a lui BigRed0000. Având mai puţin de zece big blind-uri, acesta a ales să dea raise all-in cu cele 1,3 milioane rămase împotriva lui BigRed0000 care ceruse din cutoff. Damele lui BigRed0000 au fost mult mai mari decât mâna de Ah-6d a lui Vienna Bundy pe masa Ks-4s-Tc-9c-3c. Vienna Bundy încheie pe locul al optulea cu suma de $10.080.

Un pot împărţit, apoi din nou cursa pentru toate jetoanele. Următoarele două mâini ale mesei finale i-au pecetluit destinul lui killbillyboy. Stack-ul mic de la masă a forţat cu cele 1,9 milioane de jetoane în următoarele două mâini jucate după ieşirea lui Vienna Bundy. El va împărţi potul cu tmmy2win, amândoi având ATo, după care bine-cunoscutul număr cinci va reveni, el făcând un raise de 555.555 în următoarea mână. JPette333 va face jocul tensionat cu un all-in de cinci milioane din small blind. killbillyboy a plătit cu As-Jc şi urma o cursă strânsă împotriva decarilor negri ai lui JPette333. Flop-ul a arătat cărţi mici, 2c-5s-7c, fapt ce nu i-a ajutat pe niciunul dintre jucători. Următoarea carte, un 3d, a anulat şansa unei culori, dar dădea posibilitatea unei chinte în gaură, iar river-ul Ks l-a scos pe killbillyboy pe locul al şaptelea. Îşi va reveni cu siguranţă cu cei $16.128 câştigaţi azi pentru efortul său.

În următoarele cincisprezece mâini nu s-a văzut nici un flop, fapt ce i-a determinat pe ramon123456 şi davrow să realizeze că masa devenea prea rece, nefiind nici o carte pusă pe ea. ramon123456 ajunsese să aibă doar nouă big blind-uri , nivelul fiind 100.000/200.000 ante 20.000 şi având Ac-Js în middle position, a deschis jocul direct cu all-in. Nici davrow nu s-a lăsat mai prejos având Ah-Qd în small blind şi a intrat cu 6,2 milioane. Flop-ul a arătat Qs-Kc-7c, ceea ce îi dădea lui davrow top pair, speranţele lui ramon123456 stând acum într-un decar, ceea ce i-ar fi dat o chintă. Pe masă a fost întors un 6c ceea ce i-a dat lui ramon123456 mai multe şanse, având acum speranţe şi la o culoare, dar river-ul de 9d l-a eliminat pe locul al şaselea. Cu această performanţă ramon123456 a mai adăugat $24.192 la bankroll-ul său.

Iată clasamentul celor 5 finalişti după pauză şi după ce tmmy2win a reuşit să-şi dubleze stack-ul, davrow fiind la o foarte mică distanţă de BigRed0000, liderul la jetoane:

Locul 1: tmmy2win (7.375.372 de jetoane)
Locul al 3-lea: davrow (10.868.404 de jetoane)
Locul al 5-lea: JPette333 (6.914.003 de jetoane)
Locul al 6-lea: aligator67 (4.053.234 de jetoane)
Locul al 8-lea: BigRed0000 (11.108.987de jetoane)

aligator67 va lua primul pot în valoare de zece milioane de jetoane din turneu de la BigRed0000 când a încercat să fure blind-urile în valoare de 500.000 jetoane cu un all-in preflop. Cărţile lui, Kh-Td, erau un pic în urma lui BigRed0000 care avea Ad-9h, până când flop-ul de Kc-Th-8s i-a adus lui aligator67 două perechi ce aveau să reziste şi după turn-ul 3h şi river-ul 4d, aducând pot-ul de 11,1 milioane lui aligator67 şi implicit punându-l în frunte. BigRed0000 a mai rămas cu 6,5 milioane şi cu o poziţie confortabilă la jetoane cu blind-uri de 125.000/250.000 ante 25.000.

Totuşi, trebuie să fi fost neplăcut pentru BigRed0000 să nu se mai afle pe primul loc la jetoane, căci s-a pripit un pic si a eşuat la o încercare de furt împotriva lui tmmy2win. tmmy2win a deschis din UTG cu 750.000, cu blind-uri de 150.000/300.000 ante 30.000. BigRed a făcut un all-in de aproape 6 milioane de jetoane. Aşii lui tmmy2win l-au făcut pe acesta să plătească foarte uşor, BigRed0000 roşind un pic, a întors Th-8s, arătând un bluff executat în momentul cel mai prost posibil. Nu a apărut nici un miracol pe masă cu 7h-3s-Qc-Kd-6h, iar până nu de mult liderul dominant la jetoane a rămas cu praful de pe tobă, clasându-se pe locul al cincilea pentru $32.256.

Cu noul pot în valoare de 12,2 milioane, tmmy2win avea să înceapă să-şi mărească stack-ul cu câteva raise-uri şi re-raise-uri preflop spre a ajunge la 16 milioane. Apoi a dat un raise până la 750.000 din buton în big blind-ul lui JPette333, care avea un stack mic. Cu doar 2,8 milioane rămase după plata blind-urilor, cele două cărţi mari erau numai bune de un all-in, ceea ce a şi făcut. JPette333 a avut Qd-Jc, cu uşor avantaj pentru tmmy2win cu As-9s care a luat decizia corectă şi a plătit. Masa 5h-6c-8s-2s-8d nu a fost în favoarea lui JPette333, asul lui tmmy2win rămânând mai puternic. După ce stack-ul lui tmmy2win a depăşit 20 de milioane iar JPette333 a fost împins spre poziţia a patra cu $40.320, cei trei concurenţi rămaşi au trecut la negocieri pentru o eventuală înţelegere.

În timp ce Supernova tmmy2win a mizat pe experienţa sa şi pe avantajul la jetoane, iar aligator67 se gândea la o sumă în dolari inacceptabilă pentru adversarii săi, aşa că HostScott a reînceput turneul în trei după cinci minute de negocieri cu blind-uri de 200.000/400.000 ante 40.000. Pacea nu s-a realizat şi jucătorii au revenit şi mai dârji în luptă .

Doar trei mâini mai târziu, aligator67 şi davrow şi-au luat stack-urile aproape egale şi le-au împins în mijloc preflop:

aligator67: Jh-Jd
davrow: Ac-Th

aligator67 a pornit ca din puşcă pe flop-ul Qd-Kc-9c, fără as. Următoarea carte întoarsă, 7c, l-a lăsat pe davrow cu aceleaşi cinci out-uri, sperând la o chintă sau la un as. River-ul Td i-a dat lui davrow o pereche, dar nu de ajuns pentru a depăşi valeţii ce acum s-a transformat într-o chintă. Astfel, davrow a rămas pe dinafară, terminând pe locul al treilea cu $48.384, privind cum cei doi finalişti au început imediat negocierile.

Diferenţa de 61.000 de jetoane dintre cei doi trebuie să fi fost imensă acum cinci ore, dar acum era de ajuns ca să împartă cei $166.352 rămaşi (minus cei $10.000 acordaţi câştigătorului) în două părţi egale, acordând câte $83.704 ambilor jucători.

aligator67 a lovit primul câştigând un pot 18 milioane, cu un all-in de 12 milioane pe river, pe masă fiind cărţile 3h-Kc-7c-5d-6d. tmmy2win nu s-a grăbit şi într-un final s-a decis să-şi păstreze cele 9 milioane de jetoane pentru mai târziu. Nici unul dintre jucători nu a vrut să renunţe uşor la cei $10.000, iar după câteva all-in-uri preflop ale lui aligator67 au trecut la un joc mult mai pasiv, big blind-ul primind jetoanele de multe ori după ce dealer-ul s-a aruncat. Pe de altă parte, când tmmy2win făcea min-raise-uri ca să ia blind-uri cu uşurinţă, cele 30 de milioane ale lui aligator67 au fost împinse spre mijlocul mesei, aducându-i celui din urmă şi mai multe jetoane.

Până când tmmy2win a avut în sfârşit o mână cu care să-l plătească pe aligator67. Aceasta a constat în doi şesari ce au fost mai puternici decât cărţile lui aligator67, 5d-6d, astfel s-a echilibrat situaţia la jetoane după ce au venit cărţile Ac-As-2s-3c-2d, blind-urile crescând la 250.000/500.000 ante 50.000.

Cei doi s-au ciondănit un timp pentru posesia celor 40 de milioane de jetoane puse în joc până când aligator67 a scurtat lupta cu un all-in la re-raise, având un avantaj de 28 de milioane la 12 milioane de jetoane:

aligator67: Ah-8c
tmmy2win: Qc-Jc

O cursă echilibrată pentru $10.000, câştig de cauză având liderul la jetoane, masa aducând cărţile 4d-9s-2d-7d-4s, ceea ce a făcut ca asul lui aligator67 să fie bun pentru a-i aduce titlul de campion de săptămâna aceasta la Sunday Warm-Up!

Felicitări tuturor jucătorilor de la masa finală din această seară! Iată cum au fost împărţiţi banii:

Rezultatele 01-11-09 Sunday Warm-Up
(după o înţelegere în doi)

1. aligator67 $93.704,00
2. tmmy2win $83.704,00
3. davrow $48.384,00
4. JPette333 $40.320,00
5. BigRed0000 $32.256,00
6. ramon123456 $24.192,00
7. killbillyboy $16.128,00
8. Vienna Bundy $10.080,00
9. throwinphins $6.935,04

12 ianuarie 2009 9:05

Retrospectiva anului 2008 la PokerStars

În fiecare an pe 31 decembrie contemplăm ultimele douăsprezece luni şi ne spunem că "Este imposibil ca PokerStars să se întreacă pe sine după anul pe care tocmai l-a avut." În fiecare an ne-am înşelat.

În 2008 PokerStars a dărâmat aproape toate recordurile existente. S-a întrecut în toate felurile posibile. Echipa de profesionişti PokerStars a continuat să uimească prin câştiguri la EPT, WPT, precum şi la World Series.

În acest moment suntem tentaţi să afirmăm că PokerStars nu va mai avea un an la fel de bun ca acesta. Însă din moment ce ne-am mai înşelat până acum de multe ori, credem că cel mai bine ar fi să spunem „Doamne, ce an!"

Iată o retrospectivă a anului 2008 în ceea ce priveşte PokerStars.


IANUARIE


Bertrand "ElkY" Grospellier câştigă 2008 PokerStars Caribbean Adventure

Nu era un lucru neobişnuit ca un câştigător al PokerStars Caribbean Adventure să devină un membru al echipei PokerStars Pro. Pentru John Gale a fost la fel. De asemenea şi pentru Steve Paul-Ambrose. A fost ceva de-a dreptul unic să vezi pe cineva făcând asta în ordine inversă. În ianuarie, Betrand "ElkY" Grospellier, membru echipei PokerStars Pro, a câştigat 2 milioane USD la PCA.

Dustin "neverwin" Woolf scufundă vaporaşele tuturor

Dustin "Neverwin" Woolf câştigă $48.000 la PokerStars World Championship of Battleship Poker în 2007 după ce elimină 64 de jucători.

La vremea respectivă spunea „Nu sunt trufaş; sunt în mână."

Dustin Mele câştigă PokerStars Passport

O clasare bună pe PokerStars Tournament Leader Board a fost mereu un motiv bun de mândrie. Începând din ianuarie 2008 a început să fie şi o sursă bunicică de bani. Întreabă-l pe Dustin Mele care a câştigat PokerStars Passport. Astfel şi-a permis - fără nici un ban din buzunarul lui - să meargă la zece turnee din toată lumea cu taxe mari de participare. Pentru a afla mai multe despre Dustin, citeşte scrierile lui autobiografice AICI.

FEBRUARIE

Mike McDonald în vârstă de 18 ani devine cel mai tânăr câştigător EPT

Trebuia să se întâmple la un moment dat şi nimeni nu s-a supărat când Mike "Timex" McDonald a devenit cel mai tânăr câştigător al EPT-ului. S-a întâmplat în Dortmund, Germania şi i-a adus lui McDonald mai mult decât un titlu. A mai luat acasă şi €933.600.

Mike "Timex" McDonald

Bigjoe2003 îşi cumpără casă cu FPP-uri

În ultimii ani am văzut oameni care îşi cumpără cărţi, călătorii şi maşini cu FPP-uri. În luna februarie a acestui an am întâlnit o premieră în materie de FPP-uri. Bine-cunoscutul jucător Supernova Elite, Bigjoe2003 a cumpărat o casă cu Frequent Player Points (Punctele de Jucător Frecvent FPP).

„Am crescut într-o rulotă, aşa că să locuiesc într-o casă de un milion de dolari a fost mereu un vis de-al meu," a spus bigjoe2003. „Apreciez enorm ajutorul primit de la PokerStars pentru a-mi atinge ţelul."

Casa cea mare a lui Big Joe

Tim Vance, calificat PokerStars din St Louis câştigă EPT-ul din Copenhaga

Prin poate cea mai tare afirmaţie dintr-un turneu de poker al anului („Mi-a plăcut să joc cu dumneavoastră, domnule, fac call..."), Tim Vance a câştigat primul său turneu important. Calificatul din St. Louis, Missouri a câştigat €834.590.

Calificatul .net merge la turneul NBC heads-up

Este un drum nebunesc să mergi de la un freeroll pe PokerStars.net la campionatul NBC Heads-Up de $20.000. Acesta a fost exact drumul pe care l-a făcut Alisha Kunze in februarie după ce a câştigat calificările.

Alisha Kunze

MARTIE

Victor Ramdin deschide Bursa de la New York

Nu este neobişnuit să vezi un profesionist PokerStars cu mulţi bani. Este mai puţin obişnuit să vezi unul deschizând cea mai mare bursă de valori din lume.

Asta este exact ce a făcut Victor Ramdin în luna martie. Iar, în apărarea lui, asta s-a întâmplat cu mult înainte de prăbuşirea pieţii, aşa că nu daţi vina pe el.

Michael Schulze câştigă EPT-ul din Varşovia

Michael Schulze l-a depăşit pe Ricardo Sousa la heads-up şi a fost încoronat Campionul ETP-ul din Varşovia. Eforturile sale i-au adus €609.782.

Michael Schulze

Frequent Player Points transformate într-un cal cadou

Abia acum o lună, un jucător PokerStars şi-a transformat FPP-urile într-o casă. În martie, jucătorul PokerStars blego151 s-a decis să urmeze o altă cale. El şi-a transformat punctele într-un cal frumos pentru fiica lui.

Şi care să fie de fapt şi de drept numele calului?

Midnight Gambler.


jorj95 devine primul jucător Supernova Elite din 2008

Cursa către rangul de Supernova Elite a durat doar până în martie, când George Lind III, alias jorj95, a devenit primul jucător care în 2008 a câştigat un milion de puncte VIP. Ca toţi jucătorii care devin Supernova Elite, el a dobândit acces gratuit la evenimentul principal al World Championship of Online Poker, precum şi buy-in-ul pentru două evenimente live.

Hevad Khan câştigă Sunday Warm-Up

Hevad Khan, profesionistul PokerStars şi-a început seria bună din 2008 prin câştigarea în aprilie a $100.000 la turneul PokerStars Sunday Warm-Up. Link-ul de deasupra te duce la un interviu dat pentru Blogul PokerStars după victorie.

APRILIE

Hevad Khan câştigă din nou...de data asta la Foxwoods

Profesionistul PokerStars Hevad Khan a gonit din martie până în aprilie. Doar la câteva săptămâni după victoria de la PokerStars Sunday Warm-Up, Khan a câştigat un eveniment la Foxwoods Poker Classic ce i-a adus peste $100.000.

Începe Battle of the Planets

În aprilie PokerStars a inaugurat primul SNG Tournament Leader Board. Battle of the Planets este o competiţie săptămânală care dă jucătorilor de SNG peste $3 milioane USD pe an. Îşi va începe primul an complet în 2009.

Jason Mercier câştigă EPT-ul din San Remo

Penultimul EPT al sezonului a dat cale liberă unui calificat american PokerStars din Florida să câştige titlul din San Remo. Acesta a fost primul an în care European Poker Tour s-a ţinut în Italia. Mercier a câştigat €869.000.


Gavin Griffin şi Chad Brown se alătură Team PokerStars Pro

Team PokerStars Pro a crescut mult în 2008. O creştere impresionantă a avut loc odată cu venirea lui Gavin Griffin şi a lui Chad Brown. Ambii membri ni s-au alăturat la timp pentru a intra în Marea Finală EPT, turneul pe care Griffin l-a câştigat cu un an în urmă.

Glen Chorny este încoronat Campion al Marii Finale EPT

În cadrul unui turneu demn de numele său, EPT-ul ce a închis sezonul în Monte Carlo a adunat cei mai buni jucători ai lumii. Canadianul Glen Chorny a luat titlul şi premiul-monstru în valoare de €2.020.000.

Victoria Coren se alătură Team PokerStars Pro

După mulţi ani de prosperitate în calitate de jucătoare, scriitoare şi crainică, Victoria Coren a făcut următorul pas. S-a alăturat Team PokerStars Pro.

MAI

Julien Nuijten câştigă primul turneu LAPT

În mai a avut loc primul eveniment Latin America Poker Tour. Evenimentul din Brazilia a marcat începutul unui turneu care îşi va vedea al doilea sezon înainte de finalul anului. Julien Nuijten în vârstă de nouăsprezece ani a câştigat turneul şi $228.000.

Turbo Takedown este adăugat în programul permanent al turneelor

În februarie PokerStars a lansat o versiune de probă ce a devenit Turbo Takedown. Evenimentul de 5000 de FPP-uri se desfăşoară lunar, având un fond de premii de $100.000 şi premiul cel mare în valoare de $20.000.

PokerStars este în continuare susţinător Life Ball

PokerStars, un vechi susţinător al cercetărilor ştiinţifice SIDA, a ajutat din nou Life Ball printr-o strângere imensă de fonduri şi o gală în cinstea studiului pentru remediu împotriva SIDA. PokerStars şi jucătorii săi şi-au donat banii, strângând astfel peste €150.000, bani ce vor merge la Life Ball.

PokerStars inaugurează prima cameră de poker din Macao

În mai, PokerStars a pătruns în noi teritorii prin deschiderea Pokerstars Macao, prima cameră de poker live din Macao. Sala de joc de la Grand Waldo Hotel and Cazino s-a deschis cu spaţiu pentru 160 de jucători. În continuare oferă jocuri cu cash precum şi un program bunicel de turnee săptămânale. Vezi tăierea panglicii AICI.

Valdemar Kwaysser câştigă LAPT-ul din San Jose

A trebuit să călătorească din Ungaria până în San Jose ca să o facă, dar Valdemar Kwaysser, calificat PokerStars, a câştigat primul sezon LAPT din Costa Rica. Eforturile lui i-au adus $280.000.

PokerStars sărbătoreşte aniversarea lui Moneymaker

Luna mai a marcat aniversarea a cinci ani de la reuşita revoluţionară a lui Chris Moneymaker ce a pus lumea pokerului pe o altă rută. După cum îşi aduce aminte toată lumea, Moneymaker a folosit un satelit de $39 ca să intre în World Series of Poker şi să o câştige, obţinând astfel $2,5 milioane. Pentru a celebra aniversarea evenimentului, PokerStars a creat Team Moneymaker, o echipă specială de jucători care să meargă la 2008 World Series şi să joace cu $39.

IUNIE

Jucători PokerStars ajută China scuturată de cutremur prin donaţii

După tragicele cutremure din China, PokerStars şi jucătorii săi s-au unit pentru a strânge fonduri ajutătoare cauzei. PokerStars a strâns toţi banii donaţi de jucători şi i-a donat Crucii Roşie pentru a alina suferinţa din China.

Lobby-urile PokerStars primesc un nou look

Toată lumea cunoştea vechile lobby-uri şi mese de pe PokerStars. Pe de altă parte, o mică schimbare este mereu bine-venită în viaţa tuturor. Ţinând cont de asta, PokerStars oferă o nouă înfăţişare arătoasă lobby-ului său.

Daniel Negreanu câştigă a patra brăţară

Era doar o chestiune de timp până când Daniel Negreanu o va fi făcut din nou. A câştigat turneu după turneu şi ştia că în cele din urmă îşi va lua şi a patra brăţară. A făcut-o la 2008 World Series. Negreanu a câştigat turneul $2.000 Limit Hold'em şi a luat peste $204.000.

PokerStars trimite un om pe vârful lumii

Sediul general PokerStars se află în Isle of Man în Marea Britanie. În iunie, un ofiţer de poliţie de pe insulă s-a trezit pe cel mai înalt vârf din lume, cu puţin ajutor venit de la PokerStars. În link-ul de deasupra puteţi găsi povestea lui, relatată chiar de el.

