Felicitări lui LosChief pentru câştigarea turneului Sunday Million din 18 ianuarie

|

Sunday Million logo.jpgCel de-al treilea Sunday Million al anului a fost la înălţimea predecesorilor săi, având un fond garantat de peste $1,5 milioane şi o participare uimitoare. În timp ce jucătorii de turnee live traversează globul, venind de la PokerStars Caribbean Adventure care tocmai a luat sfârşit în Bahamas şi mergând către următoarea oprire a European Poker Tour din Deauville, Franţa sau către Latin American Poker Tour din Vina del Mar, Chile, jucătorii de poker online din lume nu trebuie decât să se autentifice pentru a juca. Şi datorită numărului impresionant de jucători înscrişi, premiul întâi a fost unul impresionant, depăşind $200.000.

Odată înscrierea încheiată, s-a determinat că 8.260 de jucători au venit pe catifeaua virtuală, creând un fond de premii de $1.652.000. Primii 1.260 de jucători aveau să câştige o parte din el, iar acel moment a sosit după 3 ore şi 45 de minute, atunci când ReckChaise a fost eliminat pe locul 1261. Aceasta l-a ajutat pe samostars să fie primul care câştigă cash în evenimentul din această săptămână, luând acasă $330,40 pentru terminarea pe locul 1260.

Cinci ore mai târziu, zece jucători rivalizau pentru un loc la masa finală Sunday Million. Pentru a pune capăt jocului mână pentru mână, Mr.Vargas_85 a luptat cu twopairdad, cu toate că nu şi-a aruncat toate jetoanele în pot decât după flop-ul 5h-Td-8s. Mr.Vargas_85 arăta bine, având pereche de valeţi, mai ales atunci când twopairdad a arătat o pereche de nouari. 9s de pe turn a rezolvat problema, dându-i lui twopairdad setul de care avea nevoie. 6h venit pe river a însemnat că Mr.Vargas_85 a ieşit pe locul zece cu $8.260,00.

Masa finală a fost decisă după cum urmează:

Locul 1: dyeti (5.459.890 în jetoane)

Locul 2: play2call (7.921.473 în jetoane)

Locul 3: Raccabacka (4.982.369 în jetoane)

Locul 4: Oracle MCA (11.041.821 în jetoane)

Locul 5: LosChief (12.200.744 în jetoane)

Locul 6: Birdstone44 (8.614.498 în jetoane)

Locul 7: twopairdad (18.272.833 în jetoane)

Locul 8: AngeL_fH (9.848.917 în jetoane)

Locul 9: swifterjet (4.257.455 în jetoane)

2009 Sunday Million final table 01.18.09.JPG

Acţiunea a început cu twopairdad la conducere. După ce s-a aflat între primii cinci în ultimele ore, de când mai rămăseseră zece mese în turneu, nu a fost nicio surpriză să-l vedem pe twopairdad în poziţie dominantă. Şi în aceeaşi poziţie avea să rămână pe măsură ce jocul progresa.

A durat ceva până ce jucătorii s-au acomodat unii cu alţii la masa finală, dar în sfârşit, unul dintre cei cu stack mai mic a făcut o mişcare. După ce twopairdad a dat un tipic raise preflop, Raccabacka a făcut all-in cu pereche de treiari din big blind doar pentru a vedea că twopairdad avea o şansă cu Ad-5s. Masa a adus 2d-5h-6c-8d-Jd, iar perechea de cinciari a învins, scoţându-l pe Raccabacka de la masă pe locul nouă cu un premiu respectabil de $11.564,00.

Următorul la eliminare nu a fost unul cu un stack mic, dar acesta s-a încurcat cu liderul la jetoane fără succes. Mâna a început suficient de inocent, cu AngeL_fH, twopairdad şi alţii făcând raise şi reraise pentru a vedea 2d-2h-5s pe flop. În pot au intrat mai multe milioane înainte ca 3h să intre pe turn, după care toate jetoanele lui AngeL-fH's au fost puse all-in cu Ac-As. twopairdad a arătat Ah-4h, iar Th de pe river a adus acea culoare pentru liderul la jetoane, care a luat potul în valoare de peste 22 de milioane de jetoane. AngeL_fH a fost eliminat pe locul opt, care valora $18.998,00.

play2call avea nevoie să facă o mutare şi a încercat-o cu pereche de pătrari. Oracle MCA a făcut call cu Ad-Jc şi cei doi au văzut pe masă 5d-Qc-Td-2s-Ah, iar river-ul a fost din nou cartea decisivă, eliminându-l pe play2call din turneu cu $28.910,00 pentru locul şapte.

