PCA 2009: Cinci ani în Insula Paradisului

|

Complexul Atlantis Resort and Casino este cea mai mare destinaţie turistică din Caraibe. Se întinde pe aproape tot cuprinsul plajei din Insula Paradisului şi este atât de mare încât cei aflaţi la prima vizită aici se rătăcesc aproape de fiecare dată în prima lor zi. Din fericire Atlantis nu este un loc unde să vrei neapărat să ai abilităţi extraordinare de orientare. Nu este o exagerare să spunem că nu puţini ar vrea să se rătăcească pe aceste meleaguri, fără a mai vrea să fie găsiţi.

După ce a organizat prima ediţie a Caribbean Adventure pe un vas de croazieră în 2004, PokerStars şi-a dat seama că acesta este un eveniment cu totul deosebit. Organizatorii celui mai mare turneu din Caraibe şi-au dat seama că nu va mai fi loc pentru toată lumea pe un vas de croazieră la următoarele turnee. Şi astfel PokerStars a ajuns la Atlantis. În 2005 PokerStars a închiriat o sală nu foarte mare şi a încercat să convingă autorităţile că pokerul era o idee bună. Acel prim an de joc la Atlantis a marcat atâtea premiere încât este imposibil să le enumerăm pe toate. Cel mai notabil lucru este probabil faptul că atunci s-a jucat prima mână de poker live din Caraibe. Jocul $10/$20 limit hold'em a captat atenţia tuturor celor din sala de joc. Un A-T de roşu a învins o pereche de popi pe river. Şi de atunci istoria a început să fie scrisă, până în prezent.

PokerStars Caribbean Adventure a furnizat învingători foarte cunoscuţi, cum ar fi Gus Hansen, John Gale, Steve Paul-Ambrose, Ryan Daut, şi Betrand "ElkY" Grospellier. Victoria lui ElkY din 2008 a avut loc într-un eveniment cu peste 1.000 de participanţi, cei mai mulţi calificându-se prin intermediul PokerStars. Jucând într-unul dintre cele mai mari turnee din afara SUA, ElkY a câştigat turneul şi un premiu de 2 milioane de dolari.

Evenimentul din acest an promite să fie şi mai mare. Atlantis a pus la dispoziţie cea mai mare sală a sa.

PokerStars a făcut din PCA mai mult decât un simplu turneu. Este practic un festival de poker. Pe parcursul săptămânii următoare vei fi martor nu la un eveniment principal uriaş, ci şi la alte câteva turnee mari, cum ar fi $1.000, $2.000 şi $5.000 No Limit Hold'Em.

Încă o dată, vei fi martor la popularul eveniment World Championship of Battleship Poker (creat la PCA 2006) şi la finala live World Cup of Poker.

Şi dacă asta nu e tot, vei putea urmări şi un eveniment cu totul nou la PCA. PokerStars va organiza un turneu de $25.000 high roller între 8 şi 9 ianuarie, în care se vor duela unele dintre cele mai mari nume ale pokerului mondial.

La începutul sezonului EPT, PokerStars a organizat saminarul de poker PokerStars Poker Camp la Barcelona. Acum vei putea să participi la acest seminar şi în cadrul PCA, unde vei fi martor la discuţii despre poker şi analize de mâini făcute de către unii dintre cei mai buni jucători de poker din lume.

În sfârşit (dacă tot ce-am enumerat până acum nu a fost destul), vei putea să-l urmăreşti pe Boris Becker duelându-se cu jucători PokerStars în cadrul evenimentului Battle Boris.

Întregul festival va fi încadrat de două petreceri marca PokerStars - cu mâncare delicioasă, băuturi fine, muzică de bună calitate şi cu o multitudine de jucători de poker de elită, inclusiv toţi membrii Team PokerStars Pro. Pe parcursul următoarelor 24 de ore îi vom urmări pe aceştia ajungând în Atlantis, pierzându-se în mulţime şi reapărând la timp pentru a juca în evenimentul principal.

Blogul PokerStars va oferi relatări non-stop începând cu petrecerea de bun venit de mâine seară şi până la ultimul river care va fi aşezat pe masă. Nu uita să ni te alături pentru unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de poker ale lumii.






Despre acest articol

Această pagină conţine un singur articol scris de PokerStars publicat la 4 ianuarie 2009 19:01.

perky246 obţine victoria în turneul de 1.000.000$ Turbo Takedown a fost articolul anterior din acest blog.

World Cup of Poker: Echipa Letoniei sărbătoreşte prima apariţie în finală is the next entry in this blog.

Find recent content on the main index or look in the archives to find all content.