Barry Greenstein câştigă brăţara la Razz la World Series

Barry Greenstein avea deja două brăţări la activ în cadrul World Series, dar nu i-au fost de ajuns. A trecut cu brio prin Razz la World Series şi şi-a luat cea de-a treia brăţară.

William Thorson şi Marcin Horecki se alătură Team PokerStars Pro

Exact la timp pentru a intra în Evenimentul Principal al World Series, doi dintre cei mai de seamă profesionişti ai Europei intră în joc. William Thorson şi Marcin Horecki sparg gura târgului intrând la sfârşitul lunii iunie.

IULIE

PokerStars lansează PokerStars.tv

PokerStars a fost de mult inventiv, dar în luna iulie a făcut ceva atât de impresionant încât a necesitat un website nou. PokerStars a lansat o platformă web TV nou-nouţă pentru blog-uri video, transmisii live de la turneele PokerStars şi reluări ale turneelor online. Poţi urmări la PokerStars.tv.

Brazilianul Alexandre Gomes se alătură Team PokerStars Pro

Alexandre Gomes, un avocat în vârstă de 25 de ani din Curitiba, Brazilia, s-a depărtat de profesia de apărător al legii şi a început încet dar sigur să graviteze spre poker. În timpul World Series a luat decizia de a se alătura Team PokerStars Pro. A fost al doilea brazilian care s-a alăturat echipei, primul fiind Andre Akkari.

PokerStars face o petrecere imensă de World Series

PokerStars a fost mereu faimos pentru marile petrecerile date, dar ce a de anul acesta din World Series a pus capac. Starul petrecerii a fost faimoasa grotescă Dita von Teese care a încântat miile de oameni prezenţi.


Cei Şase de la PokerStars Six ajung la masa finală din World Series

World Series a dat un nume jucătorilor de la masa finală amânată patru luni: Cei Nouă din Noiembrie. Două treimi din aceşti jucători au fost din rândul Pokerstars. Cei şase au plecat în Vegas pentru patru luni cu $900.000 în buzunar şi şansa de a juca la masa finală din noiembrie.


AUGUST

Jose Miguel Espinar câştigă LAPT-ul din Punta del Este

Primul sezon al turneului Latin American Poker s-a încheiat în Punta del Este, Uruguai. Câştigătorul evenimentului final a fost spaniolul Jose Miguel Espinar.

SEPTEMBRIE

Mats Sundin intră pe gheaţa PokerStars

PokerStars a clădit o echipă excelentă de profesionişti. În august, o legendă a hocheiului a intrat în rândurile ei. Mats Sundin s-a alăturat PokerStars în calitate de ambasador.

PokerStars lansează cel mai mare WCOOP al tuturor timpurilor

World Championship of Online Poker creşte în fiecare an. 2008 nu s-a abătut de la regulă. PokerStars a pus la bătaie premii în bani de peste $30 de milioane în timpul celor 2 săptămâni şi jumătate de turneu. Mai nou, organizatorii turneului au adăugat anul acesta noi evenimente, ca un impresionant high-roller cu buy-in-uri de la $10.000 până la $25.000.

Eddie Sabat câştigă APPT-ul din Macao

Asia Pacific Poker Tour a dat startul celui de-al doilea sezon în Macao. Eddie Sabat a adăugat pe lista motivelor de bucurie câştigarea evenimentului şi a $453.851.

Britanicii iau prima brăţară WCOOP

Oamenii din Marea Britanie au jucat multe evenimente WCOOP. Foarte multe. Dar prima brăţară au câştigat-o abia când Shane147 a luat primul eveniment WCOOP din 2008.

Nam Le câştigă evenimentul High Roller de la APPT

Toţi profesioniştii americani de poker ştiau numele lui Nam Le. Acum îl ştiu şi toţi asiaticii, din moment ce a câştigat peste 3,7 milioane de dolari Hong Kong în cadrul evenimentului High Roller al celui de-al doilea sezon APPT din Macao.

Sebastian Ruthenberg câştigă EPT-ul din Barcelona

Sebastian Ruthenberg era doar o stea căzătoare din Germania înainte să meargă la Barcelona. A ieşit campion EPT, câştigând €1.361.000.

Stevesbets îl înfrânge pe ElkY într-un eveniment heads-up de $25.000

Un eveniment online de $25.000 nu e uşor de găsit. La primul eveniment heads-up WCOOP ţinut de PokerStars, fenomenul stevesbets l-a înfruntat pe membrul Team PokerStars Pro Betrand ElkY Grospellier. Stevesbets a câştigat nu doar evenimentul, dar şi peste o jumătate de milion de dolari.

ckingusc câştigă brăţara WCOOP şi $1,26 milioane

World Championship of Online Poker a fost unul demn--de cartea recordurilor--cu premii în bani de peste $40.000.000. Cea mai mare parte a banilor au mers la ckingusc care a câştigat campionatul şi $1,26 milioane.

Yoshihiro Tasaka câştigă APPT-ul din Seul

La al doilea turneu al celui de-al doilea sezon APPT Yoshihiro Tasaka a câştigat $80.155.

OCTOMBRIE

Chris Moneymaker câştigă Million Dollar Men TOC

Cei trei campioni PokerStars World Series i-au înfruntat pe Cei de la PokerStars Six la un eveniment pentru a determina cui îi revine drepturil de a se lăuda. Primul dintre campioni, Chris Moneymaker a făcut legea.

Michael Martin câştigă EPT-ul din Londra

Favoritul tuturor, Michael Martin, aproape că a putut mirosi câştigul EPT-ului din martie. Londra a fost locul unde a câştigat titlul.

Jason Mercier câştigă...din nou

Jason Mercier, câştigătorul EPT-ului de abia câteva luni din San Remo, a mers la Londra şi a câştigat Million Pound Showdown-ul şi £516.000.

Daniel Craker câştigă acasă APPT-ul din Auckland

Una e să câştigi un turneu important. Alta e să câştigi un turneu important cu mulţimea din oraşul tău natal în jurul tău. Asta este exact ce a făcut Daniel Cracker la APPT-ul din Auckland.

ElkY câştigă la WPT

Poate că ElkY nu a câştigat o brăţară WSOP anul acesta. A fost aproape să câştige brăţara WCOOP de câteva ori. Acestea fiind spuse, a luat titlul EPT în ianuarie. Apoi în octombrie a câştigat la WPT. A câştigat turneul de la Festa al Lago de $1,4 milioane după ce a trecut de 368 de oameni. A scris despre asta AICI.

Hevad Khan câştigă $1 milion la Caesars

Am tot pomenit despre anul fantastic al lui Hevad Khan. La sfârşitul lui octombrie, când a câştigat $1 milion la Caesars Palace Classic, a devenit şi mai bun.

NOIEMBRIE

Ryan Fee câştigă LAPT-ul din San Jose

Al doilea sezon al LAPT a avut loc înainte de împlinirea unui an de la trecerea primul sezon. Americanul Ryan Fee a zburat rapid la Costa Rica şi la fel de rapid a câştigat turneul pe care l-a numit „uşor."

Peter Eastgate câştigă World Series din 2008

După luni de aşteptare pentru a juca la masa finală din cadrul World Series, Peter Eastgate a câştigat Evenimentul Principal şi brăţara. La 22 de ani, Eastgate este cel mai tânăr câştigător al Evenimentului Principal. El a câştigat $9.152.416.

Van Marcus câştigă APPT-ul din Manila

Van Marcus şi-a luat până acum partea de bani în cadrul APPT-ului, dar mai trebuia să ia titlul de campion. A făcut-o la Manila.

Joao Barbosa câştigă EPT-ul din Varşovia

Joao Barbosa era deja în ascensiune la European Poker Tour, dar asta nu i-a fost de ajuns. Aşa că a câştigat EPT-ul din Varşovia şi €367.141.


Negreanu câştigă British Columbia Poker Championship

ElkY a câştigat câteva titluri importante. La fel şi Hevad Khan. Daniel Negreanu nu se lasă mai prejos. Aşa că s-a dus acasă în Canada şi a câştigat British Columbia Poker Championship şi $371.000. Mai multe despre victoria lui poţi citi în relatarea călătoriei sale.

DECEMBRIE

PokerStars sponsorizează Thiago Camilo

PokerStars este destul de renumit pentru sponsorizarea unor evenimente măricele. Istoria s-a repetat în Brazilia, când PokerStars a ieşit pe pistă cu Thiago Camilo.

PokerStars iniţiază Russian Poker Tour

PokerStars are turnee în aproape toate colţurile lumii, dar imperiul său nu şi-a atins întreaga capacitate. Pe scenă intră Russian Poker Tour, o nouă serie începând din 2009.

Martin Rowe câştigă Marea Finală APPT

APPT-ul a încheiat cu succes al doilea sezon în Sydney, Australia. Titlul i-a revenit eroului local Martin Rowe care a câştigat $1.000.000 AUD.

Vanessa Rousso câştigă APPT Tournament of Champions

La mijlocul lui decembrie, Vanessa Rousso a câştigat APPT Tournament of Champions, precum şi o sumă mare de bani pentru No Limit, No Profit Initiative, o asociaţie caritabilă al cărui obiectiv principal este cercetarea cancerului.

Se stabilesc echipele finale live în cadrul World Cup

După o lună de calificări şi lupte, se stabilesc echipele finale live PokerStars pentru World Cup. Se vor întâlni pe 6 ianuarie în Bahamas pentru a desemna campionul WCP. Pentru mai multe ştiri despre World Cup, dă click aici.

Salvatore Bonavena câştigă EPT-ul din Praga

Sezonul EPT va continua în 2009, dar ultimul eveniment al anului a avut loc în decembrie la Praga. Titlul a fost luat de Salvatore Bonavena care a câştigat €774.000.

Imric_est câştigă World Blogger Championship of Online Poker

PokerStars a transformat World Blogger Championship of Online Poker pentru prima dată într-o serie de evenimente. Anul acesta, Imric_est a luat titlul de campion şi va juca la PokerStars Caribbean Adventure în 2009.

PokerStars sparge mii de recorduri

PokerStars a găzduit săptămâna Recordurilor Mondiale şi a spart aproape toate recordurile posibile. De la cel mai mare turneu de poker al tuturor timpurilor, cel mai mare număr de jucători online, cel mai mare Sunday Million, până la cel mai mare Sunday Warm-Up, PokerStars le-a spart pe toate.

***
Mulţumim pentru un an minunat şi pentru vizitele pe Blogul PokerStars. Un an nou fericit. Ne vedem în Bahamas pentru a da startul fantasticului an 2009.

11 ianuarie 2009 11:46

PCA 2009: Nazari încoronat rege în Atlantis

Fiecare pas făcut pe Insula Paradisului este un asalt asupra simţurilor: culori vibrante te ameţesc dinspre mare, nisip şi bluzele barmanilor, în timp ce sunetul muzicii calypso se strecoară printre pomi non stop. Străinii sunt primiţi cu strângeri calde de mână oriunde se duc, iar parfumurile şi savorile Caraibilor sunt servite de pe nenumărate grătare, baruri şi restaurante, la fiecare colţ.

_MG_3221_Neil Stoddart.jpg

Această suprasolicitare a simţurilor a continuat în această după-masă la masa finală a PokerStars Caribbean Adventure, unde galben-verzii din Brazilia au strălucit contra portocaliilor din Olanda şi a roş-alb-albaştrilor din Statele Unite. Latino-americanii au dansat samba printre bănci pe un cântec cântat de ei, în timp ce olandezii au cântat oompah şi americanii au cântat din cimpoaie de la peluză. (E mai bine să nu menţionăm aromele.)


Printre jucătorii de la masa finală de azi s-au găsit jucători din cinci ţări

Dar când praful s-a aşezat şi trupele şi-au strâns instrumentele pentru o altă zi, cel care a avut cele mai multe motive să cânte a fost manieratul Poorya Nazari din Canada. Trei milioane de dolari, ca să fim mai exacţi. Şi titlul de Campion PCA 2009.

PCA09_10K_IJG_5209.jpg

"Nu-mi vine să cred că se întâmplă." a spus Nazari. "Creierul meu este prăjit din cauză că am jucat toată săptămâna. Am avut noroc că am ajuns la vârf. Încă nu mi-a intrat în cap."

Nazari a avut un parcurs zbuciumat prin acest vast turneu --un stack enorm în ziua unu, un stack mic în ziua patru--dar fluctuaţiile s-au echilibrat, aducându-l la masa finală pe locul doi la jetoane, gata de a lupta pentru locul său în rezerva câştigătorilor.

PCA09_10K_IJG_5159.jpg

Deznodământul a fost atins în jurul orei 9.45pm astăzi, la sfârşitul unei mese finale tensionate care a ameninţat, iniţial, să bată recordul celei mai scurte mese, înainte de a deveni o afacere mai contemplativă, cu lupte pentru supravieţuire. Mâna finală a fost împărţită la începutul nivelului 30 al turneului, reprezentând totalul realizărilor acestor jucători. Fiecare jucase deja timp de patru zile; aceasta era a cincia.

Pentru a ieşi victorios dintr-un număr atât de mare de jucători -1.347 de jucători au pus un ante de câte $10.000--şi cu asemenea putere--între jucătorii prezenţi se aflau numeroşi Campioni Mondiali, profesionişti de prima linie şi fenomene ale jocului online--a fost nevoie de o excepţională prezenţă de spirit, muncă grea şi pricepere. Nazari şi-a meritat fiecare cent din banii câştigaţi şi reuşita sa a fost înfăptuită cu o concentrare şi determinare pe care rar le întâlneşti.

La începutul zilei, toţi ochii erau aţintiţi spre Alexandre Gomes care avea, la acel moment, cele mai multe jetoane. El a câştigat un pot enorm împotriva lui Kevin Saul ieri seară, catapultându-se în topul clasamentului de peste noapte, iar membrul Team PokerStars Pro se afla pe locul favoritului pentru a-şi adăuga coroana PCA lângă brăţara World Series câştigată vara trecută.


Greg Raymer a trecut pentru a-i oferi ajutorul său lui Alexandre Gomes

Dar în timp ce o pereche de aşi i-a oferit lui Gomes acel pot enorm şi crucial ieri, aceeaşi mână l-a trimis azi în tribune şi asta în circumstanţe remarcabil de similare. După câteva acţiuni pre-flop împotriva celuilalt stack mare de la masă, cel al lui Benny Spindler, cei doi jucători au văzut J-J-J pe flop. Toţi banii au fost aruncaţi în scurt timp în joc dar full-ul de valeţi cu aşi al lui Gomes a fost mai slab decât cel patrulea valet din mâna lui Spindler. Au fost două mâini enorme şi cele două cele mai mari stack-uri, iar Gomes a pierdut cu graţie.

"A fost o mână cu frisoane," a spus Gomes. "Benny a jucat-o foarte bine. Îl văd pe nouă sau zece. Este un foarte bun jucător."


Urmăreşte PCA 09: Interviu cu Gomes după eliminare, luat de Kara la PokerStars.tv

În acel moment, noi pierdusem deja alţi patru jucători. Saul nu şi-a mai revenit după mâna critică pierdută în faţa lui Gomes de noaptea trecută, iar mâna sa K-J nu a pus în pericol perechea de dame de azi a lui Nazari.


Kevin Saul

La prăbuşire a urmat rezistenţa ştirbită a lui Dan Heimiller atunci când perechea sa de cinciari a ieşit pe locul trei într-un all in în trei contra perechii de nouari a lui Tony Gregg şi a optarilor lui Nazari.


Dan Heimiller

Dustin Dirksen, care şi-a dublat stack-ul de două ori astăzi, nu a mai reuşit şi a treia oară atunci când mâna sa A-K nu a făcut faţă perechii de decari a lui Spindler.

PCA09_10K_IJG_4944.jpg

Dustin Dirksen

După aceasta am fost forţaţi să ne luăm adio de la brigada portocalie care l-a urmat pe Pieter Tielen. Mai presus de toate acoladele îngrămădite asupra lui pentru finişul său pe locul cinci într-un asemenea turneu prestigios, el merită a fi menţionat pentru maniera în care s-a calificat. Un jucător care a recunoscut că joacă pe mize micro la PokerStars, el s-a aflat pe mama tuturor valurilor în Bahamas, câştigând un satelit online de $3 pentru un alt turneu de $30 pentru a-şi câştiga drumul peste Atlantic.

PCA09_10K_IJG_4928.jpg

Pieter Tielen

Tielen a sfârşit prin a lua acasă peste o jumătate de milion de dolari în urma acestei săptămâni de stat la soare, plecând şi cu o poveste care va inspira pe mulţi alţii. Probabil că-i vom vedea aici la anul.

Plecarea lui Gomes pe patru a lăsat trei milionari: Gregg, Nazari şi Spindler. Germanul a avut marea majoritate a jetoanelor ca urmare a acelor patru valeţi, dar pe durata următoarelor mâini, când ritmul infernal de joc s-a mai calmat, oricare dintre ei putea să greşească şi oricine putea, încă, să câştige.

Gregg a dublat de două ori pentru a reintra în concurs, în timp ce Nazari a preluat, de asemenea, conducerea la jetoane de la Spindler, stack-urile celor trei jucători devenind relativ egale. Această stare de fapt nu a putut dura la nesfârşit şi, odată ce Spindler a pierdut o mare porţie din jetoane dublându-l pe Gregg - mâna A-K a lui Spindler a fost depăşită de mâna A-8 a lui Gregg - soarta era pecetluită pentru german.

Nazari a aplicat lovitura de graţie jocului superb de turneu al lui Spindler. Spindler a făcut all-in cu Q-J contra mâinii A-J a canadianului şi, de data asta, nu au mai apărut miracole.

PCA09_10K_IJG_5115.jpg

Jocul s-a terminat pentru Benny Spindler

Nazari a avut un avantaj de doi la unu la jetoane atunci când cei doi jucători au revenit pentru duelul heads-up. Şi nu a durat mult până când demolarea a trecut şi peste Gregg.

PCA09_10K_IJG_5130.jpg

La a treia mână de luptă om-la-om a izbucnit un război al plusărilor şi mâna Q-7 a lui Gregg nu a putut învinge mâna A-10, reducând la tăcere un grup gălăgios de americani, atunci când omul lor a ieşit al doilea, câştigând $1,7 milioane.

PCA09_10K_IJG_5080.jpg

Tony Gregg

"Sunt destul de fericit", a spus Gregg. "Încă nu m-am liniştit, dar nu sunt dezamăgit deloc. AM jucat în trei o veşnicie aşa că sunt cam bucuros că s-a terminat. Sunt gata să am o noapte liniştită."

La fel şi Nazari, care de asemenea s-a calificat într-un $33 triple turbo rebuy la PokerStars, investind circa $700 într-un turneu nebunesc pentru a-şi câştiga locul aici. Şi aceasta a fost o investiţie destul de bună, trebuie să recunoşti.

PCA09_10K_IJ2_4533.jpg

Şi cu aceasta, aventura a luat sfârşit pentru încă un an. Peste o mie de jucători au traversat oceanele în căutarea comorii din Bahamas. Şi cu toate că trei jucători au jefuit comori de un milion de dolari sau mai mult, marele X marcând locul de $3 milioane a fost pus direct la picioarele lui Poorya Nazari din Canada.

În seara asta ciocnim un pahar de rom în cinstea lui, în timp ce el continuă să privească în viitor din locul de campion PCA şi jucător de poker neobosit.

"Aveam de gând să joc poker," a spus el. "Cred că voi continua s-o fac."

Citeşte retrospectiva mesei finale de azi, lovitură cu lovitură, în oricare, unele sau toate link-urile de mai jos (în engleză):

On the cusp of history
Final table player profiles
Level 25 and 26 updates
Level 27 updates
Level 28 updates
Level 29 updates
Level 30 updates

Şi umpleţi cizmuliţele iubitoare de limbi străine cu oricare dintre versiunile Braziliană, Germană, Italiană, Polonă, Spaniolă sau Suedeză a relatărilor noastre de la PCA.

O listă completă a câştigătorilor de anul acesta de la PCA poate fi găsită pe pagina cu câştigătorii de premii .

Relatări pe blogul video din săptămâna aceasta de la Atlantis, precum şi o arhivă a tuturor evenimentelor anterioare televizate de la turneele PokerStars, alături de o mulţime de interviuri, sfaturi şi reportaje speciale, pot fi întotdeauna găsite pe PokerStars.tv (în engleză), care este complet gratuit.

Adieu din paradis. Ne vedem în anul următor.