Alt jucător care a ajuns short stack a fost dyeti şi cu toate că jucătorul s-a ţinut pe poziţii pentru o vreme, imediat ce a intrat sub 2 milioane de jetoane, el a forţat cu Ks-Td. LosChief a dat call din small blind cu pereche de valeţi, iar masa n-a adus suficient pentru a-l salva pe dyeti, atunci când a arătat 6h-4s-7s-Ts-7h. dyeti a fost eliminat pe locul şase cu $41.300,00.

Următorul jucător aflat în pericol a fost Oracle MCA, mai ales după ce a fost pus în cârje atunci când swifterjet a dublat prin el. Următoarea mână l-a văzut pe Oracle MCA împingându-şi ultimii 365.095 în pot cu Ah-Jc, care arăta bine atunci când twopairdad a arătat Kd-4c. Flop-ul nu a fost prea dăunător pentru jucătorul care făcuse all-in cu 9s-7d-4d, iar Ad a fost şi mai bun pentru Oracle MCA, dar 4h de pe river i-a dat lui twopairdad setul şi l-a aruncat pe Oracle MCA din turneu pe locul cinci, în valoare de $57.820,00.

La scurt timp, swifterjet a căutat să îşi dubleze jetoanele atunci când şi-a pus cele 2,7 milioane de jetoane all-in cu Jh-5s, dar twopairdad a venit cu pereche de aşi şi cu un call. Masa i-a dus speranţă cu Qh-Ks-Td, dar turn-ul şi river-ul i-au luat-o, cu 8s şi 4c. swifterjet a fost trimis pe banca virtuală pe locul patru cu $74.340,00 - care nu a fost un cadou de despărţire rău.

Jucătorul care şi-a menţinut conducerea la jetoane pe aproape întreaga durată a mesei finale avea să o piardă în curând; twopairdad a fost „săpat" destul de grav de către oponenţii săi prin intermediul unor dublări, rămânând în scurt timp cu mai puţin de 10 milioane. Când Birdstone44 a împins preflop din small blind, twopairdad a dat call all-in din big blind cu pereche de treiari, doar pentru a vedea că Birdstone44 avea out-uri cu Kh-Qh. Dealer-ul le-a dat Jc-8s-6s-Tc-9d, iar chinta a bătut perechea lui twopairdad, eliminându-l pe locul trei cu $91.686,00.

A început jocul heads-up cu următoarele cantităţi de jetoane:

Locul 5: LosChief (45.895.796 în jetoane)

Locul 6: Birdstone44 (36.704.204 în jetoane)

Aproape imediat, cei doi jucători au observat că vor să vadă numărul de jetoane în eventualitatea unei înţelegeri, iar administratorul le-a oferit sumele:

LosChief $153.134,80

Birdstone44 $151.560,40

Înţelegând că un surplus de $30.000 avea să fie rezervat doar pentru câştigător, jucătorii au căzut de acord iar acţiunea s-a reluat.

LosChief a demolat cu multă agresivitate jetoanele lui Birdstone44, împingându-l în final pe acesta să facă all-in pentru 13.084.204 cu Kh-Js. LosChief a dat call cu Kc-5c şi avea nevoie de o îmbunătăţire a situaţiei. Masa a venit As-9c-Ts-5s-8d, iar turn-ul a adus îmbunătăţirea pentru LosChief. Birdstone44 a fost forţat să se mulţumească cu locul doi şi $151.560,40.

LosChief a câştigat ediţia 18.01.2009 a Sunday Million şi a primit o sumă impresionantă de $183.134,80 pentru eforturile sale. Felicitări!

Rezultatele Sunday Million pentru 18.01.2009:

Locul 1: LosChief ($183.134,80)*

Locul 2: Birdstone44 ($151.560,40)*

Locul 3: twopairdad ($91.686,00)

Locul 4: swifterjet ($74.340,00)

Locul 5: Oracle MCA ($57.820,00)

Locul 6: dyeti ($41.300,00)

Locul 7: play2call ($28.910,00)

Locul 8: AngeL_fH ($18.998,00)

Locul 9: Raccabacka ($11.564,00)

*bazat pe înţelegere între doi jucători

Pentru mai multe informaţii despre modalităţile de înscriere şi de calificare pentru următoarele turnee Sunday Million, vizitează pagina Sunday Million.






Despre acest articol

Această pagină conţine un singur articol scris de PokerStars publicat la 19 ianuarie 2009 13:31.

livelikunger trăieşte ca un rege după victoria din turneul Sunday Million! a fost articolul anterior din acest blog.

SpaceyFCB câştigă Sunday Warm-Up is the next entry in this blog.

Find recent content on the main index or look in the archives to find all content.