World Cup of Poker: Viva Italia!

|


În 2008, jucătorii italieni de poker au avut evoluţii memorabile. Luca Pagano a fost votat Jucătorul Anului în EPT. Dario Minieri a câştigat prima sa brăţară în World Series of Poker, iar Max Pescatori pe cea de-a doua. San Remo a fost gazda primului turneu EPT din Italia şi, deşi americanul Jason Mercier a fost cel ce a câştigat titlul, trei italieni aveau să ajungă la masa finală în cea mai recentă etapă a turului, la Praga, Salvatore Bonavena fiind cel ce a triumfat, el prezentându-se înfăşurat în Il Tricolore pentru poza învingătorului.

Este, aşadar, normal faptul că, într-un an în care Italia a avut un asemenea impact asupra lumii pokerului, ea va reprezenta pentru prima dată Europa în finala Cupei Mondiale la Poker. Doi jucători calificaţi din freerolluri şi doi performeri ai Tournament Leaderboard vor călători la Bahamas pentru a încerca să mai adauge un trofeu în vitrina Italiei.

Cel care va conduce echipa în această bătălie va fi membrul Team PokerStars Pro şi, totodată, Jucătorul Anului în EPT, Luca Pagano. Deşi aceasta va fi prima sa participare la o Cupă Mondială, experienţa sa în turneele „live" este una îndelungată şi ar putea ajuta mult echipa ţării sale.

Pennisi "Omaruccio" Omar este, după spusele proprii, un „băiat de treabă din Sicilia" care, însă, nu este străin de lumea jocurilor de noroc. Ziua, el lucrează ca manager al unei firme producătoare de jocuri mecanice, iar noaptea îşi consumă pasiunea pentru pokerul online, jucând turnee de mai multe mese pe PokerStars.

Las Vegas 108.jpg

În ciuda unui start greoi, în ianuarie 2006, Omar a perseverat, iar în 2007 el a obţinut rezultate excelente în turnee, ajungând astfel pe locul al doilea în Tournament Leaderboard al Italiei. Lui Omar îi place foarte mult să călătorească şi el este nu numai foarte fericit să poată merge în Bahamas, ci şi intrigat de formatul Cupei Mondiale.

„Ceea ce mi se pare foarte interesant la turneul din Bahamas este faptul că el necesită munca în echipă - joci pentru ţara ta, iar victoria depinde foarte mult de evoluţia fiecărui membru al echipei. Ceea ce este complet diferit de celelalte turnee „live"," spune Omar. „O victorie în Cupa Mondială ar reprezenta un sentiment de nedescris şi o satisfacţie în plan personal extraordinară."

Michele "mm-mh" Migliori este reţinut când se aduce vorba despre trecutul său, preferând discreţia. Jucător amator timp de mai bine de un deceniu, Migliori şi-a câştigat locul în echipa Italiei prin intermediul clasamentului TLB. Deşi îi place jocul online, Migiori are şi o bogată experienţa în turneele „live", el jucând deja în trei turnee principale la WSOP şi obţinând premii la turneele Orleans Open, Foxwoods World Poker Finals şi Master Classics of Poker din Amsterdam.

mm-nh (1).JPG

Alături de cei doi selecţionaţi datorită poziţiei în TLB, în echipă se mai află şi jucătorul calificat din freerolluri Valeriano "BILLIKO" Bilancetti. Pe lângă jocul online, Bilancetti - în vârstă de 32 de ani - joacă adesea la o masă privată a cazinoului din San Remo.

tn_Io3.JPG

Cel care completează careul este Gerardo "gvilla2" Fabrizio, care şi-a început drumul către Cupa Mondială cu un loc în primii nouă într-un freeroll de calificare. Un electrician în vârstă de 23 de ani, el joacă poker de trei ani, însă a început să joace serios de-abia anul trecut, atunci când a devenit un participant activ la forumurile de strategie. Pe lângă jocul pe PokerStars, el joacă, de asemenea, frecvent, în turneele locale.

Care aspect al participării sale la turneul din Bahamas în atrage cel mai mult? „Fără îndoială, peisajele frumoase!", spune el.

PICT1078.JPG

Vor intra oare numele lui Migliori, Omar, Fabrizio şi Bilancetti în istoria pokerului italian, alături de ale lui Minieri şi Pagano? Vom vedea...






Despre acest articol

Această pagină conţine un singur articol scris de PokerStars publicat la 4 ianuarie 2009 19:20.

World Cup of Poker: Echipa germană revine în finală a fost articolul anterior din acest blog.

World Cup of Poker: Echipa Mexicului ajunge pentru a doua oară consecutiv în finală is the next entry in this blog.

Find recent content on the main index or look in the archives to find all content.