Toate imaginile © Joe Giron/IMPDI şi Neil Stoddart

10 ianuarie 2009 16:11

PCA 2009: Ultimii opt au ajuns la masa finală

În aceste împrejurimi, dacă vrei să iei o masă decentă e bine să faci o rezervare în prealabil. În caz contrar rişti să rămâi flămând şi să mănânci doar un sandviş cu ton de la un fast food. Dacă ai destui bani în portofel poţi rezerva un loc la aproape orice masă din oraş. Una dintre aceste mese este însă rezervată tot timpul anului. Are un număr de opt locuri. Şi toate aparţin ultimilor jucători rămaşi în Evenimentul Principal PokerStars Caribbean Adventure.. şi ce ospăţ îi aşteaptă.. Ultima persoană care vă rămâne la această masă va lua pentru acasa un pachet de 3 milioane de dolari.

PCA09_10K_IJ2_4586.jpg

Locurile sunt rezervate pentru următorii opt:

Locul 1: Tony Gregg (2.245.000)
Locul 2: Alex Gomes (8.080.000)
Locul 3: Pieter Tielen (2.510.000)
Locul 4: Dan Heimiller (1.440.000)
Locul 5: Benny Spindler (3.352.000)
Locul 6: Kevin Saul (1.640.000)
Locul 7: Dustin Dirksen (765.000)
Locul 8: Pooyra Nazari (6.790.000)

Un număr de 32 de jucători au început Ziua 4, inclusiv membri Team PokerStars Pro, legende ale turneelor, vedete online şi nou-veniţi foarte talentaţi. Având în joc nume ca Dan Heimiller, Kathy Liebert, Kevin Saul şi Dustin Dirksen, ştiam că această zi avea să fie una interesantă.

Chiar dacă opt jucători au ajuns la masa finală, aceasta a fost ziua lui Alex Gomes. Gomes a făcut o demonstraţie de determinare şi joc bun în drumul lui către masa finală. După ce în Ziua 3 aproape a fost eliminat, Gomes a revenit, având un stack foarte mic, şi a ajuns unul dintre liderii la jetoane. Apoi, un bluff neinspirat l-a adus iarăşi în postura de a avea un stack foarte mic, la mijlocul Zilei 4. A avut însă noroc, prinzând popi înpotriva valeţilor lui Poorya Narazi şi şi-a ridicat stack-ul la peste 4 milioane.

PCA09_10K_IJG_4827.jpg

Şi cu doar câteva minute înainte de finalul zilei, Gomes a câştigat cel mai mare pot al turneului de până atunci, având full de şesari cu aşi împotriva fullului de şesari cu dame al lui Kevin Saul.

Alexandre Gomes, tot numai un zâmbet în drumul către masa finală

Saul a fost liderul turneului aproape toată ziua, până când i-a cedat şefia lui gomes după acea mână. Cunoscut la PokerStars drept BeL0WaB0Ve, Saul şi-a construit reputaţia online, dar are peste 1,7 milioane de dolari câştigate din turnee live, inclusiv titlul de campion la World Poker Tour (WPT) Bellagio Cup III Championship în 2007, unde a câştigat 1,3 milioane de dolari.

PCA09_10K_IJG_4755.jpg

Kevin Saul

Dan Heimiller, un cunoscut jucător de turnee, nu este la prima masă finală. Are o brăţară WSOP, nouă turnee mari câştigate şi peste două milioane de dolari câştigate din turnee.

PCA09_10K_IJG_4674.jpg

Dan Heimiller

Poorya Nazari este un absolvent de 22 de ani care a venit în Bahamas cu unchiul său. Când mai erau nouă jucători în turneu a câştigat un pot foarte important cu A-A împotriva lui Dustin Dirksen, care avea A-K. În ultima mână a zilei l-a eliminat pe Jan Collado Fernandez cu A-T vs J-J.


PCA09_10K_IJG_4665.jpg

Poorya Nazari

Tony Gregg este un foarte respectat jucător de poker pe mize medii. Joacă jocuri de cărţi de când avea 18 ani. În august 2007 s-a clasat al treilea la PokerStars Sunday Million. Tatăl său plănuieşte să ajungă şi el aici în Bahamas pentru a-l urmări pe Gregg la masa finală de sâmbătă.


Tony Gregg

Benny Spindler, de 23 de ani, este din Darmstadt, Germania. Jucând în mod obişnuit poker pe bani pe mize foarte mari, acesta a jucat destul de multe turnee live în ultimul timp, printre care EPT arcelona, WSOP-E şi EPT Londra. Acesta este cel mai bun rezultat al său la turneele live de până acum.

PCA09_10K_IJG_4623.jpg

Benny Spindler

Dustin Dirksen are 28 şi este din Iowa. Cunoscut online sub numele de 'JohnSmiley1', Dirksen este cunoscut ca un jucător extrem de bun în jocurile pe bani online, jucând în mod obişnuit împotriva unora dintre cei mai buni jucători din lume. Având nivelul VIP de Supernova Elite, Dustin a fost invitat în acest turneu de către PokerStars.

PCA09_10K_IJG_4678.jpg

Dustin Dirksen

Pieter Tielen are 36 de ani, este din Olanda şi s-a calificat în acest turneu prin intermediul sateliţilor de pe PokerStars. Acesta este al doilea său turneu live la care a participat, iar investiţia sa a fost de doar $33, cu care a reuşit să câştige pachetul PCA de $12.000. Lucrează ca un consultant de achiziţii lângă Amsterdam.

PCA09_10K_IJG_4625.jpg

Pieter Tielen

Chiar dacă subiectul principal este jocul de mâine, nu putem încheia fără a menţiona unii jucători care nu au reuşit să ajungă la masa finală.

Membra Team PokerStars Pro Vicky Coren şi-a petrecut ultimele zile încercând să-şi construiască un stack respectabil. Neavând însă multe mâini bune şi nici jetoane, dar având în schimb destule glume în arsenal, Coren a reuşit să ajungă până pe locul 30, căzând victimă celei mai letale combinaţii dintr-un turneu: blind-uri mari şi cărţi slabe. Cu toate acestea, a câştigat un premiu de $40.000 pentru clasarea sa.

Coren este eliminată (locul 30 - $40.000)

Hafiz Khan, care s-a clasat pe locul 2 la PCA 2008, era foarte determinat să reuşească a doua sa masă finală consecutivă la PCA. Însă un bluff neinspirat la mijlocul Zilei 4 i-a oprit drumul către masa finală. Pentru clasarea sa pe locul 21 a primit un premiu de $50.000.

De-acum însă, chiar dacă îi respectăm pe cei care au fost aproape de masa finală din acest an, trebuie să ne îndreptăm atenţia către jocul de mâine. Poţi urmări acţiunea din Ziua 4 în detaliu prin intermediul linkurilor de mai jos (în engleză).

The day ahead
Level 19 concluded
Level 20 updates
Level 21 updates
Level 22 updates
Level 24 updates
Level 25 updates

Iar mai jos poţi afla detalii despre acţiunea de la World Championship of Battleship Poker (în engleză).

Day 2 begins
Elite Eight results, Final Four set Final Four results; Championship match set
Bahbak "bigredAK" Oboodi Wins 2009 World Championship of Battleship Poker

În sfârşit, nu rata blogul despre victoria lui Hevad Kahn pentru $200.000 în evenimentul secundar de $2.000 de aseară şi victoria membrului PokerStars Six şi campionului WSOP Peter Eastgate din evenimentul secundar de $5.000 pentru un premiu de peste $300.000 (ambele în engleză).

Alături de noi au fost şi bloggeri pentru alte limbi decât engleză. Poţi citi Blogul PokerStars şi în germană, suedeză, spaniolă, italiană, portugheză şi poloneză.

Dacă preferi clipuri video, intră pe PokerStars.tv. Mâine vom avea transmisie în direct a mesei finale prin intermediul EPTLive.

Numărul de jetoane ale celor de la masa finală poate fi găsit aici. Iar o listă completă a câştigătorilor de pnă acum poate şi găsită aici.

Cu acestea încheiem relatarea de astăzi. Mâine la această oră ne aşteptăm să avem un campion PCA 2009 pe care-l vom întreba dacă ne va face cinste cu drumul până la aeroport. Având 3 milioane de dolari în buzunar, credem că avem destule şanse..

Până data viitoare, noapte bună.


Toate fotografiile aparţin lui Joe Giron/IMPDI şi lui Neil Stoddart

10 ianuarie 2009 16:09

PCA 2009: Bahbak "bigredAK" Oboodi câştigă World Championship of Battleship Poker 2009

Un număr de 64 de jucători au jucat marţi în turneul World Championship of Battleship Poker. Fiecare dintre ei a achitat buy-in-ul de $2.000, urmărind să câştige premiul de $44.800 acordat învingătorului şi onoarea de a fi campion World Championship of Battleship Poker.

Primii 8 dintre ei aveau să se claseze în bani. Printre numele mari înscrise în turneu s-a aflat şi membrul Team PokerStars Pro Victor Ramdin, care însă nu a reuşit să treacă de prima rundă. Atât Sorel Mizzi, cât şi Justin Bonomo au ajuns destul de uşor în sferturile de finală, dar niciunul dintre ei nu au ajuns în finală. Bonomo a fost eliminat pe locul 5, iar Mizzi pe locul 4.

O confruntare de tipul 'cel mai bun din trei meciuri' avea să aibă loc între ultimii doi jucători: Jared "Harrington10" Bleznick şi Bahbak "bigredAK" Oboodi.

PCA09_10K_IJ2_4543.jpg

Primul dintre aceste trei meciuri a durat 22 de minute. Oboodi a luat un avantaj la început, dar Bleznick s-a dublat cu trei bucăţi şi a egalat situaţia la jetoane. Apoi Oboodi a început să câştige puţin câte puţin din stack-ul adversarului său. La ultima mână a primului meci, acesta avea un avantaj de aproape 2 la 1. A făcut raise până la 100, iar Bleznick a făcut all-in, Oboodi plătind cu Ac-9s. Bleznick avea însă A-K, aşa că Oboodi avea nevoie de mult ajutor. Masa a fost Qs-10s-3c-As-9c şi deci Oboodi a prins un nouar pe river şi a câştigat cu două perechi. Astfel, Oboodi a câştigat primul meci şi avea acum un avantaj de 1-0.

Al doilea meci a durat şi mai puţin, şi anume 21 de mâini. În ultima mână, Bleznick avea 2.500 de jetoane, faţă de cele 1.500 ale lui Oboodi. Oboodi a făcut un min-raise până la 40, iar Bleznick a plătit. Flopul a fost Ac-3h-2s. Bleznick a pariat 40, Oboodi a făcut raise până la 160, iar primul a plătit. Turnul a fost Qc. Iarăşi, Bleznick a pariat 40, Oboodi a făcut raise până la 315, moment în care primul a făcut reraise până la 1.760, iar Oboodi a plătit, ajungând all-in. Oboodi avea 3-3, adică flop din set. Bleznick însă avea chinta roată, cu 5s-4d în mână. Oboodi avea încă şanse pentru un full sau careu, dar riverul nu l-a ajutat. Astfel Bleznick a egalat situaţia şi acum scorul era 1-1.

PCA09_10K_IJG_4450.jpg

Jared "Harrington10" Bleznick

Campionul avea să fie decis la cel de-al treilea şi ultim meci. Diferenţa între premiile acordate pentru locurile 1 şi 2 era de aproape $20.000. Meciul decisiv avea să determine campionul într-o luptă heads-up care a durat peste 40 de minute, în timp ce spectatorii se adunau în Sala Imperială pentru a vedea deznodământul.

Bleznick a luat un avantaj rapid la început, dar Oboodi a revenit nu după mult timp. Jocul a încetinit puţin în ritm pe parcursul nivelului 3, ambii jucători recurgând la un joc mai prudent, în stil small ball. La începutul nivelului 4 Bleznick avea un mic avantaj. Apoi a început să se depărteze, la un moment dat având un avantaj de 3 la 1 în faţa lui Oboodi.

Se părea că Oboodi avea probleme, până când a câştigat o mână decisivă, care l-a ţinut în meci. Ambi jucători au ajuns all-in preflop. Bleznick avea zecari, iar Oboodi popi. Popii au rezistat şi Oboodi s-a dublat până la 2.500 de jetoane, revenind pe primul loc.

Cei doi jucători au mai jucat câteva poturi mici, în urma cărora Bleznick a ajuns iarăşi pe primul loc. Dar acest avantaj al său avea să fie de scurtă durată.

Oboodi a făcut un raise până la 240, moment în care Bleznick a făcut reraise până la 1.800, iar Oboodi a făcut all-in pentru încă 32 de jetoane, pe care Bleznick le-a plătit. Bleznick era mult în spatele lui Oboodi, având Kh-9c vs. A-K. Masa a fost As-5s-2h-Kc-3c şi astfel Oboodi a câştigat potul, iar Bleznick mai avea doar 336 de jetoane.

Avea să mai dureze încă 15 mâini până când Oboodi l-a eliminat pe Bleznick. Oboodi a câştigat în cele din urmă cel de-al treilea meci şi astfel a devenit campionul World Championship of Battleship, iar Bleznick s-a clasat pe locul 2. Premiul campionului a fost de $44.800.

PCA09_10K_IJ2_4559.jpg

Campionul Battleship - Bahbak "bigredAK" Oboodi

Iată-i pe cei care s-au clasat în bani:
1. Bahbak "bigredAK" Oboodi - $44.800
2. Jared Bleznick - $25.600
3. Richard Gryko - $12.800
4. Sorel Mizzi - $12.800
5. Justin Bonomo - $8.000
6. Yervand Boyadjian - $8.000
7. John Drake - $8.000
8. Ryan Garitta - $8.000

Felicitări lui Bahbak "bigredAK" Oboodi pentru victoria în evenimentul World Championship of Battleship Poker 2009.

Urmăreşte blogul video de mai jos în care învingătorul este intervievat de echipa PokerStars.


Urmăreşte PCA 2009: Battle Ships la PokerStars.tv

9 ianuarie 2009 15:53

$25K High Roller: ElkY, greul greilor

Orice jucător poate câştiga un turneu de poker în orice condiţii. Unii se pot simţi în formă şi pot lua cele mai bune decizii în cele mai importante momente; alţii pot fi foarte norocoşi. Dar apar şi momente câteodată când rezultatul pare evident; astăzi a fost una din acele zile.

Bertrand "ElkY" Grospellier, membru Team PokerStars Pro, nu avea de gând să piardă turneul high roller şi nu a făcut-o. Câştigarea marelui premiu de $433.500 e una, felul în care îl vor privi oamenii de acum înainte este ceva cu totul diferit.

„Mă simt excelent", a spus ElkY după ultima mână. „Evenimentul Principal de anul trecut a fost mai mare, dar acest turneu înseamnă mult pentru mine. Competitorii au fost extrem de valoroşi şi am jucat bine împotriva unor jucători buni. Va fi o amintire foarte plăcută."

_MG_3090_Neil_Stoddart.jpg

Nimeni nu s-a îndoit de îndemânarea lui ElkY, cunoscut sub acest nickname de când juca jocuri video profesionist în Coreea de Sud. Deţine unul din cele mai bune palmaresuri din EPT, începând de acum doi ani în Copenhaga când a pornit meciul heads- up cu un avantaj mare, dar a ratat victoria. A fost o greşeală pe care era hotărât să nu o mai repete.

Un an mai târziu a câştigat $2 milioane la evenimentul principal PCA disputat tot în Bahamas. Apoi a urmat succesul WPT de la Bellagio din octombrie, care i-a consolidat reputaţia de jucător de valoare într-un joc în care mulţi fac această afirmaţie pe nedrept.

Finala evenimentului $25.000 high roller a avut o distribuţie de zile mari, la masă fiind jucători ce au câştigat brăţări şi staruri mondiale ca Humberto Brenes şi alţi campioni WSOP precum Eli Elezra, Scott Seiver şi Daniel Alaei.

Dar când a venit momentul adevărului, nimeni nu s-a putut apropia de francezul venit din Londra via Coreea de Sud şi membru Team PokerStars Pro.

Poţi citi actualizări ale acţiunii în decursul zilei, eliminările, dublările importante de stack-uri şi intrigile aferente. Dar acum este momentul să îl sărbătorim pe unul dintre cei mai prolifici şi talentaţi jucători, un jucător care ne asigură de faptul că pokerul va avea eroii săi, cel puţin pentru încă o generaţie.
Pregătiţi pentru finală
The last of the high rollers
Level 12 and 13 updates
Level 15 updates
Level 16 updates
Level 17 and 18 updates

Rezultatul final:

Locul 1 - Bertrand "ElkY" Grospellier - Team PokerStars Pro - Franţa - $433.500
Locul al 2-lea - Will Molson - Canada - $228.000
Locul al 3-lea - Scott Seiver - Statele Unite - $137.000
Locul al 4-lea - Liya Gerasimova - Rusia - $91.300
Locul al 5-lea - Humberto Brenes - Team PokerStars Pro - Costa Rica - $70.800
Locul al 6-lea - Eli Elezra - Statele Unite - $68.500
Locul al 7-lea - Daniel Alaei - Statele Unite - $57.000
Locul al 8-lea - Nick Schulman - Statele Unite - $45.700


Urmăreşte PCA 09: ElkY wins the High Roller Event la PokerStars.tv

9 ianuarie 2009 13:47

2009 PCA: Încă o zi în paradis

Ziua aceasta se putea prelungi mult în noapte şi foarte probabil şi înspre dimineaţă. Restrângerea unui număr de 102 jucători la cei 32 pentru a patra zi ar putea dura lejer 12 ore sau chiar mai mult.

Scriu acest articol la numai şase ore de la începerea jocului. A fost o coborâre bruscă şi rapidă la fel ca şi căderile verticale ale Abyss-ului de la parcul acvatic Atlantis. Şi nu a fost mai puţin palpitant.

Cei doi oameni care au făcut sincer cel mai ridicol deep-stake poker au fost Kevin Saul şi Benny Chen, care şi-au petrecut majoritatea timpului stăpânind aceeaşi masă şi eliminându-i pe alţii.

Ambii au luat pot-uri de aproape un milion, eliminând adversarii într-un moment în care ar fi putut fi ei cei care ar fi trebuit să-şi facă bagajul. Mâna lui Saul Ac-10c l-a calmat pe Max Pescatori care avea trei popi când a făcut culoare pe turn; Chen a avut de asemenea A-10 când a primit pe river un as împotriva valeţilor lui Craig Boyd şi de asemenea l-a eliminat pe Eric Liu cu două perechi împotriva unui draw la culoare ratat, apoi pe Brad Huhtala şi Michael Durrer.

PCA09_10K_IJG_4188.jpg

Benny Chen

PCA09_10K_IJG_4240.jpg

Kevin Saul

Acestora doi încărcaţi cu câte aproape două milioane li se alătură în rândul bogaţilor Daniel Heimiller (1,6m), David Baker (1,4m) şi Benny Spindler (2,2m), a căror ascensiune la aceste înălţimi a fost ceva mai stabilă, dar nu mai puţin dramatică.

PCA09_10K_IJG_4066.jpg

Benny Spendler

Alexandre Gomes s-a apropiat cel mai mult de soare pentru Team PokerStars Pro. Ziua lui a început mai greu, a devenit foarte bună la mijloc, înainte ca aripile sale să fie retezate din nou mai târziu. După ce iniţial stack-ul său a scăzut la aproape 300.000, el a fost salvat de două mâini monstruoase. Prima dată a făcut chintă cu pereche de nouari şi a câştigat în favoarea perechii de aşi a lui Jesse Kramer, apoi s-a întâlnit cu Brent Wheeler cu decari împotriva optarilor.

PCA09_10K_IJG_4218.jpg

Alexandre Gomes, având o zi agitată

Acestea i-au adus lui Gomes mai mult de un milion, dar a pierdut jumătate la sfârşitul zilei, majoritatea în pot-ul împotriva perechii de popi a lui Kathy Liebert.

La celălalt capăt al celor 32 jucători rămaşi, membra Team PokerStars Pro Victoria Coren va fi prima care recunoaşte că şi-a forţat norocul pentru a ajunge în cea de-a patra zi. La un moment dat, a fost all-in cu J-7 şi a terminat împărţind pot-ul împotriva oponentului cu K-J. Apoi cu 5-6 a câştigat împotriva unei mâini de A-6 când a primit pe flop chintă, iar mai târziu a reuşit să reziste cu pereche de valeţi împotriva unei mâini de A-5.

PCA09_10K_IJG_4166.jpg

Victoria Coren

Coren a revenit pentru a patra zi cu short stack, dar încă în competiţie.

Bineînţeles că pentru fiecare supravieţuitor au fost doi eliminaţi şi i-am pierdut şi pe cei doi Million Dollar Men printre aceştia. Campionul Mondial, Peter Eastgate, a plecat devreme iar Ylon Schwartz a avut o zi mizerabilă, privind cum stack-ul lui mediu spre mic a devenit şi mai mic, apoi minuscul în final dispărând cu totul.

