Titluri Blog PokerStars
EPT Barcelona: Am ajuns la masa finală
Se apropie finalul. După patru zile de joc, 619 de participanţi şi 56 din 64 d premii deja plătite, au mai rămas doar opt. A fost o zi marcată de eforturi eroice şi înfrângeri tragice, iar în final un record remarcabil poate fi doborât la cea ce a fost cel mai mare EPT Barcelona din istorie.
Ziua a treia a avut ca subiect special afacerile neîncheiate de la turneul EPT în San Remo de acum câteva luni. Acolo s-au remarcat câţiva jucători cu abilităţi extraordinare care au impus respect şi chiar frică. Jucători ca Randall Flowers, Jonas Klausen şi Jason Mercier de la PokerStars player au dominat scena din Italia şi două evenimente EPT mai târziu au făcut la fel şi în Spania. În timp ce Flowers şi Klausen nu au prins finala în Italia, ocupând locurile 10şi 12, Mercier a rămas în cursă azi şi are şansa să devină primul jucător din lume cu două titluri EPT .

În căutarea unei duble istorice, jucătorul PokerStars Jason Mercier
Asta se va întâmpla însă mâine, dar acum să vedem evenimentele din ziua care tocmai s-a terminat şi care a început fulminant cu eliminarea lui Andrey Chesnakov la scurt timp după reluarea jocului. O serie de alte eliminări a urmat, inclusiv a ultimului Team PokerStars Pro rămas Chad Brown, acesta terminând concursul pe locul 34.

Team PokerStars Pro Chad Brown
Brown a început bine, a primit valeţi serviţi de două ori, dar a pierdut cu ei în ambele mâini , a doua însemnând şi vizita la casierie unde a încasat totuşi €17,300.
Calificaţii PokerStars rămaşi în concurs au demonstrat că PokerStars nu e numai cea mai bună alegere când vine vorba de calificări la EPT, dar şi cea mai profitabilă. Henri Koivisto, un finlandez calificat prin PokerStars, a primit €19,800 pentru locul 26t, Malte Strothmann din Germania a luat €24,700 pentru clasarea pe 21, deşi a fost dezamăgit din cauza eliminării premature s-a şi bucurat pentru acest succes la a doua sa participare la un EPT.
Tot la PokerStars s-au calificat şi Steven Wuesten din Olanda (locul18 , premiu 24,700), Stephen Chidwick din Kent, UK, (pe 15 pentru €29,700) şi Randall Flowers (pe 13 pentru €37,200).
Povestea lui Chidwick este cea mai interesantă . Am mai menţionat pe blogul PokerStars săptămâna asta că Chidwick nu se află la prima calificare PokerStars din carieră , el a câştigat în total 102 pachete World Series numai anul acesta plus multe alte calificări la diferite evenimente EPT şi LAPT . Din păcate pentru omul din Kent, nu a reuşit să mai prindă o masă finală, dar acest loc 15 este totuşi demn de laudă.
Sebastian Ruthenberg şi-a continuat drumul spre reflectoarele scenei mondiale de poker, dovedind şi în Spania că este un jucător de clasă. El confirmă după succesele din această vară de la World Series unde a reuşit să câştige o brăţară la turneul seven card stud hi/lo . Jucând un poker exploziv, Ruthenberg va începe ziua de mâine cu 1,204,000 de jetoane de pe locul doi şi speră să depăşească acel loc trei obţinut la Dortmund în sezonul 3.

Chip lider Martin Nielsen din Danemarca
Dacă tot vorbim de recorduri ce vor fi doborâte , omul care stă în calea acestora este Martin Nielsen din Danemarca, liderul de peste noapte cu un total de 1,229,000, jetoane , cel care a început cu short stack jocul când ultimii nouă s-au aşezat la o masă. Ca o ironie şi Sebastian Ruthenberg a avut o situaţie la fel de proastă , terminând şi el la fel de puternic. Dacă Mercier vrea să realizeze imposibilul trebuie să îi învingă pe amândoi, dar şi pe ceilalţi cinci cu intenţii similare , dar şi să sfideze experienţele trecutului.

Sebastian Ruthenberg sponsorizat de PokerStars
Brandon Schaeffer a fost aproape de record în sezonul unu, câştigând la Deauville şi clasându-se pe doi la Monte Carlo. Mark Teltscher la fel; a câştigat EPT Londra în sezonul doi urmat de locul doi în Barcelona un an mai târziu. Acum Jason are şansa să îi depăşească pe amândoi.
A fost o zi lungă, a durat trei ore şi jumătate numai jocul în nouă oameni până s-a ajuns la cei opt finalişti, de multe ori jetoanele fiind împărţite aproape în mod egal. Acum însă ne aşteaptă o masă finală superbă . Aşa va arăta grila de start.
1. Martin Nielsen, Denmark, 1,229,000
2. Davidi Kitai, Belgium, 600,000
3. Dren Ukala, Germany, 734,000
4. Jason Mercier, jucător PokerStars , SUA, 526,000
5. Samuel Chartier, calificat PokerStars, Canada, 879,000
6. Daniele Mazzia, Italy, 359,000
7. Fintan Gavin, calificat PokerStars, Irlanda, 701,000
8. Sebastian Ruthenberg, jucător sponsorizat de PokerStars, 1,204,000
A fost o zi lungă, cu multă acţiune, pentru a vedea fazele care te interesează cel mai mult, apasă pe unul dintre linkurile de mai jos .
Players return for day three
Chad Brown eliminated
Tightening the restrictions
Exclamations of joy
More bust outs
A face in the crowd
Slimming the field again
Down to 23
Out, out, out, out and out
Pause in the action
The state of play at the dinner break
Klausen and Ukella battle for lead
An Italian down
Man of Kent, spent
Shooting star shoots another down
Randall Flowers eliminated
Level 23 updates
Level 24 updates
Între timp, poţi să revezi evenimentele zilei în orice limbă europeană inclusivSpanish, Swedish, German şi Italian.
Imagini video sunt disponibile în orice moment la PokerStars.tv.
Jucătorii primesc o oră suplimentară de odihnă în noaptea asta, astfel finala va începe mâine la 4pm ora locală. După o asemenea zi, poate ca nici nu este o idee rea. Ne revedem atunci.
PokerStars.com
POSTĂRI RECENTE
- EPT Dortmund: S-a tras cortina peste ziua 1a
- Victoria lui TheGoingRate i-a adus $132.081,79 în Sunday Million-ul din 3/8/09
- viksha a curăţat masa finală şi a câştigat turneul Sunday Warm-up
- PokerStars lansează All Star Week
- Online Poker Show (3-1-09)
- StefanProdan dă lovitură la primul Sunday Million din luna martie
- frtk a demolat masa finală de la Sunday Warm-Up
- J.C. Alvarado se alătură Team PokerStars Pro
- cmyworth câştigă $213.136 în Sunday Million din 22 februarie
- Demonstraţie de poker din partea lui annanoplay în $1 Million Turbo Takedown din februarie
POKERSTARS BLOGS
MAI MULTE PAGINI DE POKER
MAI MULTE SITE-URI DE POKER
- Poker Stars
- Team PokerStars
- Chris Moneymaker
- Greg "Fossilman" Raymer
- Barry Greenstein
- Vanessa Rousso
- Isabelle Mercier
- Luca Pagano
- Katja Thater
- Andre Akkari
ARHIVE
- martie 2009
- februarie 2009
- ianuarie 2009
- decembrie 2008
- noiembrie 2008
- octombrie 2008
- septembrie 2008