PCA09_10K_IJG_4019.jpg

Ylon Schwartz

Dar jucătorii eliminaţi astăzi au fost măcar într-o companie bună. În afară de cei deja menţionaţi, aceasta nu a fost o zi bună nici pentru Mark Seif, Joao Barbosa, Nenad Medic, Tom Franklin, Jeff Madsen, Grant Hinkle, Denes Kalo sau John Cernuto. Ei au fost de asemenea eliminaţi.

Aşadar, ne vom reîntâlni mâine la prânz pentru a restrânge această mulţime de jucători mai mult până încape pe cele opt scaune de la masa finală EPT de sâmbătă.

Între timp, poţi vedea ce s-a întâmplat astăzi nivel cu nivel, eliminare cu eliminare a zilei în paradis (în engleză).

Level 15 updates
Level 16 updates
Level 17 updates
Level 18 updates
Level 19 updates

Şi dacă vrei ceva asemănător, numai că în cuvinte pe care tu probabil nu le vei înţelege, de ce să nu încerci versiunea în limbi străine a blogului PokerStars. Este disponibil în Germană, Suedeză, Spaniolă, Italiană, Portugheză chiar şi Polonă.

Găseşti poze şi filme din timpul jocului pe fabulosul PokerStars.tv, unde poţi să prinzi de asemenea EPTLive transmisiuni de la masa finală a evenimentului High Roller de astăzi şi relatări de la evenimentul principal de mâine cu cei 32 supravieţuitori.

Clasamentul de astăzi poate fi văzut pe pagina cu clasamentul. Lista premiilor şi a câştigătorilor este pe pagina premiilor şi a câştigătorilor.

Asta a fost totul pentru astăzi de la evenimentul principal, dar fii pe fază pentru transmisiuni de la masa finală de la High Roller, cu Stephen Bartley. Au ajuns la patru jucători şi joacă pentru a se desemna un câştigător.

Fotografii (c) Joe Giron/IMPDI şi Neil Stoddart

9 ianuarie 2009 12:40

2009 PCA: Rezultatele pentru runda 2 şi runda 3 de la Battleship; ultimii 8 rămaşi

A fost o zi aprinsă la Imperial Ballroom. Campionatul Evenimentului Principal a atras atenţia tuturor spectatorilor din cameră ce au privit cum din cei 103 jucători au rămas 32. Ultima masă a Evenimentului $25K High Roller s-a jucat sub luminile aprinse ale mesei de lângă TV. În cealaltă parte a camerei s-au jucat două turnee de a doua şansă concomitent cu o abundenţă de jocuri pe bani.

Iar în colţul opus al camerei s-a jucat World Championship of Battleship Poker pe laptop-uri. La evenimentul cu buy-in de $2.000 s-au înscris 64 de jucători, din care după trei runde de joc au mai rămas doar opt. Jucătorii rămaşi în sferturile de finală se vor întoarce vineri pentru lupta în urma căreia se va alege campionul. Printre cei rămaşi se numără Sorel Mizzi şi Justin Bonomo.

PCA09_10K_IJ2_4467.jpg

Iată premiile de la Battleship:

Locul 1 - $44.800
Locul al 2-lea - $25.600
Locul al 3-lea - $12.800
Locul al 4-lea - $12.800
Locul al 5-lea - $8.000
Locul al 6-lea - $8.000
Locul al 7-lea - $8.000
Locul al 8-lea - $8.000

Rezultatele Clubs Bracket Runda 2:
Shawn Buchanan l-a învins pe William Reynolds
Ryan Gartitta l-a învins pe Blake Cahill
Sorel Mizzi l-a învins pe Jamin Stokes
Adam Koll l-a învins pe Aaron Jones

Rezultatele Diamonds Bracket Runda 2:
Andrew Boccia l-a învins pe Justin Truedell
John Drake l-a învins pe Michael Chappus
Jared Bleznick l-a învins pe Michael Banducci
Ketul Nathwani l-a învins pe Steve Gross

Rezultatele Hearts Bracket Runda 2:
Yervand Boyadjian l-a învins pe Kyle Broxia
Joe Serock l-a învins pe Michael Glasser
Bahbak Obodi l-a învins pe Jared Jaffe
Armitkaj Singh l-a învins pe Josh Weizer

Rezultatele Spades Bracket Runda 2:
Justin Bonomo l-a învins pe Emmanuel Failla
Rob Ford l-a învins pe Robert Forrester
Petter Berg l-a învins pe Maksim Serebrinsky
Richard Gryko l-a învins pe Keven Stammen

PCA09_10K_IJ2_4469.jpg

Fostul Campion Battleship Sorel Mizzi

S-a fixat lista celor 16 rămaşi, printre ei numărându-se profesionişti online de marcă precum Sorel Mizzi şi Justin Bonomo.

Rezultatele Clubs Bracket Runda 3:
Ryan Gartitta l-a învins pe Shawn Buchanan
Sorel Mizzi l-a învins pe Adam Koll

Rezultatele Diamonds Bracket Runda 3:
John Drake l-a învins pe Andrew Boccia
Jared Bleznick l-a învins pe Ketul Nathwani

Rezultatele Hearts Bracket Runda 3:
Yervand Boyadjian l-a învins pe Joe Serock
Bahbak Obodi l-a învins pe Armitkaj Singh

Rezultatele Spades Bracket Runda 3:
Justin Bonomo l-a învins pe Rob Ford
Richard Gryko l-a învins pe Petter Berg

Iar după ce s-au liniştit apele au mai rămas doar opt jucători, printre care şi Justin Bonomo. Aceştia se vor întoarce vineri pentru a se determina campionul.

Iată meciurile de mâine:

Clubs Bracket:
Ryan Gartitta vs. Sorel Mizzi

Diamonds Bracket:
John Drake vs. Jared Bleznick

Hearts Bracket:
Yervand Boyadjian vs. Bahbak Obodi

Spades Bracket:
Justin Bonomo vs. Richard Gryko

Premiul garantat pentru ultimii opt este de $8.000. Sorel Mizzi va încerca să intre în istorie ca primul jucător ce câştigă de mai multe ori World Championship of Battleship Poker.

Nu uita că poţi urmări rezultatele World Championship of Battleship Poker vineri începând cu 19:30 ora României (12:30pm ET). Tot ce trebuie să faci este să te autentifici ca client pe PokerStars şi să urmăreşti acţiunea. Intră pe tab-ul Evenimente > PCA > Toate.

8 ianuarie 2009 15:34

2009 PCA: Niciun lucru nu se întâmplă dacă nu este întâi visat

Carl Sandburg, poet şi romancier, câştigător al premiului Pulitzer a spus că „Niciun lucru nu se întâmplă dacă nu este întâi visat".

La începutul celei de-a doua zile, 380 de jucători au păşit în Sala Imperială însoţiţi de un vis. Care era visul? Să câştige PCA-ul din 2009 şi să ia acasă frumuşica sumă de 3 milioane de dolari. Fiecare jucător a avut soarta în mâinile sale precum şi şansa unică în viaţă de a transforma un vis în realitate.

Până la sfârşitul zilei, din 1.347 de jucători au mai rămas doar 102.

David Baker a încheiat a 2-a zi în fruntea grupului ca lider neoficial la jetoane având 925.000. La mică distanţă în spatele lui se afla Dan Heimiller, fost câştigător al unei brăţări, cu 837.000.

PCA09_10K_IJG_3972.jpg

Liderul la jetoane din ziua a 2-a - David Baker


PCA09_10K_IJG_3968.jpg

Dan Heimiller

Printre jucătorii de seamă ce s-au calificat pentru a 3-a zi se numără campionul WSOP 2008 Peter Eastgate, Ylon Schwartz, jucătorul Team PokerStars Alexandre Gomes, Team PokerStars Pro Vicky Coren, Kathy Liebert sponsorizată de PokerStars, Mark Seif, Johnny Bax, Max Pescatori, Nenad Medic, Capt. Tom Franklin, Eric Liu, Kevin Saul, Joao Barbosa şi Matt Glantz.

PCA09_10K_IJG_3895.jpg

Alexandre Gomes

Brazilianul Felipe Ramos a început cea de-a 2-a zi ca lider la jetoane cu 360.100. Şi-a pierdut poziţia în clasament la puţin după începerea zilei, mai mulţi jucători preluând succesiv şefia pe durata zilei. Rusul Sergey Rybachenko a deţinut primul loc pentru o scurtă perioadă, până ce după-amiază Simon Muñoz Marin i-a luat locul. Spaniolul a fost apoi întrecut de David Baker care a sărit în faţa tuturor.

Din nefericire, câţiva jucători din Team PokerStars Pro au fost eliminaţi în ziua a 2-a, luând doar praful de pe tobă. Aceştia au fost Vanessa Rousso, Lee Nelson, Humberto Brenes, Greg Raymer, Victor Ramdin, Katja Thater şi Andre Akkari.

PCA09_10K_IJG_3648.jpg

Vicky Coren şi Vanessa Rousso

Alţi jucători care nici nu au mirosit banii au fost Veronica Dabul (jucătoare din Argentina sponsorizată de PokerStars), Alexander Kravchenko, Thomas Kremser, Eric "Rizen" Lynch, Raj Patel, Brandon Adams, Evelyn Ng, Jon Little şi Michael Martin.

La ora 17:19 s-a intrat oficial în premii şi cei 199 jucători rămaşi aveau garanţia că o să plece cu bani.

Doar câţiva jucători Team PokerStars Pro au luat bani, printre ei numărându-se Tom McEvoy (al 134-lea), Barry Greenstein (al 148-lea) şi Marcin Horecki (al 185-lea).

PCA09_10K_IJG_3905.jpg

Barry Greenstein semnează cartea sa „Ace on the River" ca recompensă

Alţi jucători care au încasat banii sunt Scott Freeman (al 104-lea), Leo Fernandez (al 107-lea), Matt Stout (al 114-lea), James "mig.com" Mackey (al 120-lea), Arnaud Mattern (al 134-lea), Geroge Danzer (al 138-lea), James Worth (al 150-lea), Ricky "FiveFingerz" Puelo (al 152-lea), Jon "ApeStyles" Van Fleet (al 161-lea), Thomas McLaughlin (al 167-lea), Shane "Shaniac" Schleger (al 168-lea), Adam Junglen (al 172-lea), Alex Kostritsyn (al 189-lea), Jon Friedberg (al 191-lea) şi calificatul VIP Friso Zwerver (al 193-lea).

Pentru relatarea completă a celei de-a 2-a zile, intră pe oricare dintre link-urile de mai jos (în engleză). De asemenea poţi urmări relatări în detaliu despre ZIUA 1A şi ZIUA 1B.

Day 2 Begins and Some Tough Tables
Level 9 Updates
Level 10 Updates
Poker Camp Begins
Level 11 Updates
Level 12 Updates
Level 13 Updates
Level 14 Updates

Ultimele numărători aproximate de jetoane sunt pe pagina cu jetoane numărate. Când vom primi numărătorile oficiale le vom pune în acelaşi loc.

Ca să vezi lista cu câştigătorii din Ziua a 2-a intră pe pagina de Premii PCA 2009.

Ca să urmăreşti rezultatul evenimentului High Roller de $25K, intră pe relatări de la $25K High Roller pe Blogul PokerStars (în engleză).

Poţi mereu să te uiţi la toate relatările video pe PokerStars.tv sau să urmăreşti reportajele noastre live în limbi străine pe aceste site-uri: Germană, Suedeză, Spaniolă, Italiană, Braziliană şi Poloneză.

Ne revedem la ora 19:00 (12:00 ET) pentru a da startul celei de-a 3-a zile, să vedem rezultatul evenimentului $25.000 High Roller şi rundele de deschidere ale World Championship of Battleship Poker.

Toate fotografiile aparţin lui Joe Giron IMPDI şi Neil Stoddart.

8 ianuarie 2009 13:26

$25K High Roller: Pregătiţi pentru finala de mâine

Masa finală este formată. Cu trei minute înainte de ora 3 dimineaţa a avut loc mâna decisivă, al cărei cost a fost, pentru unul dintre jucători, de peste $45.000.

Bill Edler lua nişte acţiuni agresive din când în când, sperând să ia destul avânt pentru a-şi reface stack-ul foarte mic pe care îl avea de câteva niveluri. 'Urăsc partea asta', a spus el. 'Aşa ceva nu e poker'.

Chiar dacă avea foarte puţine jetoane era încă în joc atunci când s-a ajuns la ultima masă de joc. Dar blind-urile erau mari şi Edler nu prea mai avea timp. Când Eli Elezra a făcut un raise până la 14.000 preflop, Edler a decis că e timpul pentru un all-in, punându-şi jetoanele în mijloc într-un mod care le făcea uşor de numărat pentru oricine. Când acţiunea a ajuns din nou la Elezra, acesta avea de plătit încă 53.000.

'Vrei să plătesc?', a întrebat Elezra.

'Nu', a venit răspunsul direct.

'Cred că Nich Schulman vrea să plătesc', a glumit Elezra, referindu-se la celălalt jucător care avea un stack foarte mic.

În acel moment toată lumea se ridicase în picioare, astfel că doar Edler şi Elezra mai erau la masă. După ce şi-a numărat jetoanele, Elezra a plătit. Jetoanele au ajuns în mijloc şi toată lumea s-a adunat să vadă deznodământul mâinii. Edler avea 6c-4d, în timp ce Elezra avea Kh-Jc. Flopul l-a ajutat puţin pe Elder, dându-i şanse la chintă în capete - 5s-3h-As, dar turn-ul Ts şi river-ul Ac nu au schimbat nimic. Edler a fost eliminat şi a plecat după ce a strâns mână tuturor oponenţilor săi.

'Trebuia să plătesc, prietene', a spus Elezra. 'Îmi pare rău, Bill'.

Cei rămaşi erau acum clasaţi în bani. O zi de poker de 15 ore de joc se încheiase. Mâine la ora 19:00 (12:00 ET) va începe jocul la masa finală. Acolo vor fi prezenţi şi doi membri Team PokerStars Pro, ElkY şi Humberto, care s-au înscris în turneu în ultimul moment.

Poţi vedea fiecare mână din turneu prin intermediul EPT Live începând cu ora 19:00 (12:00 ET), ca şi multe alte lucruri pe Blogul PokerStars.

Iată cum va începe mâine masa finală:

Locul 1 - Humberto Brenes - Team PokerStars Pro - 423.500
Locul 2 - Scott Seiver - 449.500
Locul 3 - Nick Schulman - 99.500
Locul 4 - Liya Gerasimov - 259.000
Locul 5 - Daniel Alaei - 209.500
Locul 6 - Bertrand "ElkY" Grospellier - Team PokerStars Pro - 358.000
Locul 7 - Will Molson - 270.500
Locul 8 - Eli Elezra - 355.500

A fost o zi lungă dar, cum de obicei e cazul pentru evenimentele high rollers, una care a meritat să fie urmărită. Pentru o recapitulare a celor întâmplate în acest eveniment, inclusiv detalii despre eliminările unor jucători ca Daniel Negreanu, Greg Raymer şi Joe Hachem, verifică linkurile de mai jos (în engleză).

Strap yourself in
Early forays
See you on the beach?
Chips at the break
One down, 47 to go
A page turner
Ferguson falls to Hachem
Into level six
Boom boom gone
Chips for dinner
Flames and flameouts
Tables of death
Clash of the Titans
No Mercier at the break
Ten to go
Closing in
Caught in a trap
A touch of class from Daniel Alaei
The post mortem of a hand

7 ianuarie 2009 14:42

World Cup of Poker: Germania este încoronată campioană

După formarea echipelor, după rundele iniţiale şi după lunga luptă din finală, fără să mai menţionăm numeroasele turnee în urma cărora s-a decis cine avea să ajungă în Bahamas pentru a-şi reprezenta ţara, noii campioni World Cup of Poker (Cupa Mondială la Poker) au fost încoronaţi. Germania, condusă de componentul PokerStars Shooting Star Jan Heitmann, a ieşit învingătoare după 16 ore de poker.

_MG_1684_Neil_Stoddart.jpg

După o zi de competiţie acerbă, cu schimbări de lideri şi tachinări amicale, Germania a învins determinata echipă a Italiei condusă de membrul Team PokerStars Pro Luca Pagano, cea care a terminat pe locul trei şi neozeelandezii conduşi de Lee Nelson pe locul doi, devenind astfel campioni la a cincea ediţie a evenimentului. După o foarte lungă zi de poker, finalul a venit după doar o singură mână de joc heads-up, în care Heitmann, având Q-8, l-a învins pe Pagano, care avea Q-9, făcând o culoare pe river.

_MG_1628_Neil_Stoddart.jpg

'Aceasta a fost o experienţă fantastică, un turneu cu adevărat impresionant', a spus Heitmenn în timpul prezentării trofeului. 'Echipa noastră a jucat foarte bine. Am fost şi puţin norocoşi, dar per ansamblu am jucat un poker de foarte bună calitate'.

Heitmann şi echipa sa au încasat premiul de $100.000 acordat campionilor, premiul fiind o parte din cei $290.000 care au reprezentat fondul total de premiere al turneului, pus la dispoziţie în întregime de PokerStars.

În finală au fost prezente nouă echipe, care s-au luptat timp de multe săptămâni pentru a ajunge în Bahamas. Unul dintre multele aspecte unice şi interesante ale acestui turneu a fost faptul că stack-urile de început au fost determinate de evoluţia în cinci turnee de o singură masă jucate anterior, fapt care a făcut ca echipa Marii Britanii, condusă de membra Team PokerStars Pro Vicky Coren, să deţină şefia clasamentului la jetoane la începutul finalei.

Traseul acestora a fost unul cu multe suişuri şi coborâşuri, având ghinion în unele momente, dar reuşind să revină în joc datorită unor mâini mai norocoase.
O evoluţie asemănătoare a avut şi echipa SUA, cu singura diferenţă că s-au clasat la final puţin mai bine decât britanicii, pe locul 4.

Campionii en-titre, reprezentaţi, printre alţii, de căpitanul Greg Raymer şi de jucătorul online Shaun Deeb, au fost ghinionişti în câteva ocazii, când se părea că lucrurile merg bine în favoarea lor. Acestea şi alte întâmplări au fost doar câteva dintre momentele cheie pe care spectatorii le-au putut urmări prin intermediul EPTLive, care a oferit o relatare de excepţie a fiecărei mâini jucate, inclusiv a cărţilor fiecărui jucător.

O mărturie a nivelului de competitivitate întâlnit în acest eveniment unic de poker pe echipe a fost răbdarea fiecărei echipe, prima eliminare având loc doar după câteva ore de la începerea finalei. La acest fapt a contribuit şi dorinţa fiecărui participant de a nu-şi dezamăgi coechipierii. Jocul de poker este, în mod esenţial, un joc individual. Schimbarea bruscă de mentalitate către un joc de echipă i-a descumpănit pe unii, în special pe Vicky Coren, care la un moment dat a făcut fold având o mână cu care a recunoscut că ar fi mers all-in dacă ar fi jucat doar cu jetoanele ei şi nu cu ale echipei.

_MG_1097_Neil Stoddart.jpg

'Este un sentiment ciudat să fii preocupat de binele celorlalţi într-un joc de poker...', a spus ea înainte de a da fold, fiind foarte conştientă, ca şi ceilalţi din jurul ei, că o singură greşeală poate fi costisitoare pentru întreaga echipă, nu doar pentru ea.

Acestea fiind spuse, evenimentul World Cup of Poker şi respectat renumele şi a fost unul dintre cele mai distractive de jucat şi urmărit, toţi participanţii rămânând până la finalul competiţiei pentru a vedea cine va deveni campion. Nici o echipă nu a fost fără şanse la titlu. Germania a ieşit învingătoare în cele din urmă, dar toate echipele ar fi putut pretinde titlul, chiar şi deţinătoarea locului 9, Canada, condusă de membrul Team PokerStars Pro Daniel Negreanu, dacă nu ar fi avut atât de mult ghinion (în special din partea valeţilor).

Oricum am privi însă, această ediţie a fost cu siguranţă un alt succes pentru World Cup of Poker. Felicitări Germaniei şi tuturor echipelor care au luat parte. Iată care au fost rezultatele finale:

Locul 1 - Germania - $100.000
Jan Heitmann (Căpitan), Georg Geissler, Malte Strothmann, Bastian Wulff, Peter Schmidt.

Locul 2 - Noua Zeelandă - $70.000
Lee Nelson (Căpitan), Nicholas Webb, Richard Grace, CityplaceWayne Lo, Jordan Bryant.

Locul 3 - Italia - $50.000
Luca Pagano (Căpitan), Michele Migliore, Pennisi Omar, Valeriano Bilancetti, Fabrizio Villa.

Locul 4 - SUA - $30.000
Greg Raymer (Căpitan), Shaun Deeb, Benjamin Zamani, Jarred Gabin, Bruce Armstrong.

Locul 5 - Marea Britanie - $10.000
Vicky Coren (Căpitan), Steven Devlin, Laurence Houghton, Derek Morris, Karl Mahrenholz.

Locul 6 - Polonia - $10.000
Marcin Horecki (Căpitan), Jerzy Slaby, Pawel Chmiel, Patryk Slusarek, Leszek Krawcynski.

Locul 7 - Letonia - $5.000
Krisjanis Jurdzs (Căpitan), Vjaceslavs Ivanovs, Juris Saicans, Ance Laganovska, Dmitrijs Kurchins.

Locul 8 - Mexic - $5.000
JC Alvarado (Căpitan), David Huber, José Francisco Muñoz Osuna, Antoine Barriere, Jorge Lozano.

Locul 9 - Canada - $5.000
Daniel Negreanu (Căpitan), Blair Maltby, Dennis Hamlyn, Wanda Whitlock, Tammy Bailey.

Pentru mai multe detalii despre cum s-a desfăşurat acţiunea pe parcursul zilei vizitează linkurile de mai jos (în engleză).

Let the finals begin
We're underway
Happy to be here
Closing in
Two tables to go...
Final table about to start
Final table updates
Play continues in the final

Asta a fost tot de la această ediţie World Cup of Poker, unul dintre multele evenimente secundare de la PCA 2009. Mâine vom da startul la evenimentul $25.000 High Roller, unde se vor înscrie unii dintre cei mai buni jucători de poker din lume.

Jocul la începe la ora 19:00 (12:00 ET). Ne reauzim atunci.

7 ianuarie 2009 12:10

PCA 2009: Câteva sute urmează să lupte pentru trei milioane

Dacă ne lăsăm imaginaţia să zboare, vedem un zeu binevoitor al pokerului, stând pe un nor de bani-gheaţă şi având un vechi abac în mână. El este cel care va decide pentru ce se vor lupta tenacii jucători PCA.

În cel mai îndrăzneţ vis al nostru am prezis un premiu întâi de $2,5 milioane. Chiar şi membrul Team PokerStars Pro Joe Hachem a anunţat la petrecerea de bun venit că un premiu de $2,5 milioane ar fi un rezultat preţios, dar fericit.

Aşa că atunci când omul din nori şi-a lăsat deoparte abacul şi a vorbit de pe grămada de bani, noi am căzut în şoc şi reverie.

Premiul întâi al PokerStars Caribbean Adventure 2009 este ceva ce puţini participanţi la turneu au văzut.

Trei. Milioane. Dolari.

Fondul de premii de $12.674.000 înseamnă că 199 din cei 1.347 de jucători iniţiali vor pleca acasă cu bani. Primii trei jucători vor câştiga cel puţin câte un milion de dolari. Indiferent cum priveşti problema, cel care va câştiga acest eveniment se va alătura elitei pokerului până la sfârşitul acestei săptămâni. Acum nu mai rămâne decât să descoperim cine va fi acea persoană.

Fără putinţă de tăgadă, acesta este un motiv de sărbătorire (la fel cum masa la care se afla Victor Ramdin a făcut-o cu 21 de minute rămase din noapte).

PCA09_10K_IJ2_4358.jpg

Când a luat sfârşit Ziua 1A, brazilianul Felipe Ramos a plecat cu 360.000 de jetoane. Nimeni dintre cei prezenţi aici astăzi nu s-a apropiat de acest număr. Cu toate acestea, există câţiva jucători aici care au mai mult decât suficiente jetoane pentru a-l pune în pericol pe Ramos şi pe ceilalţi 350-400 de jucători.

Printre acei jucători se află şi liderul la jetoane din Ziua 1B, Chris Fernandez, un tânăr de 25 de ani din Toronto. Proprietarul unei companii de internet marketing, el se află aici împreună cu fratele său Chad şi cu Carlton, tatăl său, amândoi apărând mai târziu pentru a nu-i aduce ghinion rudei lor. Fernandez termină ziua cu 280.000.

PCA09_10K_IJG_3617.jpg

Chris Fernandez

Alte stack-uri mari au aparţinut unor persoane cum ar fi Brad Henry, Alex Longobardi, Scott Bateson, Eric Lui, Brian England şi Chris Underwood.

În timp ce această listă nu conţine mult-pomenitele nume din Team PokerStars Pro, sunt destui cei care ni se vor alătura în Ziua 2. Katja Thater, Humberto Brenes, Alex Gomes, şi Andre Akkari, toţi se întorc cu un sac mare de jetoane.

Humberto Brenes

Cu doar două luni trecute de când a câştigat Evenimentul Principal World Series, componentul PokerStars Million Dollar Man, Peter Eastgate a venit azi aici căutând un alt titlu. Lupta sa nu s-a terminat. El va reveni şi cu dorinţa de a găsi mai multe milioane. El are în jur de 70.000.

Peter Eastgate (dreapta) îşi păstrează faţa de poker

Noah Boeken şi-a sărbătorit astăzi cea de-a 28-a zi de naştere. Petrecerea a luat sfârşit devreme, atunci când el şi alţi câţiva membri Team PokerStars Pro au fost trimişi în tribune. Printre membrii Team PokerStars Pro plecaţi s-au aflat: Dario Minieri, campionul en-titre PCA Betrand "ElkY" Grospellier, Isabelle Mercier, Chris Moneymaker şi Hevad Khan. În situaţie similară s-au aflat şi posesorul unui Paşaport PokerStars Dustin Mele, starul de tenis Boris Becker, membrul PokerStars Six Ivan Demidov şi câştigătorul Marii Finale EPT 2006 Jeff Williams.

Campionul PCA 2008 Betrand "ElkY" Grospellier

Cu cele două reprize din Ziua 1 încheiate, acum aşteptăm cu nerăbdare Ziua 2 de miercuri. Cu toate că niciodată nu garantăm, pare foarte clar că vom intra în bani (199 de jucători) înainte de sfârşitul zilei de joc. Desigur, vom fi aici de la primul flop până la ultimul river.

Pentru a trece în revistă relatările noastre despre Ziua 1B, vezi oricare dintre link-urile de mai jos (în engleză). De asemenea, poţi vedea raportul complet al Zilei 1A AICI.

Once more with feeling
Profile of Ricky "FiveFingerz" Puleo
Random? Rigged, more like
FPP value: Brandon Schaefer and Bernard Lee
Poker camp
Early musings
Thomas Kremser: Post useless without photos
Akkari's $1m year
$36 buys a good story
The post-modern American dream revisited
The Ballad of Apestyles and Maridu
Monique
The defending champ speaks
Railbirds flock to Dario
Champ down
Nice guys finish...
Post-dinner Team PokerStars Pro Update
BREAKING--$3 million first prize
It's that time again
Five from six
Late night musings
Moving pictures
Second
After midnight on Day 1B

Ultimele numărători aproximative de jetoane se află pe pagina cu numărul de jetoane . În momentul în care numărătoarea completă oficială va fi publicată, o vom posta în acelaşi loc. Pentru a vedea cum se sfârşeşte World Cup of Poker, vezi relatările World Cup pe Blogul PokerStars. De fapt, acesta încă se mai desfăşoară live pe PokerStars.tv.

Oricând poţi revedea blogurile video pe PokerStars.tv sau poţi citi oricare dintre relatările noastre live în limbi străine pe aceste site-uri: german, suedez, spaniol, italian, brazilian şi polon.

Pentru a încheia corect acest raport de sfârşit de zi, îţi sugerăm să verifici pagina 2009 PCA prizes (în engleză).

Trei milioane de dolari pentru primul loc.

Iată ceva la care putem visa la noapte.

Ne revedem aici la prânz pentru a demara Ziua 3 a evenimentului principal şi pentru a începe evenimentul High Roller de $25.000.

Toate fotografiile Joe Giron IMPDI şi Neil Stoddart

6 ianuarie 2009 15:49

Battle Boris: Becker îşi năuceşte adversarii

Boris a revenit cu adevărat. Scena a fost pregătită aici, în Sala Imperială de Bal, pentru o extravaganţă Battle Boris, cu şase jucători aliniaţi unul câte unul pentru a-şi încerca norocul în faţa ambasadorului PokerStars. Legenda tenisului a fost tot ceea ce sta între ei şi un loc la PCA pentru mâine, un premiu freeroll care ar putea aduce milioane de dolari. Suna simplu...

Şase jucători au ajuns aici după ce au urmat rute galante printr-o serie de turnee la PokerStars. Evenimentele zilnice "Battle Boris" s-au derulat în noiembrie înaintea finalelor săptămânale din octombrie şi noiembrie care au culminat cu o mare finală online, din care finaliştii au fost aduşi aici în Bahamas. Pentru învingătorii de azi, un loc la PCA; pentru învinşi, şansa de a petrece o săptămână cu nisip sub picioare pe malurile Insulei Paradisului, încercând să uite ce-au pierdut. Având în faţă asemenea opţiuni, unii ar putea spune că toată lumea iese în câştig...

Michael Dion e ieşit primul. Jucătorul din Quebec a înfruntat avantajul avut de Becker înainte de întoarce jocul împotriva germanului, o primă victorie pentru oponenţii lui Boris, Dion devenind cea mai recentă adăugire la lista de jucători calificaţi în ziua 1B.

PCA09_10K_IJG_3006.jpg
Învingătorul singuratic Michael Dion

Dar orice gând conform căruia vom adăuga alte cinci nume la lista de jucători (şi buy-in-urile lor la fondul de premii) a fost uitat în scurt timp. Boris Becker, câştigătorul a şase titluri grand slam la tenis şi nenumărate alte titluri de-a lungul unei cariere strălucitoare în tenis, era pe cale de a încinge atmosfera.

Următorul a fost Namik Ajlan care a făcut un efort remarcabil, încercând să se menţină în joc, în timp ce Becker îl presa fără pauză, înainte de a fi trimis pe plajă cu mâna goală, full-ul de decari cu valeţi al lui Becker descalificându-l pe compatriotul său. O soartă similară a avut şi israelianul Isaak Oknin.

Oknin a plusat de la început, echivalentul unui serviciu exploziv pe care Becker l-a întors, neafectat. Conducerea s-a schimbat între cei doi pentru o perioadă înaintea unei mâini fulminante şi, din nou, Becker a ajuns în top, descalificându-l cu o culoare la as pentru al doilea eliminat la rând.

2-1 Becker...

Următorul a fost Piotr Malinowski, din Franţa. În ciuda unor eforturi eroice, lupta sa cu Boris a durat doar puţin mai mult de zece minute.

3-1 Becker...

Următorul a fost Stefan Edberg. Nu, vreau să zic americanul Keith Anderson, îmbrăcat sportiv cu o bandană albă, pantaloni scurţi şi tricou, aducând aminte de nemesisul suedez al lui Becker. Doar sandalele deschise l-au dat de gol pe Andersen. Lupta lor nu a fost prea diferită de cea dintre Becker şi Edberg din anul trecut.

PCA09_10K_IJ2_4247.jpg
Becker şi Edberg, alias Keith Andersen

Becker şi-a croit drum spre o conducere la jetoane cu 2-1, punându-l pe Anderson pe linia de fund. După o pereche de doiari Becker l-a lăsat pe oponentul său cu ceva mai mult de 400 de jetoane. Dar din fericire pentru Edberg Andersen, acesta a contracarat, dublând de două ori pentru a egala situaţia, doar pentru a cădea din nou, înainte ca totul să se prăbuşească, punându-l pe Becker într-o poziţie precară, în pur stil epic al competiţiilor de pe Wimbledon.

Dar Boris s-a dovedit rezistent, devenind din nou agresiv pentru a închide meciul, bătând perechea de treiari a lui Andersen cu perechea sa de pătrari, încheind discuţia.

4-1 Becker...

În curând urma să fie 5-1. Jucătorul italian Stefano Busolin a completat tabloul, căzând în doar zece minute, completând un parcurs al lui Becker pe care doar puţini l-au prevăzut.

PCA va fi întărit mâine cu doar un jucător. Becker a plecat să joace cash înaintea apariţiei sale din Ziua 1B.

Aceasta e versiunea scrisă. Acum ascult-o din gura omului însuşi...


Urmăreşte PCA 09: Boris Becker în Battle Boris la PokerStars.tv (în engleză)

6 ianuarie 2009 14:48

2009 PCA: rezumat complet

Se pare că PokerStars Caribbean Adventure şi-a depăşit numele zilele astea. Practic este mai mult o extravaganţă decât o simplă aventură: nenumărate turnee, mii de jucători, milioane de dolari.

Abia am trecut de prima din cele şase zile şi am văzut deja suficientă acţiune pentru a ne ajunge până la sfârşitul lui 2009. Am demarat pe Insula Paradisului cu o şedinţă foto pentru World Cup of Poker de mâine, apoi 660 de jucători au umplut sala pentru ziua 1A a evenimentului principal de $10.000.


_MG_0558_Neil Stoddart.jpg
Suspecţii obişnuiţi, în stilul Team PokerStars Pro

Adaugă la aceasta o bătălie în nouă mâini pentru prietenii noştri veniţi dintr-un climat mai rece, cunoscuţi ca Nordic PokerStars Expedition, iar apoi a urmat Battle Boris, unde toţi cei prezenţi s-au luptat heads-up cu fostul campion de tenis Boris Becker pentru un loc în evenimentul principal.

Şi chiar dacă ne concentrăm doar pe acel mare dans, probabil că nu există loc suficient în spaţiul virtual pentru a observa toate subtilităţile unei zile complete de joc. În forma sa cea mai simplificată, iată povestea zilei 1a: 660 au început, 188 au rămas după opt niveluri de câte 75 de minute.

Din Team PokerStars Pro, următorii au rămas în viaţă pentru a mai lupta încă o zi: Marcin Horecki, Barry Greenstein, Greg Raymer, Vicky Coren, Tom McEvoy, Lee Nelson, Vanessa Rousso. Cel mai fericit dintre ei va fi profesionistul polonez Horecki, care a luat patru aşi pe drumul de la un short stack la peste 150.000. McEvoy are suficient iar Greenstein şi-a croit drum către un big stack.


PCA09_10K_IJG_2928.jpg
Lee Nelson



PCA09_10K_IJG_3176.jpg
Greg Raymer

De cealaltă parte, petrecerea s-a terminat, din păcate, pentru următorii: Daniel Negreanu, Luca Pagano, Chad Brown, Steve Paul-Ambrose, Joe Hachem, Alex Kravchenko şi Gavin Griffin. Fiecare a ieşit în diverse momente ale acestei nemiloase zile de competiţie.


PCA09_10K_IJG_3025.jpg
Joe Hachem

În Bahamas am fost însoţiţi şi de PokerStars Million Dollar Men, acei jucători de masă finală World Series care au câştigat o avere în noiembrie. Cu toate că Dennis Phillips şi Darus Suharto au plecat, Ylon Schwartz a urcat pe scara jetoanelor de la început şi a rămas acolo până la apus şi după.


PCA09_10K_IJG_3016.jpg
Ylon Schwartz

Mai târziu în această seară, sala s-a umplut cu brazilieni, ceea ce, în absenţa unui joc de fotbal, a unui soare arzător sau a unei pungi de alune, poate însemna doar un lucru: unul de-al lor prospera la mese.


PCA09_10K_IJG_3198.jpg
Felipe Ramos

Şi aşa s-a dovedit a fi, când calificatul PokerStars Felipe Ramos, anterior cunoscut ca primul brazilian care a câştigat în EPT, se îndrepta către un avantaj la jetoane spre sfârşitul zilei. Ramos a rămas acolo până când jucătorii au început să-şi adune jetoanele în această seară şi va petrece o zi la plajă mâine, simţindu-se foarte confortabil.


PCA09_10K_IJG_3225.jpg
Duoul aflat la conducerea clasamentului la jetoane, Marcin Horecki şi Felipe Ramos

De asemenea, printre liderii care îi stau în coaste lui Ramos se află David Baker, Jeff Madsen şi Courtland Twyman, toţi din Statele Unite. După ei mai există şi steaua căzătoare a PokerStars, George Danzer, din Germania, Ludovic Lacay şi Edward Sabat.


PCA09_10K_IJG_3211.jpg
Edward Sabat

Toţi aceştia vor reveni pentru ziua a doua de miercuri, dar nu înainte de a trece prin ziua de marţi, care va fi foarte similară cu cea de azi. Alătură-te nouă la ora 10am EST pentru startul World Cup, urmat de către ziua 1b a evenimentului principal.

Şi dacă ai chef să stai treaz toată noaptea, atunci n-ar strica să citeşti totul despre acţiunea zilei de azi, în oricare dintre următoarele link-uri rapide (în engleză).

Five years on Paradise Island
Party on
As big as it gets
Team PokerStars Pros
A peek at paradise
early musings
The online invasion
Honorary members of the team
A sample of the field
Fossilman on the up
A tale of two Gavins
Not the softest table
Of all the tables in the room, he sits down at mine
Some words with the Bear
The four corners
Fifteen minutes
D'Amato on the stump
PokerStars Columbus
A Polish drama
Post-dinner malaise
Raymer's vow
The Tom McEvoy experiment
Greenstein rising
Vamos Ramos

Numărul estimat de jetoane al câtorva jucători notabili poate fi găsit pe pagina cu numărul de jetoane . Acestea vor fi înlocuite în mod magic peste noapte cu numărătoarea completă oficială, atunci când aceasta devine disponibilă din partea oficialilor turneului.

Toate acestea sunt disponibile şi-n numeroase limbi indescifrabile, pe care poate îţi va face plăcere să dai click, în cazul în care le înţelegi. În acest caz, iată-legermană, suedeză, spaniolă, italiană, braziliană şi polonă. Umple-ţi cizmuliţele.

Toate fotografiile zilei de azi vin fie de la Joe Giron/IMPD sau de la Neil Stoddart - aşa cum vor veni în tot restul săptămânii. De asemenea, avem destule imagini filmate pe PokerStars.tv

Îţi mulţumim pentru atenţie şi te aşteptăm mâine cu mai multe informaţii din Paradis.

6 ianuarie 2009 13:24

Buller00 revine senzaţional şi câştigă Sunday Warm-Up!

Warm-Up 1.4.08.jpgPokerStars a încheiat sezonul sărbătorilor în stil mare, atrăgând din nou un număr impresionant de participanţi la turneul Sunday Warm-Up. Primul Sunday Warm-Up din 2009 a depăşit considerabil suma garantată, cei 4.103 jucători contribuind la un fond de premiere uriaş de $829.600. Cei care credeau că numărul înscrişilor va fi mic, datorită desfăşurării în aceeaşi perioadă a PokerStars Caribbean Adventure, în Atlantis, s-au înşelat amarnic, deoarece atât turneul Warm-Up, cât şi Sunday Million au înregistrat o participare foarte mare în acest început de an.

A fost nevoie de multe ore pentru a se ajunge la masa finală şi într-o îndelungată bătălie pentru fiecare mână, ultimii nouă rămaşi nu au irosit timpul şi au pus rapid jetoanele pe în mijloc. Warty31 a reuşit să intre la masa finală în ciuda unui stack foarte mic, însă el şi-a îmbunătăţit situaţia încă de la una din primele mâini ale mesei finale, atunci când, cu Ac-9c în mână, a fost plătit de către Drago0906 cu Qd-Jh care a tras la chintă după flopul 6c-10d-9d. Însă acestuia nu i-a mai venit nimic pe turn şi river (7h-Ah) astfel încât, cu două perechi, warty31 a câştigat potul şi l-a lăsat pe Drago0906 cu foarte puţine jetoane. În mâna imediat următoare acesta a mers all-in cu 3h-3c din blind-ul mic, după un raise preflop al lui IW1LLH1TN0Ts; acesta a dat call cu Kd-10c, iar pe masă au fost puse cărţile Qs-10h-Ad-5d-6h, care au făcut ca Drago0906 să fie primul eliminat de la masa finală, el încasând $6.646,86 pentru locul 9 obţinut.

După rapida dublare a jetoanelor la începutul mesei finale, warty31 părea determinat să lupte chiar pentru locul 1, însă el nu a putut compensa dezavantajul numărului totuşi relativ mic de jetoane, terminând doar al optulea. După un raise preflop din partea lui frtk, warty31 a mers all-in cu Qh-Qs şi era în avantaj atunci când frtk a dat call cu 10c-7s. Pe flop au venit Jc-10h-3c, formând o pereche pentru frtk care mai avea nevoie de ceva pentru a depăşi perechea de dame a lui warty31. Totul s-a decis pe turn, când a venit 7h; cum pe river a venit un 4h inutil pentru warty31, acesta a ieşit pe 8, cu un câştig de $10.257,50.

După o lovitură serioasă primită tot de la frtk, în urma căreia a rămas cu jetoane puţine, SrixXxon a căzut victimă liderului la jetoane, luetch1, terminând pe 7 ($16.412,00). SrixXxon a mers all-in preflop cu As-Js iar luetch1 a dat call cu 5h-5d, cei doi aflându-se astfel într-o cursă 50/50. Flopul l-a nimerit la fix pe luetch1, acesta făcând set cu 4h-5c-3d, astfel că SrixXxon deja avea foarte puţine şanse, având nevoie de un doiar pentru o chintă royală; iar atunci când pe turn şi river au venit 10s-Ah, acesta a trebuit să iasă de la masă şi astfel au rămas doar şase concurenţi.

Norocul lui frtk l-a părăsit atunci când acesta a forţat, imediat după prima pauză de la masa finală, dând all-in din small blind cu Jc-8s. Cum până la el toată lumea se retrăsese, totul depindea, pentru frtk, de mâna lui IW1LLH1TN0Ts din big blind. Iar atunci când aceasta s-a dovedit a fi o pereche de aşi, frtk s-a găsit într-o situaţie disperată. Pe flop au venit 7c-10d-2h, lăsându-i acestuia speranţa unei chinte, dar 3d de pe turn şi 8d de pe river nefiind de nici un folos, frtk a ieşit pe 6, încasând $24.618.

După câteva răsturnări de situaţie incredibile la jocul în cinci, LOGIST_14 a pierdut un pot important în faţa lui luetch1, ceea ce a făcut ca acesta să revină la conducere, în timp ce LOGIST_14 a rămas cu un stack foarte mic. Mergând all-in, câteva mâini mai târziu, cu Kc-Js în mână, acesta a primit call de la IW1LLH1TN0Ts, din small blind, cu Ac-3c. Acesta din urmă şi-a mărit avantajul după flopul 6h-Ah-Qh, iar 3h de pe turn a pecetluit soarta lui LOGIST_14 care, după irelevantul 9s de pe river, s-a ridicat şi a încasat cei $32.824 pentru locul 5. Jocul nu avea să se desfăşoare în 4, însă, decât pentru scurt timp, deoarece luetch1 i-a scos atât pe rbeckwith, cât şi pe IW1LLH1TN0Ts în aceeaşi mână, obţinând un avantaj la jetoane de aproape 6:1 înaintea jocului heads-up. Aceasta a fost de departe cea mai interesantă mână a mesei finale; rbeckwith a mers all-in preflop din poziţia de dealer şi i s-a dat call atât de către luetch1, din small blind, cât şi de către IW1LLH1TN0Ts, din big blind. Pe flop au venit Jh-8s-Qh, luetch1 fiind primul care a pariat. IW1LLH1TN0Ts a mers all-in cu As-Qc în mână, iar luetch1 a dat call cu Ah-10s, sperând la o chintă în gaură sau la o culoare runner-runner. Rbeckwith, cu 7d-7h în mână, avea deja şanse foarte mici, iar atunci când pe turn a venit 8h luetch1 avea şi un draw la culoarea nut. River-ul a fost 2h şi astfel luetch1 a reuşit să formeze culoarea dorită şi să îi elimine pe rbeckwith (locul 4 şi $41.030) şi IW1LLH1TN0Ts (locul 3 şi $49.236) dintr-o singură mişcare.

Aşadar, înaintea duelului final, luetch1 avea 35 de milioane contra 5,9 milioane de jetoane ale lui buller00. Acesta din urmă a propus o împărţire egală a banilor, ceea ce, dintr-un motiv sau altul, nu i-a convenit lui luetch1, astfel încât a început jocul heads-up. Buller00, mai în glumă, mai în serios, a declarat ostentativ: „atunci ai să pierzi." Şi gluma a devenit curând realitate, deoarece a fost nevoie de doar câteva minute de joc pentru ca buller00 să obţină avantajul la jetoane şi apoi de încă vreo câteva zeci de mâini pentru ca acesta să încheie conturile, după una din cele mai impresionante reveniri din ultimul timp, atunci după ce a mers all-in pentru ultima oară.

Luetch1 a dat raise din postura de dealer, iar buller00 a dat call, la adăpostul avantajului său la jetoane. Pe flop au venit 6s-4h-6c, iar buller00 a dat check. Luetch1 s-a aruncat în pot, iar buller00 a lovit cu un check-raise. Luetch1 s-a gândit puţin înainte să dea call, iar buller00 a mers imediat all-in, atunci când pe turn a apărut 5s. De data aceasta, luetch1 s-a gândit mai mult timp, după care, în sfârşit, a dat call având Ac-Jh în mână, buller00 scoţând la iveală 6d-3d şi aflându-se într-o situaţie excelentă, cu trei bucăţi. 10d venit pe river n-a mai contat iar luetch1, care condusese pe aproape întreaga durată a jocului la masa finală, a fost nevoit să se mulţumească cu locul al doilea şi cei $73.854 aferenţi. Astfel, buller00 a reuşit să revină după un dezavantaj enorm la jetoane, să preia conducerea şi apoi să câştige turneul, încasând pentru aceasta $105.857,40. După propriile spuse, cu care nu putem să nu fim de acord, o reuşită „de infarct"... Felicitări tuturor premianţilor acestui prim turneu Sunday Warm-Up din 2009 şi fie ca anul nou să fie unul la fel de prosper pentru voi toţi!

6 ianuarie 2009 11:13

Adjudecat! Primul Sunday Million 2009 câştigat de către stoledog

Sunday Million logo.jpgCe să faci în primul weekend din 2009... Să mergi la sală pentru a lucra la rezoluţiile Anului Nou, să citeşti o carte sau să petreci mai mult timp cu familia? Să fim serioşi, vorbim despre jucători de poker aici, iar cu un fond de premiere $1,5 milioane garantat, ei în mod sigur nu vor merge nicăieri fără computer şi acces la internet. Jucătorii au apărut în valuri în primul Sunday Million al noului an.

În total s-au înscris 8.504 jucători în prima duminică a anului 2009, creând un fond de premiere uriaş de $1.700.800. 1.260 dintre jucători vor lua o parte din acest premiu, după cum a fost demonstrat de către tobededope, jucătorul care a ieşit pe locul 1261 doar cu amintirea celor 3 ore şi 50 de minute de joc care au dus la eliminarea sa. RSRMCA a încasat apoi pentru locul 1260 $340,16 şi a deschis calea celor care au urmat.

A fost puţin înainte de începerea orei a 9-a a turneului când a urmat jocul mână pentru mână din nou, de data aceasta pentru a asigura dreptul a nouă jucători la un loc la masa finală. După cam 15 minute, devolveNZ a luat perechea de valeţi din mână în bătălie pentru turneul vieţii sale, dar a fost întâmpinat de perechea de aşi ai lui stoledog. Masa a adus trei şeptari, dând fiecărui jucător full, stoledog având full de şeptari cu aşi şi câştigând mâna, eliminându-l pe devolveNZ pe locul 10 cu $8.504,00.

Masa finală a început cu blind-uri de 150.000/300.000, ante 30.000 şi următoarea numărătoare de jetoane:

Locul 1: The Midget (4.759.579 în jetoane)
Locul 2: stoledog (21.146.264 în jetoane)
Locul 3: bukithepro (13.340.694 în jetoane)
Locul 4: aceskay (7.758.953 în jetoane)
Locul 5: USA_20080920 (9.613.727 în jetoane)
Locul 6: Fold Ü Phish (2.293.680 în jetoane)
Locul 7: simon1471 (4.366.848 în jetoane)
Locul 8: jayvedo (18.089.056 în jetoane)
Locul 9: Prom Queens (3.671.199 în jetoane)

2009 Sunday Million final table 01.04.09.JPG

Fără întârziere, prima mână a mesei finale a adus acţiune majoră. Fold Ü Phish care avea short-stack a pus all-in preflop cu Ah-9d, dar jayvedo a dat call din poziţia de big blind cu Ad-Th dominator. Masa a venit Kh-5d-7d-3s-5h, iar Fold Ü Phish a fost forţat să accepte locul 9 şi cei $11.905,60 aferenţi.

Nu mult după aceea, aceskay a pus all-in preflop cu 9c-8c şi cine să fie acolo, din nou, să dea call din big blind, decât jayvedo cu Ac-9d. Masa a adus o pereche pentru ambii şi o a doua pereche pentru jayvedo cu 6s-6h-As-Ks-Qd, iar aceskay a dispărut pe locul al optulea cu un premiu de $19.559,20.

Din nou, fără a trece prea mult timp, altă jucător a ieşit din turneu când jucătorul cu short-stack The Midget a pus all-in cu 8s-8h. Deşi jayvedo era big blind din nou, s-a întâmplat să fie Prom Queens, care a dat iniţial raise preflop, cel care a dat call cu Qd-Qc în mână. Masa a adus multe trefle pentru Prom Queens cu 2c-7c-Ac-9d-6c iar The Midget a fost eliminat (*oftând*) pe locul al şaptelea cu $29.764,00.

Războiul raise-ului preflop l-a făcut pe simon1471 să fie all-in preflop cu Ah-4d iar bukithepro a fost acolo cu Qc-7s. Flop-ul i-a dat o pereche mică lui bukithepro când a venit Jd-Ts-7c iar popii de pe turn şi river a întărit venitul, simon1471 fiind trimis pe bara virtuală pe locul al şaselea cu $42.520,00.

Totuşi, lucrurile nu stau pe roze pentru bukithepro. După o primă plusare de la stoledog la 1.299.999, bukithepro a dat call pentru a vedea venind 3c-2s-Ts pe flop. bukithepro a pariat 2,65 milioane, dar stoledog a pus all-in aproape 24 milioane. bukithepro a dat call la all-in pentru 8.774.392 cu Ks-Qs şi culoare, iar stoledog a arătat Ac-Kc. 9d de pe turn nu a făcut mare diferenţă, dar Ad de pe river a făcut sigur câştigul pot-ului de către stoledog. bukithepro a plecat pe locul cinci cu $59.528,00 pentru a-l face să se simtă mai bine.

A fost nevoie de ceva timp, dar jayvedo a primit o mare lovitură când mâna sa As-Qs a pierdut în faţa perechii de popi la all-in-ul lui Prom Queens, ceea ce l-a slăbit pe jayvedo. jayvedo a pus apoi cei 1.205.284 în pot-ul preflop cu Ah-8s, iar stoledog a dat call cu Qh-9s. Se părea că jayvedo ar putea fi în stare să-şi dubleze jetoanele până când au apărut cărţile pe masă. Masa a venit Qc-Qs-4c-9c-4d iar full-ul a fost al lui stoledog. jayvedo a luat locul patru şi cei $76.536,00 aferenţi.

Când a început acţiunea în trei jucători, aceştia au fost de acord să facă o numărătoare rapidă a jetoanelor gândindu-se la o posibilă înţelegere. Când administratorul s-a întors prima dată cu rezultatul numărătorii jetoanelor şi cu cifrele pentru înţelegere, Prom Queens a cerut un timp de gândire, apoi a cerut aproape $3.000 în plus din banii de premii. Fără a ezita, stoledog a fost de acord iar sumele înţelegerii oficiale au fost după cum urmează, cu $30.000 mai mult pentru eventualul câştigător:

stoledog (40.017.372 în jetoane) = $150.793,55
Prom Queens (35.701.174 în jetoane) = $150.000,00
USA_20080920 (9.321.454 în jetoane) = $108.182,93

Cu aceasta, jocul a fost reluat la mijlocul Nivelului 36. Nivelul de precauţie era încă mare printre cei trei, iar jucătorul cu short-stack USA_20080920 nu a plecat în linişte, el dublându-se prin stoledog cu pereche de aşi. stoledog a revenit, totuşi, iar când Prom Queens s-a decis să pună all-in în preflop, stoledog a fost cel care a dat call. Prom Queens a arătat Ac-Jd, dar stoledog a avut pereche de dame. Bătălia a început când ambii jucători au primit cărţi favorabile pe flop-ul Qd-9d-Jh, dar Tc de pe turn şi 2c de pe river l-au favorizat pe stoledog, în timp ce Prom Queens a fost trimis afară cu suma cu care s-au înţeles în valoare de $150.000,00 fiecare.

Acţiunea heads-up a început după cum urmează:

Locul 2: stoledog (37.737.092 în jetoane)
Locul 5: USA_20080920 (47.302.908 în jetoane)

stoledog a încasat consistent câteva pot-uri măricele pentru a prelua conducerea, obţinând un avantaj de 2:1 jetoane împotriva lui USA_20080920. Dar pe parcursul meciului, liderul la jetoane se va schimba de câteva ori. În sfârşit, o mână a decis turneul (cum se întâmplă întotdeauna). stoledog a dat raise iniţial la 2,4 milioane, USA_20080920 a dat raise până la 4 milioane iar stoledog a dat call pentru a vedea flop-ul venind 6s-9d-Ah. USA_20080920 a pariat 5 milioane jetoane, stoledog a dat raise la 21,6 milioane, iar USA_20080920 a împins all-in. stoledog a dat call şi a arătat Ts-9s cu pereche medie, în timp ce USA_20080920 a arătat As-3s cu pereche mare. Js de pe turn i-a dat lui stoledog mai multe aut-uri, iar Th de pe river i-a dat a doua pereche. USA_20080920 a fost eliminat pe locul al doilea cu suma din urma înţelegerii menţionată mai sus în valoare de $108.182,93.

stoledog a ajuns pe primul loc în primul Sunday Million din 2009 cu $180.793,55 cu care se poate mândri. Felicitări!

Rezultatele Sunday Million din 04/01/09:

Locul 1: stoledog ($180.793,55)*
Locul 2: USA_20080920 ($108.182,93)*
Locul 3: Prom Queens ($150.000)*
Locul 4: jayvedo ($76.536,00)
Locul 5: bukithepro ($59.528,00)
Locul 6: simon1471 ($42.520,00)
Locul 7: The Midget ($29.764,00)
Locul 8: aceskay ($19.559,20)
Locul 9: Fold Ü Phish ($11.905,60)

*sume conform înţelegerii a trei părţi

Pentru mai multe informaţii despre modul de calificare la următoarele turnee Sunday Million din 2009, vizitează pagina Sunday Million

5 ianuarie 2009 12:11

PCA 2009: A început petrecerea

"Voulez-vous coucher avec moi se soir?" Nu? Mi se pare normal. Şi iată de ce!

Întrebarea aceasta atât de retorică este pusă de nenumărate ori de către trupa de cântăreţi cu ocazia serilor de excese, însă acum nu este nicidecum un astfel de moment, în care să te mulţumeşti cu puţin. Te afli în Royal Deck la Atlantis Hotel and Resort din Paradise Island, Bahamas. Şi, dacă ai ajuns aici, înseamnă că nu îţi doreşti altceva decât primul loc.

Eşti aici deoarece ştii că sunt puse la bătaie două milioane de dolari pentru câştigătorul unui turneu de poker. Însă, desigur, nu e vorba de un turneu de poker oarecare, ci de PokerStars Caribbean Adventure (PCA). Iar câştigătorul acestuia nu se va duce la culcare cu nimeni în noaptea asta, pentru că nu de-asta ne aflăm aici. Este, până la urmă, cel mai important turneu de poker organizat vreodată în afara Statelor Unite, şi toată lumea o ştie.

Mâine, peste o mie de jucători vor încerca să îşi transforme imensul buy-in într-o sumă încă şi mai ridicol de mare. În seara aceasta, însă, toţi competitorii, împreună cu invitaţii lor, au luat parte la o petrecere tipică pentru Bahamas, cu dans, gustări şi băutură până în zori.

Un amic s-a dus la bar să ia nişte rom şi nici unul dintre noi nu s-a mirat să îl vedem întorcându-se cu o pălărie de pene în cap. O fată s-a plâns că îi era foame şi, imediat ce s-a întors şi a mai mers doi paşi, a dat peste toate felurile de mâncare pe care şi le putea dori. „Unde sunt jucătorii de poker?", a întrebat un nou-venit, după care, la rându-i, întorcându-se, l-a văzut tocmai pe Daniel Negreanu făcând o poză cu o turistă. Astfel că nimeni nu s-a mai obosit să-i răspundă. Aşa a arătat PCA aseară.
Aceasta e Paradise Island, acolo unde, noaptea trecută, s-a ţinut petrecerea de bun-venit a PokerStars. Şi dacă se îndoieşte cineva că ne-am distrat de minune, atunci fripturile, băuturile şi veselii lor consumatori stau mărturie pentru cea mai tare petrecere a jucătorilor de poker din lume.

Vedetele s-au ivit, pe rând, în preajma piscinei cu valuri artificiale a Royal Deck. Greg Raymer a avut ocazia să cunoască pretendenţii la coroana sa de Campion mondial, în vreme ce Joe Hachem se asigura că friptura era prăjită la nivelul de perfecţiune cerut tuturor bucătarilor de la Melbourne până la Nassau, iar Isabelle Mercier, Bill Chen şi Noah Boeken conversau voioşi cu oricine le ieşea în cale. Cam aceştia au fost cei pe care i-am putut recunoaşte din mulţimea de petrecăreţi, fiecare cu povestea lui.

Ştiu, însă, cu certitudine, că au fost şi alte vedete. Toţi componenţii Team PokerStars Pro se află aici, bucurându-se de frumuseţile din Bahamas. Şi ce au oare în comun Peter Eastgate, Ivan Demidov, Dennis Phillips, Ylon Schwartz, Chino Rheem şi Darus Suharto? Faptul că toţi, componenţi ai PokerStars Million Dollar Men, au venit aseară la petrecerea de bun-venit la cea mai recentă ediţie a PCA.

În cursul săptămânii ce urmează, sperăm să vă putem relata şi poveştile mai puţin cunoscute de aici. La PCA, oricine îşi poate scrie povestea cu litere de aur. Turneul principal începe mâine, odată cu turneul Battle Boris (Becker), şi vă vom ţine la curent cu ambele. Însă asta nu e nicidecum tot. Mai sunt turneul „battleship" al PokerStars, turneul High Rollers de 25.000$ , precum şi World Cup of Poker (Cupa Mondială la Poker), care se va desfăşura, şi ea, în spaţiul acestor şapte zile, cele mai intense zile de poker care s-au văzut vreodată.

Aşa că hai să îi iertăm pe acei petrecăreţi cu pălării de pene; să îi lăudăm pe chefliii care au înotat în rom; şi să ne scoatem pălăria în faţa festivalului de poker la care urmează să fim martori.

Turneul începe mâine la ora României 19:00 (12:00 ET). Ne reauzim atunci!

4 ianuarie 2009 19:24

World Cup of Poker: Echipa SUA este gata de apărarea titlului

Care este singurul lucru mai greu decât să ajungi în top?

Întreabă un atlet de top, un actor de primă clasă, un om de afaceri de success sau chiar şi un jucător de poker şi totţi îţi vor da acelaşi răspuns:

Să rămâi în top.

Anul trecut, Echipa SUA a plecat de la finala live World Cup of Poker având în bagaje trofeul de campioni şi premii de $100.000.

Echipa SUA 2007 la World Cup Team: Greg Raymer, Randy Principe, Tyler Netter, Shaun Deeb & John Kenlan

Acest an vor încerca repetarea performaţei într-un decor la fel de însorit ca anul trecut - Atlantis Resort din Bahamas. Aşteptările nu puteau fi mai mari pentru echipa SUA din acest an, compusă din doi jucători amatori în căutarea primului premiu major, la care se alătură doi dintre cei mai cunoscuţi şi de succes jucători online şi unul dintre cele mai cunoscute nume ale pokerului mondial.

Shaun "shaundeeb" Deeb a fost unul dintre cei cinci membri ai Echipei SUA de anul crecut care a câştigat titltul World Cup of Poker. Fiind în mod cert cel mai activ jucător de turnee multi-table de la PokerStars (şi, în acelaşi timp, unul dintre cei mai de succes), Deeb se află în prezent pe primul loc în Tournament Leaderboard Anual 2008; asta după ce în TLB 2007 a terminat tot pe locul 1, iar în TLB 2006 pe locul 3. Printre cele nu mai puţin de 24 de turnee PokerStars câştigate în 2004 se numără Evenimentul #25 WCOOP $320 Pot-Limit Omaha Rebuys pentru $144.112, Wednesday Quarter Million pentru $46.875 şi Sunday Warm-Up pentru $102.642. În vârstă de 22 de ani, Deeb are o foarte bună reputaţie şi în turneele de poker live, jucând foarte multe evenimente la World Series of Poker şi câştigând câteva locuri la evenimente EPT.

Shaun Deeb la World Cup of Poker IV

Un alt jucător cunoscut din TLB este Xthesteinx. Un jucător care joacă foarte multe turnee, acesta a terminat pe locul 3 în TLB 2007 şi pe locul 69 în TLB 2006. Acesta are victorii în turneele $109 Rebuy, $215 Rebuy, Nightly Hundred Grand şi Wednesday Hundred Fifty Grand.

Cel mai cunoscut nume al echipei va fi însă campionul din 2004 de la World Series of Poker şi membrul Team PokerStar Pro Greg Raymer. Acesta va fi prezent pentru a doua oară consecutiv la finala WCP alături de echipa SUA.

Cum a spus chiar el pe Blogul PokerStars, 'Premiul în bani la acest eveniment, chiar daca nu mic în sine, a fost mult mai mic decât premiul de 5 milioane de dolari câştigat la WSOP. Cu toate acestea, câştigarea acestui eveniment mi-a provocat o bucurie la fel de mare. Şi asta în primul rând pentru că îmi reprezentam ţara şi echipa.'

Primul dintre cei doi membri calificaţi în echipa SUA prin intermediul unui freeroll este Bruce "ba-detroit" Armstrong, de 62 de ani, din Michigan. Chiar dacă obişnuia să joace stud în anii '70, Armstrong a învăţat holdem acum doi ani. De curând a ieşit la pensie după o carieră de 43 de ani la Ford Motor Company şi acum are destul timp liber pentru a juca poker. În general joacă online la PokerStars, dar face şi 4-5 vizite pe an la Las Vegas pentru a juca turnee.

bruce-poker pic2.jpg

Bruce "ba-detroit" Armstrong


Armstrong ne-a spus că este bucuros să facă parte din echipă şi speră să câştige titlul. Dar chiar dacă echipa sa nu va câştiga, se va bucura de experienţa pe care o va avea.

Jarred Gabin.jpgJarred "J@M0K3Y!"Gabin. Jarred Gabin, din Los Angeles, a lucrat în industria IT în ultimii 10 ani, este logodit şi are doi copii. Gabin a învăţat poker acum cinci ani şi, datorită obligaţiilor familiale, joacă mai mult online. Un loc în bani în acest turneu ar însemna prima sa clasare în bani la un turneu de poker live.

Gabin a fost foarte entuziasmat când a fost întrebat despre finala din Bahamas.

'Toată această experienţă de până acum a fost incredibilă. De câteva zile sunt în al nouălea cer. Sunt foarte entuziasmat de faptul că o să mă întâlnesc cu unii membrii din Team PokerStars Pro şi de faptul că voi juca poker cu unii dintre ei. Şi faptul că acest turneu are loc într-o insulă tropicală nu e, iarăşi, deloc rău', a glumit acesta.

Suntem total de acord.

4 ianuarie 2009 19:22

World Cup of Poker: Echipa Mexicului ajunge pentru a doua oară consecutiv în finală

După ce a fost eliminată pe locul opt la ultima ediţie World Cup of Poker, Echipa Mexic s-a întors pentru a face o performanţă şi mai bună la finala de anul acesta. O echipă de patru oameni destul de diferiţi unul de altul vor încerca să reprezinte America Latină cât mai bine, sub steagul Mexicului. Unul dintre ei este inginer în industrie. Altul este vânzător de elicoptere. Un altul este un împătimit al jocului de şah, iar ultimul este prezentator la radio. În drumul lor către finala din Bahamas aceştia au trebuit să învingă Argentina, Peru, Chile, Columbia, Costa Rica, Guatemala, Uruguay, Venezuela şi Brazilia. Anul 2008 a fost unul exploziv pentru poker în America Latină. Iată-i pe cei patru care vor reprezanta Mexicul în Bahamas.

Jose Francisco Muñoz Osuna , aka "Pythomunoz" şi-a câştigat locul în echipa Mexicului din poziţia de lider al TLB-ul mexican. Originar din Mazatlan, tânărul de 21 de ani locuieşte încă împreună cu părinţii şi este student în domeniul ingineriei. Acum trei ani Pythomunoz juca turnee freeroll. Acum este un membru în clubul VIP având nivelul Supernova, datorită numărului mare de mâini pe care le joacă la mesele NLHE pe bani reali, în turneele SnG şi în turneele multi-table. Chiar dacă povestea sa este cu siguranţă una de succes, Pythomunoz încă vede pokerul ca pe un hobby.

pokerface.jpg

O victorie la World Cup of Poker ar reprezenta mai mult decât premiul obţinut, spune Pythomunoz. 'Mai mult decât premiul în bani, câştigarea titlului ar reprezenta cea mai mare recompensă pentru faptul că mi-am dedicat atâtea ore şi atâta efort pentru jocul de poker şi, pe lângă asta, aş demonstra şi că Mexicul are jucători de poker de clasă mondială', a spus acesta.

Alături de Pythomunoz se va afla şi deţinătorul locului doi în clasamentul TLB Mexic, David "dhubermex" Huber. Originar din Texas, Huber este în acelaşi timp un jucător de poker semi-profesionist şi prezentator radio în Mexico City. Căsătort şi cu doi copii, Huber şi-a construit bankroll-ul jucând foarte multe turnee NLHE turbo de tip SnG, jucând în mod obişnuit câte 16 mese simultan. A început să joace mai puţine turnee SnG în ultimul an şi de atunci joacă mai multe turnee multi-table.

Kingeorge63.JPGJorge "Kingeorge63" Lozano (în dreapta) s-a calificat în echipa Mexicului câştigând mai multe turnee freeroll. Căsătorit şi cu un copil, Lozano munceşte ca agent de vânzări şi este un foarte mare fan al fotbalului şi al curselor de maşini. A început să joace poker online acum trei ani după ce mulţi ani la rând a jucat cu prietenii, dar Lozano crede că succesul din poker se datorează unui alt joc - şahului, pe care îl practică de la vârsta de 7 ani.

Antoine "AntoineMex" Barriere a câştigat un freeroll de 1.200 de jucători pentru a ocupa un loc în echipa Mexicului la World Cup of Poker. În prezent Barriere locuieşte în Mexico City, unde lucrează pentru firma Eurocopter, dar este francez la origine şi a călătorit şi trăit în toată lumea - Madrid, Norvegia, Missoula (Montana). Barriere a jucat poker pentru prima dată acum doi ani la o reuniune de familie cu ocazia Crăciunului. În acel moment locuia încă la Paris şi a început să joace şi în sălile de poker din oraş. Datorită faptului că slujba sa l-a adus în Mexic, acesta joacă momentan în principal la PokerStars, dar din când în când face câte o excursie la Las Vegas pentru a juca câteva turnee şi puţin $1/2 no-limit.

Barriere aşteaptă cu nerăbdare turneul din Bahamas, nu doar pentru a discuta cu unii dintre jucătorii săi favoriţi, cum ar fi Humberto Brenes şi Bertrand "ElkY" Grospellier, dar şi pentru a se bucura de peisajele de-acolo.

'Sunt foarte entuziasmat gândindu-mă că o să înot cu delfinii. Şi că o să fac scufundări în apă puţin adâncă!', a spus acesta.

4 ianuarie 2009 19:20

World Cup of Poker: Viva Italia!


În 2008, jucătorii italieni de poker au avut evoluţii memorabile. Luca Pagano a fost votat Jucătorul Anului în EPT. Dario Minieri a câştigat prima sa brăţară în World Series of Poker, iar Max Pescatori pe cea de-a doua. San Remo a fost gazda primului turneu EPT din Italia şi, deşi americanul Jason Mercier a fost cel ce a câştigat titlul, trei italieni aveau să ajungă la masa finală în cea mai recentă etapă a turului, la Praga, Salvatore Bonavena fiind cel ce a triumfat, el prezentându-se înfăşurat în Il Tricolore pentru poza învingătorului.

Este, aşadar, normal faptul că, într-un an în care Italia a avut un asemenea impact asupra lumii pokerului, ea va reprezenta pentru prima dată Europa în finala Cupei Mondiale la Poker. Doi jucători calificaţi din freerolluri şi doi performeri ai Tournament Leaderboard vor călători la Bahamas pentru a încerca să mai adauge un trofeu în vitrina Italiei.

Cel care va conduce echipa în această bătălie va fi membrul Team PokerStars Pro şi, totodată, Jucătorul Anului în EPT, Luca Pagano. Deşi aceasta va fi prima sa participare la o Cupă Mondială, experienţa sa în turneele „live" este una îndelungată şi ar putea ajuta mult echipa ţării sale.

Pennisi "Omaruccio" Omar este, după spusele proprii, un „băiat de treabă din Sicilia" care, însă, nu este străin de lumea jocurilor de noroc. Ziua, el lucrează ca manager al unei firme producătoare de jocuri mecanice, iar noaptea îşi consumă pasiunea pentru pokerul online, jucând turnee de mai multe mese pe PokerStars.

Las Vegas 108.jpg

În ciuda unui start greoi, în ianuarie 2006, Omar a perseverat, iar în 2007 el a obţinut rezultate excelente în turnee, ajungând astfel pe locul al doilea în Tournament Leaderboard al Italiei. Lui Omar îi place foarte mult să călătorească şi el este nu numai foarte fericit să poată merge în Bahamas, ci şi intrigat de formatul Cupei Mondiale.

„Ceea ce mi se pare foarte interesant la turneul din Bahamas este faptul că el necesită munca în echipă - joci pentru ţara ta, iar victoria depinde foarte mult de evoluţia fiecărui membru al echipei. Ceea ce este complet diferit de celelalte turnee „live"," spune Omar. „O victorie în Cupa Mondială ar reprezenta un sentiment de nedescris şi o satisfacţie în plan personal extraordinară."

Michele "mm-mh" Migliori este reţinut când se aduce vorba despre trecutul său, preferând discreţia. Jucător amator timp de mai bine de un deceniu, Migliori şi-a câştigat locul în echipa Italiei prin intermediul clasamentului TLB. Deşi îi place jocul online, Migiori are şi o bogată experienţa în turneele „live", el jucând deja în trei turnee principale la WSOP şi obţinând premii la turneele Orleans Open, Foxwoods World Poker Finals şi Master Classics of Poker din Amsterdam.

mm-nh (1).JPG

Alături de cei doi selecţionaţi datorită poziţiei în TLB, în echipă se mai află şi jucătorul calificat din freerolluri Valeriano "BILLIKO" Bilancetti. Pe lângă jocul online, Bilancetti - în vârstă de 32 de ani - joacă adesea la o masă privată a cazinoului din San Remo.

tn_Io3.JPG

Cel care completează careul este Gerardo "gvilla2" Fabrizio, care şi-a început drumul către Cupa Mondială cu un loc în primii nouă într-un freeroll de calificare. Un electrician în vârstă de 23 de ani, el joacă poker de trei ani, însă a început să joace serios de-abia anul trecut, atunci când a devenit un participant activ la forumurile de strategie. Pe lângă jocul pe PokerStars, el joacă, de asemenea, frecvent, în turneele locale.

Care aspect al participării sale la turneul din Bahamas în atrage cel mai mult? „Fără îndoială, peisajele frumoase!", spune el.

PICT1078.JPG

Vor intra oare numele lui Migliori, Omar, Fabrizio şi Bilancetti în istoria pokerului italian, alături de ale lui Minieri şi Pagano? Vom vedea...

4 ianuarie 2009 19:18

World Cup of Poker: Echipa germană revine în finală

Ajutată de membra Team PokerStars Pro, Katja Thater, echipa germană a ajuns anul trecut în finala Cupa Mondială la Poker, însă a trebuit, din nefericire pentru ea, să se mulţumească doar cu locul al şaptelea. Acum, după ce nemţii au avut la start cinci echipe, echipa 1 a Germaniei se pare că va ajunge, din nou, în finală, tot cu Thater pe post de lider.

Da, aţi văzut bine - cinci echipe. Baza de jucători a nemţilor a crescut atât de mult încât, în loc să joace într-una din diviziile europene, Germania formează ea singură o divizie, precum Statele Unite sau Canada. Printre cei patru calificaţi ai noştri se află trei amatori şi un profesionist tânăr şi talentat; ei vor încerca să aducă titlul în Germania.

În vârstă de 20 de ani, Bastian "mados4k" Wulff a recunoscut el însuşi faptul că a fost extrem de norocos în meciurile de calificare freeroll care l-au adus în echipa Germaniei. După ce a învăţat, în urmă cu doar puţin timp, jocul, Wulff a jucat mai ales în turneele freeroll MTT de pe PokerStars, astfel că participarea la Cupa Mondială, din Bahamas, va reprezenta prima sa experienţă la jocul de turneu „live".

CIMG1087.JPG

Ca şi în cazul lui Wulff, experienţa de turneu a lui Peter "SmArTdOg1970" Schmidt se limitează, în mare, la jocul în freerolluri. Mecanicul auto în vârstă de 38 de ani din Esslingen este foarte entuziasmat de perspectiva nu numai a jocului pe scena mondială, dar şi de aceea de a-şi putea reprezenta ţara.

„Sunt foarte mândru să-mi reprezint ţara şi, până la urmă, câţi oameni pot spune că, măcar o dată în viaţă, au avut şansa de a câştiga un campionat mondial?" a declarat Schmidt.

Peter_gross.jpg

La 40 de ani, Georg "josha45" Geissler şi-a câştigat locul în echipa germană prin intermediul statutului său din TLB 2007. Căsătorit de 14 ani şi având trei fiice, Geissler lucrează ca vice-preşedinte de marketing pentru o companie producătoare de tehnologie avansată. El a descoperit PokerStars în 2006 şi acum joacă, de asemenea, în fiecare săptămână, într-un cazinou din Wiesbaden. Geissler este cu atât mai fericit de ocazia de a merge la Bahamas deoarece, anul trecut, el a câştigat un loc pentru turneul PCA, însă nu a putut participa datorită problemelor de sănătate. Anul acesta, el aşteaptă cu nerăbdare să se bucure de clima călduroasă din Bahamas şi va reprezenta Germania la Cupa Mondială cu gândul la bunica sa, care a murit de curând.

„Ar fi (fost) absolut încântată, deoarece ea întotdeauna m-a susţinut, fiind şi ea o pasionată jucătoare de cărţi şi, totodată, cea care m-a învăţat jocul când eram mic," povesteşte Geissler.

Ultimul nostru jucător este Thomas Boekhoff, calificat tot prin intermediul TLB, şi care a intrat pentru prima oară în atenţia mass-media odată cu impresionantul loc 14 obţinut la Marea Finală EPT de la Monte Carlo, în 2008, succes pentru care a încasat 76.000€. Jucătorul în vârstă de 21 de ani s-a apucat de poker în 2006, renunţând în scurt timp la studii pentru a se dedica unei cariere de profesionist. Adesea, el poate fi văzut jucând la 40 de mese în acelaşi timp.

Boekhoff a recunoscut că nu îi este foarte cunoscut statul-insulă pe care urmează să îl viziteze. „Nu ştiu foarte multe lucruri despre Bahamas, eu credeam, sincer, că e undeva pe lângă Noua Zeelandă - dar sper să petrec nişte zile plăcute acolo," a spus el.

Soare. Nisip. Apă cristalină. Băuturi din fructe. Jocuri pe bani mulţi. Asta e tot ce trebuie să ştii.

4 ianuarie 2009 19:17

World Cup of Poker: Echipa Nova Scoţia se încălzeşte pentru finală

Temperatura la Halifax, Nova Scotia (Canada) este cam de 14 grade Fahrenheit (-10 grade Celsius). Ninge şi bucăţi de gheaţă plutesc prin apele oceanului care înconjoară mica provincie de pe coasta de est a Canadei. În doar câteva săptămâni patru norocoşi locuitori din Nova Scoţia vor părăsi acest peisaj îngheţat pentru a se îndrepta către însoritele plaje din Bahamas, unde calităţile lor de jucători de poker vor fi puse la încercare în cadrul finalei World Cup of Poker.

Echipa Nova Scoţia nu a avut însă un parcurs uşor în drumul lor către finală, împotriva celorlalţi reprezentanţi ai Canadei. Un mare număr de jucători de poker de top s-au născut sau trăiesc în Canada, cum ar fi Mike "Timex" McDonald, Matt "ch0ppy" Kay şi membrii Team PokerStars Pros Daniel Negreanu, Isabelle Mercier şi Steve Paul-Ambrose.

Negreanu va fi căpitanul echipei Canadei în Bahamas. Acesta va fi al doilea an al său la finala World Cup of Poker şi va conduce o echipă plină de jucători talentaţi.

Negreanu împreună cu Echipa Canadei 2007

Dennis "dendoggone" Hamlin s-a calificat la World Cup din postura de deţinător al locului 2 în clasamentul PokerStars Tournament Leaderboard Nova Scotia. Căsătorit şi având doi copii, Hamlin este un programator care joacă poker în timpul liber. A învăţat să joace poker prin turnee freeroll, câştigând la un moment dat un freeroll de 7.700 de jucători care i-a dat un bankroll de start. Joacă jocuri de poker pe bani de aproximativ doi ani.

Succesul online al lui Hamlin a provocat câteva întrebări din partea prietenilor săi. 'Lumea mă întreabă cum pot învăţa poker mai bine şi de fiecare dată îi îndrept către PokerStars.com şi le spun că acolo pot învăţa cel mai bine jocul.'

Coechipierul lui Hamlin, Matthew "lobstrman29" Muise a fost sunat într-o zi de un reprezentant PokerStars pentru a fi întrebat dacă doreşte să facă parte din Echipa Nova Scoţia la World Cup of Poker. Tată a trei copii, acesta a acceptat oferta fără nici o ezitare. Chiar dacă joacă poker online de cinci ani, Muise nu a ajuns niciodată într-un casino, experienţa sa de poker live fiind limitată la jocurile cu prietenii.

'Ar fi foarte bine pentru Canada să câştige primul său titlul World Cup of Poker printr-o provincie mică precum Nova Scoţia', a spus Muise.

Wanda "AK**QUEEN**" Whitlock şi-a câştigat locul în Echipa Nova Scoţia printr-un satelit pe bază de credite FPP. Whitlock are doi fii maturi şi joacă poker la PokerStars de patru ani. Chiar dacă acesta este primul său turneu live, ea încurajează pe ceilalţi să-şi urmărească visele în ceea ce priveşte realizările din poker.

'Este posibil pentru oricine să paricipe într-un turneu atât de prestigios. Tot ce trebuie să faci este să crezi', a spus Whitlock.

Aceşti trei jucători, alături de born_in53, calificat printr-un freeroll, vor încerca să facă istorie la WCP. Pentru Canada şi pentru provincia lor.

4 ianuarie 2009 19:14

World Cup of Poker: FossilMan se întoarce pentru a apăra titlul World Cup of Poker

Membrul Team PokerStars Pro Greg Raymer se pregăteşte să ajute echipa SUA să-şi apere titlul PokerStars World Cup of Poker. În doar câteva săptămâni, Raymer şi echipa SUA vor ajunge în Bahamas pentru finala World Cup of Poker. Greg a făcut parte din echipa SUA când aceasta a câştigat titlul în 2007. L-am rugat să ne spună câteva cuvinte despre acest eveniment.

de Greg Raymer

Evenimentul PokerStars.com World Cup of Poker este unul deosebit. Nu am putut juca în primele ediţii ale acestui eveniment, dar am avut norocul de a fi rugat să fiu membru al echipei pentru turneul de la Barcelona din 2007. Deja eram în drum spre Barcelona pentru evenimentul EPT care are loc acolo şi astfel am fost rugat să rămân pentru a juca în finala WCP alături de echipa SUA.

Turneul World Cup of Poker este unic, cei patru membri ai fiecărei echipe câştigându-şi locul în echipă printr-o serie de turnee freeroll sau clasându-se în primele două locuri în TLB-ul anual de la PokerStars. În 2007 Tyler Netter a fost liderul TLB şi căpitanul echipei, iar Shaun Deeb s-a calificat şi el tot prin intermediul TLB. Câştigătorii celorlalte două locuri au fost Randy Principe şi John Kenlan. Aceşti patru jucători au avut misiuni foarte dificile, învingând pe parcurs o mulţime de reprezentanţi ai altor ţări.

Asta pentru că, chiar dacă te-ai calificat în echipa ţării tale, tot trebuie să te lupţi cu celelalte echipe pentru a ajunge să joci finala, şi exact asta au făcut ei în 2007. Abia după ce au câştigat locul în finală am fost rugat şi eu să particip în turneul de la Barcelona.

Odată ajuns în Barcelona am început să vorbim despre strategia echipei. Aceasta este cheia câştigării unei competiţii pe echipe. Într-un turneu obişnuit poţi urma una dintre cele două strategii principale - să joci pentru primul loc sau pentru un loc în bani. Într-o competiţie pe echipe însă este faorte important să-ţi formulezi strategia în aşa fel încât să maximizezi şansele echipei de a avansa în turneu.

Astfel că este foarte diferit să joci pentru o echipă comparativ cu jocul pentru tine însuţi. Dacă iau o decizie corectă, dar la limită, într-un turneu şi sunt eliminat voi fi dezamăgit pentru eliminare, dar voi fi bucuros pentru decizia mea pentru că ştiu că a fost cea corectă. Într-un joc pe ehipe însă te simţi ca şi cum ai dezamăgit pe toată lumea şi acest sentiment este mai persistent. Precum spuneam, cheia este stabilirea unei strategii de comun acord, astfel încât să ştii că atunci când iei o decizie faci acelaşi lucru pe care l-ar fi făcut şi ceilalţi membri ai echipei.

De asemenea, mulţi jucători pot deveni prea emoţionaţi. Este esenţial să vă susţineţi unii pe alţii în cadrul echipei, să luaţi pauze de consultare, time-out-uri, pentru a calma un jucător care nu se simte prea bine şi pentru a-l încuraja. Odată ce acel jucător conştientizează din nou faptul că vă reprezintă pe toţi, de obicei nu va avea nici o problemă în a-şi redobândi controlul şi de a juca cât de bine poate.

Cel mai important lucru pe care l-am făcut în 2007 a fost exact acest lucru - ne-am încurajat unul pe altul. Eram în mod clar cel mai experimentat membru al echipei la turnee live şi nu am ezitat deloc să spun tot ce ştiam pentru a-mi ajuta coechipierii. Pe lângă asta, Tyler şi Shaun jucaseră mii de turnee online şi ştiau strategia de bază care trebuie abordată într-un turneu. De asemenea, cei doi i-au ajutat şi pe ceilalţi doi membri ai echipei, ambii jucători buni dar cu mult mai puţină experienţă. Ne-am formulat strategia ca o echipă, ţinând cont de structura turneului. Acest lucru, şi câteva cărţi norocoase, ne-au purtat către victorie.

A fost un sentiment deosebit să-mi reprezint ţara, un lucru pe care nu-l mai făcusem până atunci. Premiul pe care l-am câştigat la acest eveniment, chiar dacă nu unul mic, a fost mult mai mic decât cele 5 milioane de dolari pe care le-am câştigat la WSOP. Cu toate acestea, câştigarea acestui eveniment mi-a provocat o bucurie la fel de mare. Şi asta în primul rând pentru că îmi reprezentam ţara şi echipa.

Vom avea relatări live de la World Cup of Poker începând cu 6 ianuarie 2009 pe Blogul PokerStars.

4 ianuarie 2009 19:10

World Cup of Poker: Vin englezii!

Echipa Irlandei a ajuns la finala World Cup of Poker IV, Anglia a făcut acelaşi lucru cu un an mai devreme, iar Scoţia înaintea Angliei. În 2009 însă aceste trei naţiuni vor apărea împreună sub forma Echipa Regatului Unit.

Conform regulilor World Cup of Poker, Echipa Regatului Unit (UK) a primit un bilet automat pentru finală şi va fi reprezentată de membra Team PokerStars Pro Vicky Coren, de doi jucători calificaţi prin intermediul turneelor freeroll, de un lider TLB şi de încă un jucător enigmatic a cărui identitate nu a fost încă determinată.

Pentru toţi cei care urmăresc turneele de la PokerStars, numele 'allinstevie' ar trebui să fie cunoscut. Originar din Omagh, din Irlanda de Nord, tânărul de 26 de ani Stephen Devlin este unul dintre jucătorii de top din UK, având la activ victorii în turneele $109 NLHE freezeout, $55 NLHE deep stacks şi $25k garantat în 2008. Cel mai mare premiu obţinut în 2008 a fost în Sunday Warm-Up pe 31 august, când a terminat pe locul 7, pentru un premiu de $21.000. Un înfocat fan al celor de la Manchester United, Devlin a jucat şi destule turnee live, precum evenimente EPT, WSOP şi Evenimentul Principal PCA de anul trecut.

Care e lucrul care-l entuziasmează pe Devlin (în stânga în poza de mai jos) cel mai mult când se gândeşte la Bahamas? Vremea, desigur. 'E foarte frig aici deocamdată', ne spune el despre iarna irlandeză.

PS2-StevenEric-795339.JPG

Lui Sean "N!GHTMAR3" Flaherty, calificat printr-un freeroll, îi place foarte mult să pretreacă timp cu prietenii săi şi să joace poker online. Flaherty a început să joace poker după ce a urmărit un turneu televizat şi şi-a făcut cont la PokerStars. Finala World Cup of Poker va fi prima experienţă de poker live a lui Flaherty.

Tot printr-un freeroll s-a calificat şi Derek "Purr of Aces" Morris. Un veteran al pokerului online, Morris a reprezentat de două ori Marea Britanie la World Cup of Poker. Morris are 39 de ani, trăieşte în Lancashire, munceşte la o tipografie şi spune că are peste 400 de mese finale la PokerStars. Ca şi coechipierul său Stephen Devlin, Morris are foarte multă experienţă de poker live, concurând în două evenimente EPT, un eveniment WPT şi în foarte multe turnee din cadrul Grosvenor U.K. Poker Tour.

bahama kid.jpg

Morris cu un locuitor din Bahamas pe care l-a întâlnit la PCA


Când a fost întrebat despre săptămâna pe care o va petrece în complexul Atlantis, Morris a spus - 'Sunt nerăbdător să vad vremea de acolo, să înot în jurul insulei şi să beau câteva cocktail-uri. Fiica mea este însă dezamăgită că Jonas Brothers vor avea un concert în Atlantis cu două săptămâni înainte de sosirea noastră. Ruşine PokerStars!', a glumit el.

4 ianuarie 2009 19:09

World Cup of Poker: Poate echipa Poloniei împiedica echipa Americii să repete performanţa de anul trecut?

Echipa Poloniei nu este la prima prezenţă la finala WCP. Fiind condusă de Philip Hilm, echipa Poloniei a câştigat World Cup of Poker 2006 la Barcelona, învingând echipa SUA condusă de Tom McEvoy. Doi ani mai târziu sunt din nou în finală, după ce au învins pe parcurs Austria, Belarus, Danemarca, Esotnia, Finlanda, Irlanda, Olanda, Slovenia şi Turcia în Divizia Europa II. Jucătorii BartekPL şi morderbest, calificaţi prin turnee freeroll, se vor alătura primilor doi clasaţi în TLB-ul polonez pentru a vedea dacă vor putea repeta perfomanţa de acum doi ani.

Polonezul Borys313 este un jucător de success de Omaha 8 or better care joacă şi foarte multe turnee de tip SnG. Este preactic o maşină de câştigat puncte VPP, jucând până la 24 de mese simultan în încercarea de a devenit membrul Supernova Elite. Borys313 a făcut prima depunere de $50 la PokerStars în 2005, jucând $0.10/$0.25 O8. În martie 2008 juca în mod frecvent la mese $10/$20 PLO8 şi $75/$150 limit O8. Probabil fără nici o teamă la masa de joc, Borys313 a pariat o dată (sau aşa se spune) jumătate din bankroll-ul său pe un bluff în trei timpi într-un joc Omaha live. Din fericire pentru el, oponentul s-a gândit foarte mult timp şi a făcut fold! După ce a suferit câteva suişuri şi coborâşuri jucând limite mai mari, Borys313 a decis să joace pentru o perioadă la limite puţin mai mici, putând fi găsit în principal la mesele $5/$10 PLO8 sau jucând turnee SnG heads-up.

DSC_0086.JPG

Clasarea lui Pawel "kAmIkAdZeEe" Chimmel în TLB-ul polonez i-a asigurat locul în Echipa Poloniei de acest an. Originar din Tomaszow Lubelski, Chimmle stă acum în Varşovia unde locuieşte împreună cu prietena sa şi fratele său. Pokerul a reprezentat o importantă parte a vieţii sale în ultimii 4-5 ani. Preferând să joace pot limit Omaha, Chimmel a evoluat de la limite foarte mici până la limite extrem de mari. Este, de asemenea, şi un obişnuit al turneelor de poker live, jucând în mai multe turnee EPT şi în Evenimentul Principal WSOP.

zelik2-3.jpg

Vorbind despre jocul de poker în Polonia, Chimmel ne-a spus: 'Popularitatea jocului a crescut şi ne aşteptăm să crească spectaculos în curând, în special după succesul lui Marcin Horecki'. Horecki s-a alăturat Team PokerStars Pro la începutul anului 2008.

Vor putea polonezii să se opună americanilor? Da, dacă Chimmel va putea să facă un joc bun.

'Echipa Poloniei a câştigat acum doi ani, deci aşteptările sunt mari şi vrem să arătăm că acea performanţă nu a fost o întâmplare'.

4 ianuarie 2009 19:06

World Cup of Poker: Neo-zeelandezii se pregătesc pentru debutul în finală

Echipa Noii Zeelande a trebuit să fie mai bună decât, se poate spune, restul lumii pentru a se califica la finala World Cup of Poker. Asta pentru că Noua Zeelandă a făcut parte din divizia 'Restul Lumii', de unde au mai făcut parte Armenia, Australia, China, Japonia, Coreea, Liban, Filipine, Africa de Sud şi Taivan.

Anul acesta este primul în care echipe Noii Zeelande va juca în finala WCP, iar componenţii echipei sunt un jucător de poker profesionist, un bancher, un fotograf şi un student în economie.

Nick "bismillahno" Webb nu este la prima apariţie la World Cup of Poker, fiind căpitanul echipei Noii Zeelande în 2006. Webb, care în prezent este un trader în domeniul bursei, a început să joace poker pe când era dealer de blackjack, în 2004. A descoperit PokerStars la puţin timp după aceea şi a făcut o mică depunere. Webb a fost unul dintre norocoşii care nu vor mai face o altă depunere, transformând cei câţiva dolari într-un bankroll consistent. Jucând în special turnee multi-table, Webb a câştigat TLB-ul neo-zeelandez în 2006 şi 2007, asigurându-şi poziţia de căpitan al echipei sale pentru World Cup of Poker.

Nick Webb.JPG

Câştigarea finalei din Bahamas ar fi ceva extraordinar pentru Webb. 'Ar fi.. foarte frumos să mă pot numi campion mondial. Suntem o ţară mică şi încercăm să ne batem de la egal la egal cu ceilalţi în multe domenii. Aş fi foarte bucuros să pot continua această tradiţie', ne-a spus Webb.

Richard "rjmgrace" Grace este originar din Noua Zeelandă, dar acum se află în Londra, într-o vacanţă prelungită cu soţia sa prin Europa. Un jucător de top de Magic: the Gathering, Grace a început de curând să joace poker şi face acest lucru în mod prefesionist de nouă luni. Grace este, de asemenea, cel mai experimentat jucător de poker live al echipei, jucând la World Series of Poker în ultimii patru ani.

Rat Poker.jpg

Fiind un împătimit al acestui sistem de joc pe echipe, Grace speră ca World Cup of Poker să crească popularitatea pokerului. 'Pur şi simplu este mai palpitant pentru toţi cei implicaţi şi crează situaţii mai interesante, iar pe lângă asta elimină tendinţa naturală de egoism caracteristică jocului din turnee. Vă puteţi imagina o echipă de cinci oameni la un turneu WSOP cu buy-in de $50k? Aşa ceva ar fi extraordinar!', ne-a spus acesta.

Jordan "Jubinator" Bryant a jucat în turneele de calificare pentru echipa Noii Zeelande fără să se aştepte la ceva special, dar odată ce s-a găsit între ultimii 25 de jucători a început în sfârşit să creadă că se poate califica în primii 9, de unde ar fi avansat la următoarea rundă. A făcut acest lucru şi într-un final a câştigat unul dintre două locuri din echipa Noii Zeelande destinate jucătorilor calificaţi prin turnee freeroll. Bryant a terminat de curând anul II la Victoria University of Wellington, unde studiază economia. Joacă la PokerStars de aproximativ doi ani, în primul rând $3/$6 limit hold'em şi $0.25/$0.50 no-limit hold'em.

moo 264.jpg

Wayne "El Wayneo" Lo, din Wellington, s-a calificat şi el tot prin intermediul turneelor freeroll. Fotograful de 25 de ani joacă poker de 18 luni şi speră să înveţe câteva lucruri de la membrii Team PokerStars Pro pe care-i va întâlni în Bahamas.

'Simplul fapt de a-ţi reprezenta ţara într-un astfel de turneu este palpitant, dar pe lângă asta te poţi întâlni cu jucători de top de la care poţi învăţa foarte multe lucruri', a spus Lo.

PA230077.JPG

Lo speră că o victorie a ţării sale la WCP va încuraja mai mulţi neo-zeelandezi să joace poker. 'Mă rog ca o eventuală victorie a noastră la World Cup of Poker să aibă un efect asupra jucătorilor din ţara mea comparabil cu efectul Moneymaker', a spus acesta.

'O să profit de această oportunitate pentru a mă relaxa şi distra în Caraibe, mulţumită PokerStars. Cărţile vor decide campionul aşa că voi juca cât de bine voi putea şi sper să nu-mi dezamăgesc coechipierii.'

4 ianuarie 2009 19:03

World Cup of Poker: Echipa Letoniei sărbătoreşte prima apariţie în finală

Acum doar câteva săptămâni, finala diviziei Europa III s-a încheiat cu o egalitate, atât Spania cât şi Letonia obţinând câte 43 de puncte. Câştigătorul avea să fie decis de un meci de departajare, care avea să fie jucat în sistem heads-up.

Reprezentantul Letoniei a fost Partorg, din Riga, iar după un meci maraton de 152 de mâini acesta l-a învins pe reprezentantul Spaniei, VARICO, şi astfel Letonia va apărea pentru prima dată la finala WCP.

Pe lângă Partorg, alţi doi jucători amatori şi-au câştigat locurile în echipă prin intermediul unor turnee freeroll foarte disputate, iar unul dintre cei mai buni jucători de turnee live ai Letoniei se va alătura şi el echipei în drum spre Bahamas. Va putea această echipă de jucători nu foarte cunoscuţi să învingă echipe cu tradiţie la WCP, cum ar fi SUA, Polonia şi Germania?

Partorg, din capitala Letoniei, Riga, şi-a câştigat locul în echipă prin clasarea pe locul 1 în TLB-ul leton, Latvian Tournament Leaderboard. Doar în 2008, jucătorul de 34 de ani a câştigat trei turnee, în tipuri diferite de poker - Omaha, Omaha 8 şi no limit holdem. Printre zecile de mese finale ale sale se numără şi clasări foarte bune în turnee cu foarte mulţi participanţi, cum ar fi NLHE $109 Rebuy, turneul de $22k garantat şi turneul de $32 garantat, în fiecare obţinând premii consistente.

Ivanovs_team_Latvia.JPG

Juris Sacains a primi o invitaţie specială din partea PokerStars pentru a-şi reprezenta ţara la World Cup of Poker. Un jucător live de succes, Casino Olympic din Riga este preactic o a doua casă a sa, clasându-se de numeroase ori în bani în turneele de pot limit Omaha şi no limit holdem care au loc de câteva ori pe lună. Jucătorul de 44 de ani joacă poker de doar doi ani, dar nu a renunţat la slujba sa de zi cu zi, în domeniul anvelopelor auto, preferând, ca mulţi alţi letoni, să joace poker doar pentru distracţie.

După cum indică şi ID-ul său de utilizator, Ance "missjazz83" Laganovska are o pasiune pentru jazz şi speră că o clasare bună la World Cup of Poker să-i acorde mai multe libertate financiară pentru a-şi urma visul de a scrie şi interpreta propriile melodii. Ca şi cel de-al patrulea membru al echipei din Letonia (BuTut?), Laganovska şi-a câştigat locul în echipă prin intermediul unui freeroll. Ance, în vârstă de 24 de ani, are o diplomă în IT şi momentan lucrează ca un inginer programator la o fabrică de electronice.

Ance_Laganovska.jpg

Laganovska a început să joace online acum 2-3 ani şi s-a întâlnit cu câţiva prieteni letoni care organizează în mod regulat jocuri pe bani în oraşul ei natal. Chiar dacă spune că datorită pokerului online şi-a îmbunătăţit calităţile de jucător, Leganovska preferă emoţia jocului live şi de-abia aşteaptă să joace în Bahamas.

"Am văzut asemenea lucruri doar la TV şi îmi doresc foarte mult să ajung şi eu acolo", a spus ea emoţionată.

BuTut?, de 21 de ani, este celălalt membru al echipei care şi-a câştigat locul în echipă printr-un freeroll.

Acesta joacă poker de aproximativ 2 ani şi jumătate şi spune că este foarte mândru să-şi reprezinte ţara într-un turneu atât de prestigios.

dmitrijs kurcins team latvia.jpeg

4 ianuarie 2009 19:01

PCA 2009: Cinci ani în Insula Paradisului

Complexul Atlantis Resort and Casino este cea mai mare destinaţie turistică din Caraibe. Se întinde pe aproape tot cuprinsul plajei din Insula Paradisului şi este atât de mare încât cei aflaţi la prima vizită aici se rătăcesc aproape de fiecare dată în prima lor zi. Din fericire Atlantis nu este un loc unde să vrei neapărat să ai abilităţi extraordinare de orientare. Nu este o exagerare să spunem că nu puţini ar vrea să se rătăcească pe aceste meleaguri, fără a mai vrea să fie găsiţi.

După ce a organizat prima ediţie a Caribbean Adventure pe un vas de croazieră în 2004, PokerStars şi-a dat seama că acesta este un eveniment cu totul deosebit. Organizatorii celui mai mare turneu din Caraibe şi-au dat seama că nu va mai fi loc pentru toată lumea pe un vas de croazieră la următoarele turnee. Şi astfel PokerStars a ajuns la Atlantis. În 2005 PokerStars a închiriat o sală nu foarte mare şi a încercat să convingă autorităţile că pokerul era o idee bună. Acel prim an de joc la Atlantis a marcat atâtea premiere încât este imposibil să le enumerăm pe toate. Cel mai notabil lucru este probabil faptul că atunci s-a jucat prima mână de poker live din Caraibe. Jocul $10/$20 limit hold'em a captat atenţia tuturor celor din sala de joc. Un A-T de roşu a învins o pereche de popi pe river. Şi de atunci istoria a început să fie scrisă, până în prezent.

PokerStars Caribbean Adventure a furnizat învingători foarte cunoscuţi, cum ar fi Gus Hansen, John Gale, Steve Paul-Ambrose, Ryan Daut, şi Betrand "ElkY" Grospellier. Victoria lui ElkY din 2008 a avut loc într-un eveniment cu peste 1.000 de participanţi, cei mai mulţi calificându-se prin intermediul PokerStars. Jucând într-unul dintre cele mai mari turnee din afara SUA, ElkY a câştigat turneul şi un premiu de 2 milioane de dolari.

Evenimentul din acest an promite să fie şi mai mare. Atlantis a pus la dispoziţie cea mai mare sală a sa.

PokerStars a făcut din PCA mai mult decât un simplu turneu. Este practic un festival de poker. Pe parcursul săptămânii următoare vei fi martor nu la un eveniment principal uriaş, ci şi la alte câteva turnee mari, cum ar fi $1.000, $2.000 şi $5.000 No Limit Hold'Em.

Încă o dată, vei fi martor la popularul eveniment World Championship of Battleship Poker (creat la PCA 2006) şi la finala live World Cup of Poker.

Şi dacă asta nu e tot, vei putea urmări şi un eveniment cu totul nou la PCA. PokerStars va organiza un turneu de $25.000 high roller între 8 şi 9 ianuarie, în care se vor duela unele dintre cele mai mari nume ale pokerului mondial.

La începutul sezonului EPT, PokerStars a organizat saminarul de poker PokerStars Poker Camp la Barcelona. Acum vei putea să participi la acest seminar şi în cadrul PCA, unde vei fi martor la discuţii despre poker şi analize de mâini făcute de către unii dintre cei mai buni jucători de poker din lume.

În sfârşit (dacă tot ce-am enumerat până acum nu a fost destul), vei putea să-l urmăreşti pe Boris Becker duelându-se cu jucători PokerStars în cadrul evenimentului Battle Boris.

Întregul festival va fi încadrat de două petreceri marca PokerStars - cu mâncare delicioasă, băuturi fine, muzică de bună calitate şi cu o multitudine de jucători de poker de elită, inclusiv toţi membrii Team PokerStars Pro. Pe parcursul următoarelor 24 de ore îi vom urmări pe aceştia ajungând în Atlantis, pierzându-se în mulţime şi reapărând la timp pentru a juca în evenimentul principal.

Blogul PokerStars va oferi relatări non-stop începând cu petrecerea de bun venit de mâine seară şi până la ultimul river care va fi aşezat pe masă. Nu uita să ni te alături pentru unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de poker ale lumii.